Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Leo Butnaru - ANTIESEU


Şiruri de nori pun cap la cap citate
din care lipsesc comentariile eseistice ale
Filozofului Suprem...
Mă tem?
Nu mă tem?...
– exist, cititor al lipsei de semnificaţii clare
murmurând ca pe un ecou din Umberto Eco
epigraful sau epitaful posibilei definiţii a tainei
(sau a Filozofului Suprem): „Gândeşte-te la
ceea ce gura nu poate spune şi
urechea nu poate auzi”;
c(i)titor
muritor de rând
doar cu sufletul de o măsură supraomenească
însă mută
neputincioasă de a-şi înfăţişa frământările
în faţa ultimului nor ce se des-
prinde de
piscul Carpaţilor
parcă descreierându-ne munţii;
ultimul nor
anume asemănător unui creier ce
pleacă aiurea
plutind nespectaculos,
însă
nu ştiu cum dureros
peste imaginaţia mea cuprinsă de o bruscă
deznădejde...

1.X.1991

Leo Butnaru - ODISEU, ORFEU, SIRENA MITICĂ ŞI SIRENA MECANICĂ


Telescopul cu lentile tulburi ale inconştientului
pare a contura o stare de detestare
a ceea ce s-a crezut a fi
marile amurguri zeieşti
eroice sau
pur şi simplu homeriene
cu sirene ce se zbat ca peştele pe uscat
urlând-implorând ajutor în loc să cânte
dulce-dulce
ademenitor-ademenitor
şi
vreun posibil Odiseu poate sta ne-imobilizat de catarg
fără ceară în urechi – nimic nu-l mai ispiteşte
nimic nu mai e „de te-ndeamnă, de te cheamă”
şi el îşi zice: „tu rămâi la toate rece”
şi
fără eforturi sau efecte speciale
chiar rămâne...
Iar tu, naivule Orfeu
pentru a putea răzbate prin forfota atâtor inşi impasibili
refugiaţi din uitatele epopei
ar trebui să porţi o sirenă cu
scăpărătoare lumină de semnalizare
asemeni urgenţelor care
prin menirea lor
strunesc viermuiala străzilor
ignorând interdicţiile semafoarelor...
Ar trebui să porţi
girofarul unei sirene cu lumină agitată
clocotitoare
scăpărătoare prin
ne-eroicele astea amurguri profane...

1983 // 19.VII.1991

Leo Butnaru - BĂTĂTURILE DE CRISTAL


Migdalată
dolofană
luna-i faţă genghis-hană
pe care-o înnobilează
stelele orientale
mirosind a portocale
şi jucând cristale-n lustră
tainică şi zarathustră –
bătături şi cicatrice
ce le-avu pe creier Nietzsche.

VI.1991

Leo Butnaru - CEASUL CU CORB


Car, car!
într-un copac de corn stă corbul izolat greşit gramatical între ghilimelele maro-închise de păstăi zornăitoare în vântul îngheţat.

Car, car!
erupe hilar croncănitul toxic al ciudatului pirat care a ajuns aproape simbol graţie graseatei invenţii EdgarPoetice de tipul Marlboro (pardon: Nevermore!).
Niciodată! Nevermore!
strigă dimpreună cu aripatul pirat pasiunile trecute în dragoste infimă, după care a rămas doar gol de inimă, gol în piept de robot şi roboată ajunşi a se preface că se poate trăi din teorie şi semiconductori gâdilaţi de curent (absent, din considerente politico-economice).

Car, car!
calvar de suflete inexistente în EdgarPoetice jocuri de ne-noroc ale amoroaselor giugiuleli înnobilate de fumul de Marlboro (pardon: de „Nevermore!”) la vreun bal de-mascat.

Car, car!
strigă un ornic care, pentru anunţarea orelor inexacte, nu are cuc, ci corb.

Car, car!
şi
Nevermore! –
din ceasul cu pirat aripat se dezghioacă în infinit acest cucuit-corbuit răguşit, risipindu-se ca nişte aşchii de neagră poveste.

Vânt îngheţat...

1991

Leo Butnaru - ÎN CAZ DE PERICOL


trâmba
aceasta
de cuvinte
această
arhitectură
concepută ca
ieşire
în caz
de pericol –
sigur
intenţionat
o clădesc
în formă
de turn
îngust
pentru
evacuarea
speranţelor
în caz
de accident
sufletesc

9.I.1991


Leo Butnaru - STAMPĂ CU LUNĂ ÎN RĂSĂRIT


(altân-obo – muntele sfânt)
De după conul de crater al
vulcanului stins
profilat pe orizontul de stepă
răsare luna care
mai întâi
se vede asemeni unei
felii de lămâie
apoi –
precum
capacul de aramă al
unui ceainic înnegrit la
focul herghelegiilor nomazi.

VI.1989
Mongolia
 

Leo Butnaru - DIOGENE


În gura butoiului
propria-ţi umbră ţi se aşterne la picioare
şi
resemnat
tu îngenunchezi pe preşul ei întunecos
cerându-i îndelung iertare
destinului tău nenorocos
sabotat de zei
pentru că nu-l poţi răsplăti decât
cu apoteoza negativă a
sentimentelor răpuse care
ţi se depun pe inimă precum un
praf aspru de piatră ruinată în
adâncul carierelor părăsite.

7.VII.1989

Leo Butnaru - RUGA DEZNĂDĂJDUITULUI


(motiv oriental)

Din somn când deschid ochiul – este înlăcrimat.
Ştiu despre ce-a fost visul. Cum l-aş fi uitat?

A somn se-nchide ochiul meu – înlăcrimat.
Ah, cum să uit coşmarul aievea întâmplat?

Mă fă să-ndur, proroace, patima de jar
Şi plânsu-mi ce-i ca marea – fără de hotar;

Îmi dă înţelepciune pentru a rezista
Sau, dacă n-ai o piatră, – îmi dă în cap c-o stea!..
 
1988

Leo Butnaru - MUZEU DEASUPRA CAPULUI


Rafturi, rafturi...
Pe unul din ele – PAIUL
de care s-a înşfăcat cândva cineva
salvându-se de la înec. (Posibil
fost-a făptura de spumă a Afroditei.)
Suspendată de candelabru –
CRACA
pe care un ins şi-a tăiat-o de sub călcâie.
(Putea fi Icar la
începutul zborului său.)
Pe alte rafturi –
CUTIA PANDOREI
SABIA LUI DAMOCLE
MANA CEREASCĂ
MĂRUL LUI NEWTON
FOARFECELE DALILEI
CENUŞĂ DE PRESĂRAT PE CHELIE VINOVATĂ
MĂCIUCĂ
BLID ZBURĂTOR
(în afară de CRACĂ – toate
destinate capului) – suspendate
montate
legate
clătinate deasupra vizitatorului –
bietul om! – care
ajunge ceea ce ajunge în dependenţă de
ceea ce-l trăsneşte în creştet.

5.IX.1982 // 6.IX.1988

Leo Butnaru - STAMPĂ


Pe creasta unui nor – semiluna –
focă de foc
pe vârful aisbergului din
tărâmurile unde
exoticele
aprinsele noastre dorinţe
se întretaie cu
recea realitate.

IX.1988

Leo Butnaru - CINETICĂ


Se scutură
la-
lea-
ua.
Ca-
de
prima
petală
a doua
a treia...
ultima –
câteva
episoade
de
purpur...

VIII.1988

Leo Butnaru - UMBRA HULUBULUI CE SE ÎNTOARCE LA CUIB


...zmeu de indigo
umbra hulubului alunecă razant peste troscotul ogrăzii
pe lângă nările dulăului ce stă cu botul pe labe
pe lângă ghearele pisicii tolănite la soare
pe lângă picioarele mele
apoi
săltând în zig-
zag
escaladează treptele casei
şi – brusc vertical! – fulgeră
pe albul peretelui ca pe o pistă de ghips
până
dispare sub streaşină
contopindu-se cu
pasărea care i-a dat contur;
dispare
brusc absorbită de
penetul hulubului re-
întors la
cuib.
Punct.

27.VIII.1988

Leo Butnaru - OCHII


Corni golaşi.
Mulţi.
În rânduri. O
aşa-zisă fâşie de protecţie.
Corni golaşi
însă doldora de păstăi arcuite
mari
coapte
întunecate.
Pe
fundalul cerului – o sumedenie de păstăi arcuite
ca un sodom de sprâncene
peste o spuzeală de ochi albaştri
plasaţi asimetric
şi care
ne privesc din aşa-numita Eternitate...

25.VIII.1988

Leo Butnaru - DE SOCRATES


Potirul – plin, lichidul – vineţiu
Şi-o dimineaţă răsărind divină.
Pe suflet i se face arămiu
Dar mintea... mintea i se însenină.

Ce-aşteaptă ei? Ce să le spună el?
E-o logică aice, e vreo lege?
De toate-a fost, dar n-a fost într-un fel:
Un măscărici ce mască îşi alege.

Să le repete gând ce nu convine
Ori să brodeze-n childuri, ocolit?
...S-a zis cu limpezimile eline...

Îşi bea potirul. Îl cuprinde ceaţa
De noapte grea, şi vorovi icnit:
– E totul clar ca bună dimineaţa...

1979 //18.VIII.1988

Leo Butnaru - ŞOIMUL DE AUR


Trec norii în suite de ipoteze
arhitecturale
peste pusta înţelenită.
Din când în când
şi
din gând în gând
prin rare ochiuri de senin
şoimi de aur străfulgeră-n
coborâri
acro-
ba-
ti-
ce
acro-
săl-
ba-
ti-
ce
peste
prada umbrelor alergătoare pe pământ
peste vătuii dorului agonizând
prin stepa sufletului meu
şi ea
aşijderea
de o adâncă însingurare
în care
arde inima-mi ce deapănă
descântec de alinare:
De prinzi şoimul cel de aur
să stropşeşti în măcinare
gheara lui de răpitoare
şi cu gând de înturnare
şi cu simţ de întremare
s-o presori pe ce te doare.

De prinzi şoimul cel de aur!...

11.VI.1988

Leo Butnaru - ASPIRAŢIE ŞI OPERAŢIE


...şi i-au găsit
în inimă
adânc
două aripi mari
împăturite...

9.IV.1988

Leo Butnaru - ŢIPĂT


Crimeea, parcul Aluşta

Prin cedri şi chiparoşi, prin
pini răşinoşi – chiţcăitul de lilieci al
veveriţelor prinse-n fapta jocului de dragoste
chiţcăit brusc întrerupt de
ţipătul fără vreo culoare agreabilă al
păunului împopoţonat,
ţipătul ca o
ţâşnitură de cremă cărbunie eruptă din
tubul nimerit întâmplător sub
călcâiul ghetei căreia
îi dai lustru;
ţipătul neagreabil,
dar
desăvârşit al păunului – desăvârşit,
fiindcă
oricine înţelege ce exprimă:
singurătate şi trufie.

1976 //3.IV.1988

Leo Butnaru - IPOTEZĂ


Presupun: până
şi în ultima lui dimineaţă
din viaţă
neîndreptăţitului înţelept Socrate
ajuns
poate
la crâncenă disperare
roua ce împresura
somnolentul tărâm al Eladei
nu i se păru
totuşi
o mare viziune
f ă c u t ă ţ ă n d ă r i...

10.X.1987

Leo Butnaru - SOCRATE


...iar când l-au văzut
că-şi priveşte atent chipul în
oglinda cupei cu cucută
l-au întrebat:
„Ce faci?”
„Mă uit la un om”,
le răspunse...

XI.1984

Leo Butnaru - LIEDUL ROZEI


Roză, tu, infanta grădinii –
doar acest nume graseiat
venind din ţara lui Garcia Lorca
mi se pare a te prinde în toată splendoarea-ţi
infantă a Soarelui şi Lunii
zămislită în rozul zorilor când
aceste două himere luminoase
se despart pe căile cereşti
floare născută din flori
infantă a dragostei – roză
dolofană ca obrajii copilului
ce cântă dintr-un flaut ce nu e decât
propria
ta
tul-
pi
!

1983

Leo Butnaru - PORTRETUL ARTISTULUI ÎN TINEREŢE


...Şi visele nopţii trecute
cu nestatornica lor zestre de ceaţă
din nou le cedezi uşor pe
simplul şi creştinescul Bună dimineaţa – pe atât
cât îţi e de ajuns pentru a te înţelege cu lumea
deja deprinsă cu îndelungatele-ţi tăceri
şi cu mersu-ţi oarecum precaut de parcă
prin forfota bâlciurilor suprapopulate
ai feri ai ocroti un enorm buchet de flori.
Puţina ta rostire
imanenta ei claritate
oferă ingeniozităţi alături de care
nici visele nu mai par interesante –
lapidară stare de fulger
a sentimentului ajuns la nesemnificativă poate
dar personală revelaţie:
aerul îţi trebuie mai mult
nu pentru a rosti
ci pentru a gândi cuvintele
despre neo-arhaica juneţe a lumii
şi despre tinereţea ta fugară ce se află în
acelaşi raport precum
cel dintre floarea soarelui şi
soarele tuturor florilor.

20.XII.1983

Leo Butnaru - MICĂ ELEGIE


În lanul de grâu
în umbra stâncilor sau
peste curgerea apei – oriunde
vă este dat a vă scutura
roşii petale de maci
totuna
şi inima mea
amfora ei fierbinte
voi rânduri-rânduri
o
umpleţi...

26.VIII.1982

Leo Butnaru - IARNA, ŢĂRM DIN SUD


Noaptea
spre malul mării unde
un far zelos vrea să pună în inferioritate
luna
vântul mână ciurlanii – caracatiţele
sudicii stepe. Rostogolitoarele
caracatiţe ale Bugeacului
ale Dobrogei sar peste
capcanele pietrelor
încleştate pentru vecie
aruncându-se în spatele valurilor peste care
se clatină urzica şi cătina gerului fosforescent.

Ce singurătate!...

La prima ninsoare
ar fi cazul să fac din zăpadă
statuia cu chipul vreunui prieten...

2.IX.1981

Leo Butnaru - ILUZIA NECESARĂ


Nerăbdare şi fugă de grabă
dovadă şi taină amară
cătuşe-n sclipire de salbă –
iluzia mea necesară.

Psalm biblic şi sens din tratate
descântec şi scriere clară
înţeleaptă naivitate –
iluzia mea necesară.

Speranţă ajunsă credinţă
cărbune şi floare de pară
evadare din umilinţă –
iluzia mea necesară.

Ruine şi-nalt meterez
abis şi amiază solară
visare visând că visez –
iluzia mea necesară.

Tăcere de fur sau alarmă
ce-o dă un străjer de comoară
otravă şi leac pentru rană –
iluzia mea necesară.

Din verbul de azi şi de mâine
din izbânda-i dulce-amară
şi ţie ceva-ţi aparţine –
iluzia mea necesară...

XII.1978

Leo Butnaru - ŞI TOTUŞI...


Ziua
bulboanele oglinzii mimează
sentimentalismul rece
d i s t a n t
precum ochiul de apă sticlind în
copca din gheaţa iernii.

Noaptea
adâncul oglinzii este
turn
umplut
cu
scrum.

...şi totuşi
dimineaţă de dimineaţă
chipul nostru renaşte
sie însuşi zâmbindu-şi a
îmbărbătare.

1976