Înalt şi deşirat ca o momâie, La căpătâiul meu, un popă laic Citeşte grav, pe nas, un vers ebraic Prin mirosul de naft şi de tămâie. Sicriul e-mbrăcat în stil arhaic Şi-n colţ, Mimi, cu chip ca de lămâie Dorind în amintire să-mi rămâie, Depune un mănunchi de flori, prozaic. Privind, apoi, zabranicul umil, În liniştea odăii sepulcrale, M-a plâns cu lacrimi mari de crocodil … Şi-ngenunchind, şopti cu multă jale : - “Păcat de el, c-a fost băiat gentil, Dar nici odată nu dădea parale !” (“Strofe ştrengare “, 1930)