La numai 15 anişori, Aveam o creştere aleasă. În pension făceam furori, Dar eram tare ruşinoasă. Şi când cu Nicuşor vorbeam, Mi-ardeau obrajii ca văpaia... Ţiu minte, cât de mult roşeam, Când îmi spunea de vorba aia. Într-o duminică, fiind cald Şi cum văzduhul sta să fiarbă, M-am dus la gârla să mă scald, Şi mi-am pus hainele pe iarbă. Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns Şi mă privea cum făceam baia, Mi-a fost ruşine şi am plâns, Fiindcă-mi văzuse vorba aia. Prin Cişmigiu, cu pas grăbit, De la pension mergeam spre casă Şi-un ofiţer m-a urmărit, Spunându-mi dulce că-s frumoasă. M-am ruşinat şi-am spus "merci" Şi ca să nu m-apuce ploaia, M-am dus la el acasă şi... S-a întâmplat şi vorba aia. Deşi sunt ruşinoasă rău, De toţi băieţii sunt curtată Şi-aleargă-n urma mea mereu Aproape Capitala toată. Şi-n timpul verii, deseori Sunt la Constanţa sau Mamaia, Petrec din noapte până-n zori Că mult îmi place vorba aia. Zadarnic, muritor sărman, Vrei să găseşti a vieţii cheie! Popescu scrie un roman Fiindcă iubeşte o femeie. Aseară s-a-mpuşcat Bebe, Aflând că l-a-nşelat Aglaia Şi toate astea pentru ce? Ah, numai pentru vorba aia!...