În orăşelul nostru timpul s-a oprit în loc şi ca să nu-i aduc aminte , că prea e lung popasul, a pironit inert şi semnificativ cu gest de proroc la catedrala din grădina mică, ceasul.
Se pare că în arcul, care-a plesnit în orologiu, oraşul şi-a pierdut sistemul său nervos.
De pe un soclu, eternizat în piatră, un om ilustru silabiseşte poate un funerar elogiu (căci nu se poate şti nici când ce scrie-n jos pe pagina de piatră citită de statui).
Oraşul nostru tace şi nu-i pe stradă nimeni să-i tulbure tăcerea căci oamenii aicea tac, aşà cum tac figurile de ceară într-un panopticum.