Astăzi am să scriu pe coala nopţii un poem gândit într-o altă viaţă. Ca niciodată şi ca întotdeauna va fi vorba despre dragoste şi despre dimineaţă.
Era o dimineaţă de august aceea, şi mă durea capul, simţeam undeva o rană şi aveam o insistentă senzaţie de minus. Ce frumos începuseşi dragoste sărmană!
Îmi aduc aminte de dinţii ei. Erau galbeni şi aveau ceva din perfecţiunea unui ştiulete de porumb.
Şoldurile erau vagi şi sânul abia cât un bumb.
Era tot o dimineaţă de august aceea Când sărutările noastre au devenit comune ca nişte bani Ei, dar cât te poţi iubi cu o fată Care e ţărancă şi n-are decât paisprezece ani!