Un fir de păianjen Atârnă de tavan, Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasă tot mai jos. Mi se trimite şi Scara la cer – zic, Mi se aruncă de sus. Deşi am slăbit îngrozitor de mult, Sunt doar fantoma celui ce a fost, Mă gândesc că trupul meu Este totuşi prea greu Pentru scara asta delicată. - Suflete, ia-o tu înainte, Pâş! Pâş!