Viata mea fu ziua si ceru-mi un senin, Speranta, steaua de-aur mie-mi lucea în sân Pâna ce-ntr-al meu suflet deodat-ai aparut O, îngere cazut!
Si doua stele negre lucira-n negru foc Pe cerul vietei mele; iar geniul-noroc Ma lasa-n lume singur, dispare în abis De nour si de vis.
O raza din privire-ti viata mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranta divina a fugit; Norocul si-a stins steaua... De m-ai iubi macar O, înger de amar!
Dar nu!... Din lumea-mi neagra tu zbori în calea ta; Sub pasul tau pe-arena de aur vei calca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te visez.