Calcam împreuna pe maldare de prune ca pe-un elastic si vânat pamânt. Aerul mirosea a horinca si amaraciune. Asteptam sa ma scoti din toamna, cât mai curând.
Nu trebuia sa astept, ci, neaparat, cu puterile mele sa zgâriu rugina târzie, si-atunci, pocalul iernii, din argint strecurat, ca un trofeu, mi s-ar fi cuvenit numai mie.
Asa, împart cu tine gerul lucid, si-acest triumf comun nu poate sa ma bucure. Înca nadajduiam, în nesigurul toamnei fluid.