Era un loc umil, ca printre resturi de vară şi pubele răsturnate, la margine pe-un mal de lut şi lutul ce galben răspundea din mal luminii, la margini de oraş printre molozuri şi tinichele tremurând în apă cu frunze din pe vremuri pomi şi totuşi răscumpărând rugina timpurie, cu melci uscaţi şi vreascuri pe sub iarbă şi iarba ca o carne peste oase, era un loc umil ca printre resturi de bucurii şi ape curgătoare, cu praf subţire-nfăşurat pe glezne mai gros şi chiar mai cald decât o lână, dar mai ales cu trâmbe de lumină şi cu noi doi ca două lungi şopârle trecute, gudurându-ne la soare.
[din volumul „Ce vânăt crâng”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1971]