Tăiaţi, departe, scânduri cu proaspete răşini Să treacă după-amiaza prin dinţi de fierăstraie. Atunci, ciorchini de coacăz, sub garduri, la vecini Vor tremura din umbră că vrejul li se taie
Şi iar va-ntoarce poarta bineţe automate Când vor intra strămoşii cu oase străvezii Cum învăţăm, să vază, materiile toate Zâmbind pe la ferestre, ca şi când ar fi vii,
Va fi cu ei şi unul atât de gri , de vechi, Că lune răsucite la fiece mişcare, Purtate, verzi, prin curte şi trase în perechi Or să se-aşeze, strâmbe, prin pomi, în chip de floare