Tu dulce-neagră, furios amară Esenţă Care bântui arborii şi gândul, Făcând şi desfăcând gânduri şi lumi, Iluminând pe dinlăuntru pătimirea Şi sfâşiind fragila rezistenţă A clipelor chemate să se ducă Şi să urce În alt timp. Ţie, trecere şi stavilă, ar trebui să-ţi dăm Un nume Pe care iadul fiinţei să nu-l ştie.