Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Vasile Voiculescu - Bătea la poarta cerului ...


Bătea la poarta cerului o rază,
Bătea sfios şi-ncet ca o streină...
Târziu, un înger a deschis să vază
Şi-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata rază scăpărată
Dintr-un adânc de minte omenească,
Ce străbătuse calea-nfricoşată
De la pământ la graniţa cerească.

Părea atât de tristă şi umilă,
Dar totuşi credincioasă şi curată,
Că îngerul a tresărit de milă
Şi-a prins-o blând de mâna tremurată.

Apoi, grăbit a luat-o-n cer cu dânsul
Şi-a dus-o-n sfânta îngerilor horă;
I-a podidit pe toţi, privind-o plânsul
Şi-au strâns-o-n braţe toţi ca pe o soră!

Ea le-a zâmbit ştergându-le plânsoarea
Şi s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfăţoşeze bunului Părinte
Ca să primească binecuvântarea;

- "Stăpâne veşnic, dătător de viaţă,
Din ce-ntuneric mă-nălţai la Tine.
Din ce prăpăstii crâncene de gheaţă,
Din ce vârtej de patimi şi ruine!

Cât am luptat cu oarba rătăcire,
Cu nebunia surdă şi păcatul
dar n-am putut să samăn o sclipire
În largul nopţii stăpânind de-a latul.

Şi-n van am ars un creier, nendurată,
Ca pe-o feştilă, fără de cruţare,
Învinsă, goală, stinsă, spulberată
Doar în surghiun găsesc acum scăpare.

Să pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea cătuşă ce mă strânge
Am străbătut prin veacuri de dezastre
Şi-abia trecui oceane-ntregi de sânge!"

Cum stă, smerit în faţă strălucirii,
Silită ochii sărbezi să şi-i plece
Sărmana rază - far al omenirii,
Părea o umbră lâncedă şi rece.

- "Tu vii aicea singură şi-nvinsă?"
Grăi cel veşnic, nevăzutul Tată...
"Tu fugi de teamă să nu fii stinsă?
Dar când s-a stins lumin-adevărată?

De te-am trimis în lumile-n vrăjbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strânşi şi goi:
Ca pe-un mănunchi de raze împletite
Eu te-aşteptam, s-aduci pe toţi la noi!

Dintr-un biet sâmbur'năbuşit în faşă,
Din scăpărarea unei minţi senine
Să fi crescut o mare uriaşă,
Să porţi pământul însuşi pan'la Mine!

Plângând stingheră şi tremurătoare,
C-ai fost înfrântă vii să-mi dai de ştire?
Nu te primesc săracă şi datoare!
Cui ai lăsat bogata moştenire?"

Mergând apoi spre raza-mbărbătată
I-a sărutat obrajii amândoi:
- "Copila mea, fii binecuvântată,
Ia-ţi deci putere şi-ntoarce-te-napoi!

Şi chiar de-ar fi ca sterpul bulz de ţină
Să-l părăsească oştile cereşti,
Tu să rămâi, căci tu eşti doar lumina
Şi nu trăieşti decât când străluceşti!"