Nu e greu să pierzi, Poate fi chiar o plăcere întoarsă în sine, Jenată de inexplicabila bucurie Pe care-o ascunde, Un fel de a descoperi că poţi trăi Fără obiectul pierdut Şi, chiar dacă e vorba de o fiinţă, Durerea cuprinde şi o infimă Fărâmă de libertate, Atât de mică încât poate fi o sămânţă Din care, dincolo de lacrimi, Poţi să aştepţi să răsară ceva. Nu e greu să pierzi, De fapt, înălţarea nu e Decât o continuă pierdere, Lestul obiectelor şi fiinţelor căzute Te ajută să urci, Te propulsează în haos, Acolo unde singurătatea Devine materie primă Pentru demult visate palate Pe care nu mai are cine să le locuiască.