Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală Și-ți cresc pe umeri ca pe crengi de foc. E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală, mai sus de ramuri, tainele se coc. Se-ntind pe lume drumuri de miresme, nu pentru pași, ci poate pentru sfinți. E ceasul când răsar catapetesme la capătul potecilor fierbinți. Hai! Rupe-ți lanțul! Calcă-n lut parâmii Și inima, să mergem amândoi . . . E ceasul când foșnesc în cer salcâmii Și când miroase luna a trifoi.