Cei mai dezinvolţi - actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Că al actorilor în actul trei, Cînd încep sentimentele să se clarifice
Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată pentru totdeauna, Parcă mişcă!
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă! Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi. Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir, Penibil şi inestetic Şi nu ştim unde dracu să ne ţinem mâinile.