Precum lumina unui singur soare Prin lumea 'ntreagă-şi răspândeşte focul, Chemând la viaţă nouă pe tot locul Puterea cea'n etern renăscătoare,
Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare Şi' n văi şi munţi şi 'n codrii vezi tu jocul Lucorii ei ce-aduce iar norocul Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:
Un suflet mare tot aşa învie Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândeşte Pe cei ce stau pierduţi în letargie,
Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte, Că el e creator nici el nu ştie, Dar singur Domn el totul stăpâneşte.