Nu răsuceşte nimeni amintirea doar eu ca un cuţit în carne vie şi curge sânge cald. E doar iubirea din care-am smuls fâşie de fâşie ca rănile să ţi le leg, cînd nedurută şi fără griji mă ofilea deodată durerea ta – şi-n noi cum se sărută simţeam atunci şi-ncet cum se dilată aceeaşi spaimă, singura nespusă aceeaşi şi mereu neadormită, a treia noastră soră nesupusă, şi totuşi eu, o, eu nesăbuită, mă sfâşiam în zilnica risipă de dragoste şi nu puneam de-o parte, o, nu puneam din câte-am smuls în pripă, o singură fâşie pentru moarte.