Lucian Blaga - A fost cândva pământul străveziu
A fost cândva pământul nostru străveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine îngânând izvodul clar şi viu.
S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o sălbatică risipă
de frumuseţi prilej dădu întâia oară
păcatului să-şi facă pe sub arbori cale?
Nu pot să ştiu ce-a fost prin vremi, odinioară,
ştiu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde treci
sau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă,
cu morţii săi zâmbind, se face străveziu.
Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci,
arzând se văd minuni - prin lutul purpuriu.
Lucian Blaga - Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag
Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodata cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?
Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot-ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărâna în pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.
Botează-mă cu pământ.
Umbra lumii îmi trece peste inima.
(1922)
Lucian Blaga - Cântec pentru anul 2000
Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi atunci.
Mai aminţi-mă-vă un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-aşa:
Pe-aici umblă şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.
(1943)
Lucian Blaga - Lucruri suntem
Lucruri suntem, printre lucruri. Aproape suflete suntem, noi doi, prin soarta asemenea tuturor.
Gânduri ca pietrele, uneori stele, lucruri suntem ce poarta în ele,
şi totdeauna un dor .
Pe drumul său fiecare, ne-am duce pe veci undeva... ne-am duce-mpreună,mereu, amândoi.
Dar drumul norilor e prea mare în lumea noastră - pentru noi.
Lucian Blaga - Trei feţe
Copilul râde: “Inţelepciunea şi iubirea mea e jocul!” Tânărul cântă: “Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!” Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”
(1919)
Lucian Blaga - Cântec în doi
Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)