Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistriţa - d. 12 octombrie 1863 în Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.
S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei.
A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă şi literatură".
A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul său "Un răsunet", scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României.
După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Braşov în 1863.
În anul 1825 e primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani trece la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin şi unde studiază doi ani filosofia, apoi teologia. Aici îl are coleg de studenţie, cu câţiva ani mai mare, pe George Bariţ, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Bariţiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov.
Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanţi, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 şi reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistriţa, stimulându-l pe calea lecturii şi a scrisului. Când George Bariţ părăseţte Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837, se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Mureșanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu îi obţine dispensa de a intra în învaţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838 Mureşanu se stabileşte la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcţionează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Bariţ, Foaie pentru minte... şi Gazeta de Transilvania, cu poezii şi articole. În acest timp are prilej să cunoscă o seamă de poeţi din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, care obişnuiau să vină vara, cum ne informeaza Bariţiu, la băi la Vâlcele, nu departe de Braşov. Acest contact cu poeţi deja consacraţi va stimula începuturile literare ale bardului ardelean şi va influenţa în mod vizibil creaţia sa poetică.
Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie Răsunetul, care devine marşul revoluţionarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluţiei, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariţiu. Aici e luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei. La întoarcere se stabileşte ca funcţionar la Sibiu : "concepist guvernial" şi translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate (Artile sau măiestriile cele frumoase, Românul şi poezia lui, Românul în privinta muzicei, Românul în privinţa picturei, Măiestria tiparului), care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conţopist.Câţiva ani el închină ode măgulitoare împaratului austro-ungar şi guvernatorului Transilvaniei.
Activitatea poetică a lui Mureșanu nu este deosebit de extinsă, ea are însă toate caracteristicile liricii pașoptiste, alături de particularitățile imprimate de originea transilvăneană a autorului.
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţi traduce Nopţile lui Young, precum şi o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese şi o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-şi întreţină familia. La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărtii i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea "Astra" îi acordă lui Mureşanu un premiu de 50 de galbeni.
Peste un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Braşov, în sărăcie, "în urma unui morb nervos îndelungat", cum se menţiona în anunțul mortuar publicat în Gazeta Transilvaniei, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa Suzana. Înmormantarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii şi tineretul şcolar din oraș, care însoţeau sicriul cu torţe şi decoruri.
Articol îngrijit de: Vlada Afteni
Bibliografie (surse):
- A. Rău, Andrei Mureșanu în răsăriturile magicului, 1996;
- Viața și operele lui Andrei Murașanu, 1900;
- www.ro.wikipedia.org;
- Limba și literatura română, cl.XII, ed.2000.
