Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Aurel Rău - Om al muncii


Acum, fiindcă ziua s-a dus,
zi de muncă peste hârtii,
să iau tableta care tratează ficatul,
e drept, trebuia mai de mult, spre amiază
dar am uitat.

După câţiva paşi în lung
pe balconul de unde vezi casele
filând ca lumânări,
să iau tableta care aduce somnul
şi pe cea pentru inimă
şi să sting.
Poate trag un somn bun.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Naşterea perlei


La firul dur de nisip,
la firul dur de nisip al zlelor şi nopţilor
în carne, ca un glonţ,

strop de gheaţă se face lacrima,
glob ceresc minim gheaţa - iar farul strigă,
marea leagănă.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975 

Aurel Rău - Nud din frescele \"judecăţii\"


Ea stă cu sânii pumni.
Dacă-i mai strângi, poate noi căi lactee
vor proiecta printre brazi
dintre brânduşele plaiului în roirea
de licurici bombardând pământul.
Trupul gol
rememorări de religii
canibalism
forţa cântec al germinaţiei.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Poeţii vechi


Capul ce se pleacă... Şi toată noaptea
rândunele-n cuibul lor ciripesc de săbii
şi de penaj şi de ouă şi... nu-l taie...
Şi vântul dă şovăielii-un ghiont.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Sens pierdut


Pumn peste pumn, ca vertebră
Peste vertebră
Şi am ajuns
Am ajuns unde trece un car neuns
Şi trezeşte morţimea toată


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - \"O, rus!\" (Horaţiu)


Fratele altoieşte în grădină
Bunicul bate-ntre cânepi coasa
Mama strigă la uliul dinspre vânt
Tatăl intră din ţări cu caii
Iar eu mă voi smulge din acest basm
Un munte scapă-n albastru luna
Deodată roata fântânii scânceşte surd
Sub pernă Tonio Kroeger.



Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Savonarola


Acum l-au scos pe călugăr, s-au decis.
Spre eşafod şi spre rug îl duc. Nu credea
că nu vor pune-n cântar prestigiul, faptele-i
prea zeloase, şi-n fond sutana.
Depăşise doar cu puţin punctul limită,
îşi şopteşte când simte vântul.
Se bizuise prea mult pe credinţa lui
şi le-a forţat astfel mâna, îşi spun bătrânii
prin roşu, sub iadul clopotelor.
Când îl ard, nu pe el îl ard, când îl urcă
sub galantarul spânzurătorii, nu limba-i rea
este smulsă, cât aripile frumoase,
somptuoase, cu care-Angelico-n mânăstire
l-a dotat iscusit pe înger
în scena Bunei Vestiri. Nu credea.
În orice veac preţu-acesta-n vânt.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Portret în 1696


Constantin Brankovan are 42 de ani.
Coroana nu-i stă pe cap ci pe masă; la mâna dreaptă
distingi inel de rubin
şi sînt atât de trişti ochii
de ctitor
în muntele Sinai:
îl vor trece
în rândul sfinţilor recile iatagane ce-şi fierb oţelul
în Ţarigrad
în mărit Ţarigrad
pe când pe viaţă
şi pe moarte zoresc cioplitorii-n piatră,
zugravii greci...

1972

Aurel Rău - Luna roză


Ce fericire să mergi sub luna roză pe lângă râu.
Ce fericire ca prin oraşe streine prin ceaţă să priveşti cum respiraţia ta există.
Şi-n preajmă lumea să-ţi pară... o mieluşea.
Şi canalia să se scarpine.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Jocul de-a stelele


Tot ce-am săvîrșit noi și tot ce-am crezut,
Să însemne tîlcul faptelor noastre: Jocul de-a stelele!
E jocul de-a stelele să urci pe-o corabie nouă
La numai douăzeci de ani și să pornești pe mări,
În loc să crești clădiri sau să înlături paloarea frunților,
E jocul de-a stelele ca în loc să fugărești cai,
Ori să arunci cu pietri din zori pînă-n seară pe marginea unui râu,
Să modulezi cuvintele țării ca olarii lutul.

I-auzi pe unii: „Tînărul acesta va izbuti,
Căci toate le ia cu chibzuință, fără osteneală”.
Sau dimpotrivă: „Sîngele-i totul, sîngele aprins”.
„După cum spune steaua sa”.„Cel năvalnic învinge”.
„Temerarul”. „Spiritul practic”.„Cel care premergînd
A adormit cu fruntea încinsă pe pietrele drumurilor”.

Și jocul e-n toi. Văluresc neamuri după neamuri,
Lasă corăbii țărmurile. Revarsă stepele
Mulțimi în orașe. Sînt puse stavili sfielii
Și antene-n soare. Căci fiecare în felul său
Își aprinde steaua înainte de căderea nopții.

Iar de-asupra-n slavă ard miliardele de astre.
Albe și galbene, foarte albastre, roșii ...
Unele au nume de profeți, altele de martiri,
Timpul cu umbra lui grea nu le mai atinge.

Sînt multe astrele-n slavă. Și mult văzduh
Pentru astre ce vin. Lucrează în sufletele noastre toate
Ca luna în fluxuri. Sînt astre, de om aprinse
Și astre mai vechi, de când lumea. Spre care pornești?
Iată întrebarea!

Și candid pe sus privesc
Stelele veșnice.


din „Jocul de-a stelele”, 1963, Ed. pentru Literatură

Aurel Rău - Înspre 50 de ani


Umblă-n aprilie şi în mai, pe câmpuri,
frate statornic florilor de măr, de cireş, de prun;
adormi în plin soare pe stăvilar lângă undiţă.
Nimic nu e fără sens în dialectica devenirilor.


Şi lasă să te întreacă-n agoniseli toţi şi toate.
Din fuioare de sălcii groase îţi leagă la gât cravată
şi fredonează cu mestecenii şi cu plopii argintii.
O să vezi cât de simplu se-mpacă viaţa cu moartea.


De lilieci, de şopârle, de rouă, nu te feri.
Înspre 50 de ani se mai poate să fii nebun.
Nu pierde luna mai şi aprilie, ţine minte.
Cai fluturându-şi coama sînt semnul că n-ai greşit.


Şi că dreaptă răsplată îţi vestesc vizitiii serii -
berzele plutitoare, fântânile fără cumpănă,
turlele singuratice şi iubitul, iubita.
Orice s-ar spune, pleacă şi nu-ntreba cât jertfeşti.



Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Căluţi de mare


Unul vrea să mă tragă în adânc
altul sparge cabrat lumina.

(Cum şuierau zvăpăiatele lor coame în nopţi cu vântul...)

Unul vrea să mă scape din valuri
altul ştie-un mormânt prin alge.

Căluţi de mare. Mişcându-se-aşa în joacă.
Greşind ades şi muşcându-mă.
Ducându-şi lung printre stele fiinţa verde şi vânătă până-i pierzi.



Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975


Aurel Rău - Agatârşii


Noi nu sîntem nici la nord
nici la sud.
Nici la est,
nici la vest.
Noi nu sîntem nici la centru.

Şi ştim să cântăm anotimpurile.
Să-ndoim fier în dinţi.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975

Aurel Rău - Acupunctura


Acum poate tăia cuţitul.
În punctele presupuse sensibile
iarna a-nfipt sub fulgi
mii de ace de brad. Dar durerea
se redresează.
Îşi schimbă vatra ca râurile.


Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975 


Aurel Rău - Biografie


Aurel Rău (născut 9 noiembrie 1930, Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud) este un poet, eseist, prozator şi traducător. Este fiul Floarei (născută Chibulcutean) şi al lui Iacob Rău, ţărani. Urmează cursul liceal la Năsăud, Bistriţa şi Cluj (1942-1949), apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, absolvită în 1953, luându-şi licenţa în 1964, la Universitatea „Al. I. Cuza" din Iaşi. În 1950-1951 este cursant al Şcolii de Literatură „M. Eminescu" din Bucureşti. Debutează cu versuri în suplimentul cultural al ziarului „Lupta Ardealului", în 1948. Va fi redactor la „Almanahul literar" (1949-1953), iar când publicaţia devine „Steaua" e promovat redactor-şef adjunct (1954-1959), apoi redactor-şef (1959-2000). Ales în 1966 deputat în Marea Adunare Naţională, îndeplineşte totodată diverse funcţii în forurile de conducere din cadrul Uniunii Scriitorilor. A călătorit în Iugoslavia, Mongolia, Grecia, Japonia, Franţa, Italia, Statele Unite, Elveţia, participând la reuniuni literare.


Prima carte, Mesteacănul, apărută în 1953, va fi urmată de numeroase volume de versuri, tălmăciri, însemnări de călătorie, eseuri şi articole, memorialistică. Traduce din Antonio Machado, Gheorghios Seferis, Saint-John Perse, Konstantin Kavafis, precum şi din numeroşi poeţi francezi. Versurile îi sunt transpuse în limbile maghiară, greacă, germană. A întocmit şi prefaţat ediţii din Ion Pillat, Lucian Blaga, V. Voiculescu. A fost distins cu Premiul „George Coşbuc" al Academiei Române (1969) şi cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri (1971).


Încă din adolescenţă, Rău se arată ca un poet aproape format, mânuind cu dezinvoltură atât versul rimat, cât şi pe cel liber. Nici o stângăcie, nici o nesiguranţă, nici un exces, un perfect simţ al limbii, al ritmului, al compoziţiei, terminologie matură, discret neologistică, o sintaxă impecabilă, procedee interesante, precum rimarea ultimului vers al fiecărei strofe cu primul din strofa următoare, şi imagini de o noutate reală, deloc ostentativă. Poetul de 17 ani nu compune fără modele, dar acestea sunt dintre cele mai bune: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, G. Bacovia, Adrian Maniu. Un model e şi St. O. Iosif, îndeosebi în latura prozodică.

Principiul poetic ce structurează lirica lui Rău ar putea fi numit obiectivitate, de vreme ce, undeva, în volumul Mişcarea de revoluţie (1985), e omagiat „poemul obiect", menit să servească „doar pentru privit". În covârşitoarea lor majoritate, poeziile solicită în special văzul. „Joc de-a stelele", meşteşugul poetic e omologat, metaforic, cu olăria: „Să modelăm cuvintele ca olarii lutul". Vorbind în termeni conceptuali, climatul propice unei asemenea poezii nu este cel romantic, cu atât mai puţin cel simbolist (cu toate că în cazul acesta nici unul, nici altul nu e ocolit), ci climatul clasic. Era în firea lucrurilor ca, la început, într-o perioadă în care poeţii aveau de ales, dacă voiau să publice, între reportaj şi discurs pe teme date, autorul Focurilor sacre (1956), natură clasică, să aleagă reportajul, ca fiind mai obiectiv. O carte editată în 1964 se intitulează Stampe. Multe versuri şi din alte culegeri ar putea fi publicate sub acest generic. Avid de peisaj, poetul a avut şansa de a străbate spaţii din trei continente, şi muza sa n-a dormit în cursul călătoriilor.

Cuvinte deasupra vămii (1976), un ciclu cuprinzând piese compuse între 1956 şi 1976, însumează privelişti cam de pe tot cuprinsul Europei, de la Paris la Atena, de la Stralsund la Roma şi Veneţia, alături de imagini extrem-orientale, asiatice în general. Cu toate deosebirile prozodice şi în pofida notei personale, poeziile cu imagini de peste mări şi ţări sunt aproximativ de genul celor din perioada parnasiană a lui Ion Pillat, unele fiind, de altminteri, inspirate de ţinuturi şi localităţi vizitate cu gândul şi de autorul Visărilor păgâne, invocat nominal: „Aici izvoare sacre încă sună, / Bolnavi veniţi pe mare - aduc prinos. / Ion Pillat, iau toana ta drept bună, / Mă-nchin smerit luminii mari din Cos." De altfel, poeticul realizat frecvent în versurile lui Rău e, în esenţă, de tip parnasian. Emoţia e încătuşată în descripţie: „Pe-un turn, Sfântul Gheorghe răpune fiara / lângă o floare de fier enormă, uşor mişcată / de lună. Se măsoară în chihlimbaruri / Femeia lungă din nord" (Oraş hanseatic). Cu tot numărul impresionant de vederi extranee (unele contrapunctate de amintirea tărâmurilor carpatice), priveliştile autohtone deţin ponderea covârşitoare.

Un întreg volum, Unde apele vorbesc cu pământul (1961), se întocmeşte din stampe de Deltă dunăreană, nu fără a include şi oraţii în stil whitmanian, adus la diapazon românesc prin nuanţări ce sună puţin a Geo Bogza. Celelalte volume şi cicluri - Pe înaltele reliefuri (1967), Turn cu ceas (1971), Septentrion (1980) - sunt alcătuite prin însumarea de pasteluri sau poezii cu elemente de pastel proiectate în spaţiul românesc. Sunt invocaţi o seamă de munţi (ai Rodnei, ai Bicazului, Călimanul, Ceahlăul, Apusenii) şi apar frecvent hidronime (Dunărea, Bistriţa, Tazlău, Mureşul, Someşul), precum şi nume de ţinuturi şi de localităţi: Transilvania, Maramureş, Ţara Românească, Câmpia Ardealului, Cluj, Sibiu, Sighişoara, Blaj, Alba, Scheii Braşovului, Bran, Vatra Dornei, Cetatea Neamţului. „Rotundă şi mare", luna se ridică „deasupra Ardealului, / Deasupra cetăţilor vechi şi deasupra câmpiei". „Florile de gheaţă" din poezia cu acest titlu se află „la Vatra Dornei". Cele „de sub stânci", dintr-o altă piesă, cresc „în partea de nord a Carpaţilor". Chiar şi constelaţiile sunt, uneori, autohtonizate, prin utilizarea denumirilor populare: Carul Mare, Găinuşa, Drumul Robilor. Mai mult decât atât, Carul Mare e „încărcat cu fân", Pleiadele sunt desprinse de poet de pe cer pentru a „sorcovi" cu ele „pe tot românul", în timp ce Orionul e un „zmeu săltat". Înscrisă tematic în linia tradiţiei, lirica din aceste culegeri este de accentuată factură modernă. Materialul de inspiraţie e transfigurat cu mijloace făurite în atelierele lui Arghezi, Blaga, Pillat, Voiculescu, Maniu, Vinea şi ale poeţilor străini din care Rău a tradus: Machado, Seferis, Saint-John Perse, Kavafis şi alţii.

Cele mai substanţiale afinităţi par a fi cele cu Adrian Maniu şi Ion Pillat. De primul îl apropie pe Rău, mai ales după 1960, opţiunea pentru versul liber şi, în general, lipsa de preocupare pentru fluenţa muzicală. Ce îl deosebeşte de Maniu e faptul că nu pictează la modul „naiv". Lirismul său pictural e punctat uneori de un umor subtil, dar de alt tip, mai ţărănesc şi cu o tentă ardelenească. Evocând, de pildă, drumuri ale tatălui şi bunicului, poetul o face fără adoptarea opticii şi a rostirii copilului de odinioară. Viziunea e alta, a maturului cu percepţii rafinate. Ducându-se în câmpia Transilvaniei, tatăl „lăsa în urmă cortegiile de munţi, / Lăsa în urmă grija ogoarelor, / Prindea la căruţă cai negri". Străbătând noaptea sate ce „se înşiruiau unele după altele / în lătrat de câini şi miresme de iarbă tăiată", el vedea cum „În dreptul lunii se aşază nori vineţi / Cu chenar de aur şi formă de vultur". Deasupra lui, „până târziu [...] cântau stelele", în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor, / Slomneau copitele de pământ şi clinchetul frâielor, / Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau, / Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine" (Tata se ducea în câmpia Ardealului).

Impunându-şi rigori clasicizante, în linia lui Pillat, Rău nu rămâne la stanţă şi sonet, ci compune şi în forme fixe proprii poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, şi tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul", „Luceafărul schimbă garda"), scrie versuri în monorimă, inventează caligrame, practică exhibiţionisme grafice. Cu Ion Vinea are în comun imagismul. Astfel, „străzile cântă ca un pian", crengile unei sălcii aplecate peste râu „atârnă ca nişte sfori lungi", sturionii sunt „fluierele mute prin care cântă marea", într-o anume seară „stelele sunt ca înflorite" şi „şuviţe de nori, haşurate secret de lună, le dau ceva tandru". În unele poeme se regăsesc inflexiuni din Saint-John Perse. Versurilor citabile în acest sens, ample, torenţiale, le răspund „micropoemele" din ciclul astfel intitulat şi „miniaturile" din Zodiac (1991).

Concentrarea, cu efecte adesea ermetice, a acestor poezii de o strofă-două ar putea fi pusă în relaţie cu lapidaritatea lui Rene Char. Sonurile apolinice din grupajul Arpegii (şi din alte stihuri) nu sunt fără asemănare cu acelea din Farmecele lui Paul Valery. Trei cicluri din culegerea Lucruri şi stele (2003) interpretează motive explicit autohtone (datini, sărbători, reminiscenţe istorice, elemente de peisaj), multe evocând scene din copilărie cu specific local, transilvan, valorificând inedit procedee din folclor. Cu toată lunga tradiţie a poetizării unor obiceiuri, poetul care a scris versurile din Ritualuri (1987) imprimă icoanelor construite de el un ce inedit, un inefabil indivi-dualizant, printr-o stilizare proprie.

Noutatea rezultă fie din tratarea unui motiv folcloric în vers liber şi alb, cu formulări pe alocuri uşor prozaice, bunăoară, în Brad sau buhaş („Bradule, care stai la fereastra mea / înăuntru sau afară / să încercăm să găsim un limbaj, ceva, / cât pe-amintiri nu se lasă seară // că ai venit dintre sihăstrii / dintre zăpodii şi feţe cu barba-ursului şi cât de multe nu ştiu că ştii..."), alteori, dimpotrivă, din giuvaerizarea versului regulat, inclusiv a celui de factură populară. Această din urmă operaţie implică, nu în puţine cazuri, preluarea, cu sau fără subtile retuşuri, a unor refrene sau formule stereotipe, mai ales de colinde: „Strugure, pe-un gard, de lemn, / Strugurel de ziuă, // Să-ţi ţin partea îmi faci semn, / Strugurel de ziuă"; „Frunză verde brad frumos / Măi doruleţ măi / Astăzi s-a născut Hristos / Măi doruleţ măi / îngeri tot cu capu-n jos / Măi doruleţ măi".

Cele mai izbutite texte sunt, poate, acelea în care se creează o atmosferă de patriarhalitate rurală idilică prin evocarea unor situaţii din copilărie. În noaptea solstiţiului de vară copiii aruncau, fără ştirea părinţilor, cununi de sânziene pe casă, cu credinţa că, dacă vreuna cădea, cel căruia îi aparţinea avea să moară. Scena e, parcă, de ritual ezoteric: „lună ce-mi baţi la fereastră ca o fată a munţilor / cu o cofă de mure plină, / când părinţii, duşmanii, dorm ca morţii, / şi mă răpeşti din oraş la sat în această formă - / un an, o cunună fiecare" (Cununi de sânziene).

Un episod de basm pare mersul cu caii la scăldat, duminica: „N-am ce să fac astăzi, mamă şi tată, / o să merg la scăldat cu caii... // O să-mi trag o pereche de nădragi mai purtaţi, / din şură / şi fără cămaşă, în galop / o să merg la scăldat cu caii la râu, în urmă / lăsând grădina şi casa-n Duminică / şi printre roiuri de copii veseli şi muşte de cai / şi libelule cu aripi ca site / o să m-arunc în apa de munte răcoroasă şi caldă / şi dulce, până la piept, / toată numai sori şi planete" (Să merg la scăldat cu caii).

Placheta Gutui japonez (1996) însumează îndeosebi haikuuri, şi multe dintre acestea surprind, cu fineţe, detalii de peisaj, mai ales citadin, nipon, însă nu descripţia predomină, şi mai ales nu cea localizantă. Iată un bazin, într-un parc: „Culori în bazin. / Ca să cred iar în basme, / un crap de aur" ori frânturi de privelişti diverse: „A face / umbră pământului / Om sau cruce / Cum vrei s-o iei"; „decupat de lac / cerul albastru un safir / cât inelul".

Sub titlul Coloana Infinită apare aici un text tipografiat, cu excepţia ultimului (pseudo)vers, în verticală monosilabică. Asemenea excentricităţi, grafice şi de alte feluri, există şi în alte cicluri. De pildă, un text din Piatra scrisă (2002), intitulat Joc de cifre, jonglează cu anii răscrucii de milenii: „N-a fost nimic nici pragul 2000, / Nici anul 1 din mileniul 3, / 2002! Drept care, poţi să vii / Mai relaxat în braţe să ne iei". Numeroase sunt jocurile sonore, constând mai cu seamă în rimarea insolită. Rime interioare, rima a două cuvinte alăturate, monorime, rime în cascadă: „geţi cu săgeţi sub peceţi", „cărbuni nebuni", „bram în hram", „cer în ger", „plouă rouă", „-n două plouă", „lent torent", „munţi cărunţi [...] lumii punţi". O aşa-zisă „baladă" e compusă din şaisprezece versuri rimate toate în „an", unele având această rimă şi în interior. Stăpânind, încă de la debut, versul oricât de nărăvaş, Rău a ajuns la o virtuozitate demnă de orice maestru consacrat al cuvântului.


Opera literară

• Mesteacănul, Bucureşti, 1953;

• Focurile sacre, Bucureşti, 1956;

• La marginea deşertului Gobi, Bucureşti, 1960;

• Unde apele vorbesc cu pământul, Bucureşti, 1961;

• Jocul de-a stelele, Bucureşti, 1963;

• Stampe, Bucureşti, 1964;

• Pe înaltele reliefuri, Bucureşti, 1967;

• Poezii, prefaţă de I. Negoiţescu, Bucureşti, 1967;

• Elogii, Bucureşti, 1968;

• Turn cu ceas, Cluj, 1971;

• False proze, Bucureşti, 1972;

• Trei poeţi. Perse, Machado, Kavafis, Cluj, 1972;

• Zeii asediaţi, Bucureşti, 1972;

• În inima lui Yamato. 9 priviri lirice asupra Japoniei, Bucureşti, 1973;

• Micropoeme şi alte poezii, Cluj Napoca, 1975;

• Cuvinte deasupra vămii, Bucureşti, 1976;

• Întâlniri cu scriitori, Bucureşti, 1976;

• Grecia. Călătorie incompletă, Bucureşti, 1978;

• Omul de zăpadă, Bucureşti, 1978;

• Flori din cuvinte, Bucureşti, 1980;

• Septentrion, Bucureşti, 1980;

• Versuri, prefaţă de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, 1982;

• Oameni de aer, Bucureşti, 1983;

• Mişcarea de revoluţie, Bucureşti, 1985;

• Ritualuri, Bucureşti, 1987;

• Versuri, prefaţă de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, 1989;

• Efigii, Bucureşti, 1989;

• Zodiac, 1987. Miniaturi, Bucureşti, 1991;

• Septentrion, prefaţă de D. Micu, Bucureşti, 1994;

• În poveşti cu Ion Creangă, Bucureşti, 1994;

• Andrei Mureşanu în răsăririle magicului, Cluj Napoca, 1996;

• Gutui japonez, Iaşi, 1996;

• Seară cu versuri în lectura autorilor, Bucureşti, 1997;

• Expo 99 - de la Olahus la Emil Cioran, Bucureşti, 1999;

• Şcoli I - Un infinit, Bucureşti, 2000;

• Portrete la zile mari, Bucureşti, 2000;

• Piatra scrisă, Cluj Napoca, 2002;

• Cu Victor Hugo prin trei veacuri, Cluj Napoca, 2003;

• Lucruri şi stele, Bucureşti, 2003;

• Alcinous şi zarva peţitorilor, Cluj Napoca, 2003;

• Octavian Goga cenzurat, Cluj Napoca, 2004;

• Tesoros, Cluj Napoca, 2005.



Traduceri

• Antonio Machado, Poezii şi poeme, prefaţă de Rafael Alberti, postfaţa traducătorului, Bucureşti, 1964;

• Gheorghios Seferis, Poezii, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1965;

• Saint-John Perse, Poeme, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1969, Poeme alese, Bucureşti, 1983;

• Konstantin Kavafis, Poezii, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1971;

• Aleksandr Blok, 12, prefaţa traducătorului, Cluj, 1972;

• Mică antologie de poezie japoneză, în În inima lui Yamato. 9 priviri asupra Japoniei, Bucureşti, 1973;

• Teresa Maria Moriglioni-Drăgan, Amoebă ori stea, prefaţă de Eugen Barbu, Bucureşti, 1977;

• 42 de poeţi greci contemporani, postfaţa traducătorului, prefaţă de Alexis Zira, Cluj Napoca, 1984 (în colaborare);

• Poeţi francezi, prefaţa traducătorului, Cluj Napoca, 1987;

• Mimmo Morina, Democraticon, Bucureşti, 1995 (în colaborare cu Ştefan Damian);

• Matsuo Basho, Note de drumeţie, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1998.



Premii şi distincţii literare

• Premiul Academiei Române pentru poezie, 1969;

• Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România, 1971;

• Premiul „Opera Omnia" al Filialei Cluj a USR, 2000.

Aurel Rău - 7 vaci slabe


Fiecare zi e un dar pentru înţelept.
O de ar trece aceste zile proaste,
aceste şapte vaci slabe. Bărbatul de ceară
şi femeia de ceară
şi împăratul de ceară
care lucesc în muzeul de ceară al capitalelor
au ştiut n-au ştiut.



Micropoeme şi alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975