George Ţărnea - Primenește-ți gazdă casa

Primenește-ți gazdă casa,
umple vadra, pune masa,
fă potecă prin grădină
și-n pridvor ține lumină,
că venim de multișor,
drumul nu ne-a fost ușor,
tot prin viscol, tot prin gloată,
ziua toată, noaptea toată,
gerul iernii ne-a pătruns
dar de-ajuns tot am ajuns,
să-ți cântăm, să-ți colindăm,
vestea Nașterii să-ți dăm
să te bucuri, să te-nchini,
de belșug pentru grădini,
de mioare prin ponoare,
de credință și de soare,
de noroc la iarmaroc,
de copii pe lângă foc.

George Ţărnea - Scrisoare de bun rămas

iubito cîtă lume-i între noi
numărători de ploi din doi în doi
şi dintr-un ochi de dor necunoscut
cîte zăpezi pe buze ţi-au crescutasculta-mă şi lasă-mă să strig
mi-e frică de-ntîmplare şi mi-e frig
şi nu mai vreau să ştiu pin`la sfîrşit
cine-a iubit frumos, cine-a gresitcine-a făcut spre noapte primul pas
cine-a plecat din joc cine-a rămas
cine şi-a smuls pereţii rînd pe rînd
cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gindcine-a pierdut şi cine-a cîştigat
de toate-nlănţuit sau dezlegat
cine-a crezut mai mult în celălalt
sub cerul prea senin sau prea inaltcind am să uit cum sună glasul tău
decît tăcerea ce-mi va fi mai rău ?
şi cum să pot sub stele înnopta
cînd nu mai ştiu ce-nseamnă umbra ta

George Ţărnea - E totul rânduit să se întâmple

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţă ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

Reflex 89 - George Ţărnea

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămâne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu şti că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să şti,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atâtea gânduri, pâna-n zori,
Se va-ntâmpla, iubindu-l, să şi mori.

George Ţărnea - E totul rânduit să se întâmple

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

George Ţărnea - (Reflex 13)

George Ţărnea - Ţie

Din de viaţă în de moarte,
Din aproape-n mai departe,
De la dragoste la ură,
Tu, dintru-nceput măsură
Pentru toţi şi pentru toate …
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele,
Tu, lumina vieţii mele,
Tu, blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naşte veacul,
Mâna care-adoarme clipa,
Tu, strânsură şi risipă,
Ţii în palmele-ţi fragile
Nopţi şi visuri, munci şi zile,
Vindecarea şi pierzarea,
Tu, limanul meu şi zarea,
Neclintirea mea şi zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la humă la idee,
Tu, întregul meu, Femeie!

George Ţărnea - Sonet 5

Dac-am uitat, iubito, cum te cheamă
Şi cum se face ziuă-n ochi tăi,
Ascunde-ţi visul plin de vânătăi,
Şi nu-mi lua uitările în seamă.
Prea mult colind pe-ntortocheate căi
Şi prea puţin e loc să-mi fie teamă,
Că dacă morţii eu i-aş spune" Ia-mă!"
Tu i-ai zvânta şi umbra în bătăi.
Dar nu încerc aceasta nici în glumă
Ci doar mă-ntorc la tine şi te rog...
Primeşte-mă, şi iartă-mă şi du-mă
Din partea rătăciţilor zălog
La carnea ta de soare şi de humă,
Pe înstelatul cerului polog.

George Ţărnea - E Totul Rânduit Să Se Întâmple

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

George Ţărnea - Reflex 110 (Cartea claudiana)

E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Şi te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să-ntelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…

George Ţărnea - Ritualul 65…al miresei (Ritualuri de imperechere)

Mireasa mea din vreme de amurg,
Cât de frumoasă poţi a te ivi,
Încât prin matca nopţii nu mai curg
Nici clipele cuminţi spre altă zi…

Şi se opresc mirate-n preajma ta
Înmărmurind, apoi, cu tot cu cer,
Când mă-ngrozesc la gândul c-aş uita,
De mult prea bine, ţie să te cer.

Pe unde vei fi fost când nu ştiam
Decât să pierd bucăţi din trupul meu
Şi prea-n bătaia vântului trăiam,
Înfrigurat de-ndrăgostit mereu.

Mi-e tot mai greu să născocesc poveşti
Şi să mă vindec, astfel, de-ndoieli,
Descoperind cât de reală eşti
Sub groasele tăcerii tencuieli.

George Ţărnea - Reflex 108

Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi...
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cădere în plus...
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

George Ţărnea - Cînd ne-am urît si ne-am iubit plîngînd

Rememorarea de-ntîmplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Pînă-ţi culeg tot frigul de pe buze,
Cerîndu-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte
Şi mai supusă altuia nicicînd,
Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Cînd ne-am urît şi ne-am iubit plîngînd,
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La cîtă moarte adunam în gînd.

George Ţărnea - Cântec de poet desuet

Ce frumos cânta poetul,
Altădată şi vorbea
În consens cu alfabetu,
Despre cât de mult iubea.

Dar s-au dus acele vremuri
Şi-a murit acel îndemn -
Tenta mistică-n totemuri,
Limba ludică, de lemn.

Alţii sunt acum la modă
Şi se poartă glorios
O iubire mai comodă
Care n-are, curios,

Nici sumar decor artistic,
Nici plăceri, nici remuşcări -
Ca un simplu joc stilistic
Practicat, frecvent, pe scări...

Şi-n maşini, şi-n ascensoare,
Într-un ritm demenţial -
Semne slabe de ninsoare
După marşul nupţial.

Stă poetul jos, pe trepte,
Cu metaforele-n gând;
Nu-i nimic, să tot aştepte,
Pân-o adormi plângând!

Că de-ntors din mersul vieţii,
Vreo iubire, nu e chip -
De-asta şi ajung poeţii
Biete fire de nisip!

George Ţărnea - Balada veştilor din ploi

Mulţumeşte-te să-mi scrii
Câteva cuvinte calde,
Când va fi să mi se scalde
Umbra vieţii-n aporii.

Eu voi sta, oricum, atent,
Sprijinindu-mă de-o rază,
La-nţelesul viu din frază
Şi la frigul tău latent.

Dacă tot mi-e dat să mor
Înainte-ţi cu o vreme,
Voi ajunge, nu te teme,
Să-mi transform plecarea-n nor.

Şi-or să cadă mai apoi,
Dinspre mine către tine,
Veşti de dragoste, ştii bine,
Risipite-n nişte ploi.

George Ţărnea - Elegia contrastelor

Bun de pus la rană,
Rău de pus la zid,
Numai eu ştiu taina
Fiecărui rid.
Numai eu dau seamă
Pentru cât am fost
Înţelept de singur,
Fericit de prost.
Am hrănit orgolii
Ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa
Iernii din priviri
Pentru mulţi paiaţă,
La puţini îndemn-
M-am purtat cu zeii
Şi fricos şi demn
M-am târât pe burtă,
Am zburat prin cer,
Fără ca vreodată
Învoiri să cer.
Partea mea cea neagră-
Cu noroiul mort-
Părţii mele albe
I-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine
Cei flămânzi de har
Fără să-şi asume
Ultimul pahar.
Pe degeaba înger,
Drac plătit din plin -
Înălţarea-mi este
Singurul declin.

George Ţărnea - Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câstigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tau,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi. 

George Ţărnea - Reflex 76

Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău

În viaţa mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei -
Şi, iată-ne căzuţi, ca nişte zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi
Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar... se întorc la cineva mereu.

din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)

 

 

George Ţărnea - Deloc zgârcit la dăruit cuvinte

George Ţărnea - Deloc zgârcit la dăruit cuvinte
Mă văd legat la ochi şi pus în fiare,
Cu unul care-a tâlhărit din plin
Prin gropile cu blusturi şi pelin,

Pândind iubiri subţiri la drumul mare.

Dar nici aşa nu-mi vine să mă-nclin,
Uitându-mi pofta de furat fecioare
Să-mi duc blestemul vieţii pe picioare,
Chiar dacă paşii mi se-neacâ-n slin.

Deloc zgârcit la dăruit cuvinte
Şi fericiri de-o zi şi mângâieri,
N-am izbutit nicicum să fiu cuminte,

Tras înapoi mereu de câte-un ieri
Dezmoştenit brutal de cele sfinte
Şi-ncununat cu fuga-n nicăieri.

(“Cartea cu iubiri secrete, 183 sonete”, Editura Tanera, 1994)

 

 

George Ţărnea - Egloga destinului tragic

Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput

Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit sa fie trist…
M-apucă plânsul, deci exist!

(“Poeme supărate rău” Editura Helicon, 1996)