Mircea Dinescu - Balada celui plecat

Am iubit urîte dar deştepte
şi frumoase fără căpătîi, n-am avut iubirea cea dintîi
n-a avut răbdare să m-aştepte.Îngerul ca unghia întoarsă
mi-a crescut în carne dimpotrivă,
mi-aţi adus la naştere colivă
şi la groapă dric cu cioc de barză.Zilele bolesc pe-aici ca anii,
anii – zilieri trecuţi prin fermă.
Vă uitarăţi cu binoclu-n spermă
cum vîslesc strămoşii mei, ţiganii.Haida-de! De-a lungul şi de-a latul
m-aţi vînat cînd nu eram acasă.
Chiar şi-acum cînd stau întins pe masă
eu sositul rîd de eu plecatul.

Mircea Dinescu - De rerum naturae

Încep din nou spectacolele:teiul
îşi joacă mireasma cabotină
Deus în machina şi-a pus uleiul
totul e uns si totul e rutină.

Marea şi-a luat tainul -
înecaţii
precum cosaşii stau proptiţi în raze,
pe mal prelaţii
pritociră vinul
la abator mugeşte boul Apis,
cu linguriţa vom gusta preaplinul -
viaţa-i scumpă timpu-i însă gratis.

Şi norii ce-au filmat o zi întreagă
cu sila lor înaltă-deobiective
vomită iar în burg o ploaie bleagă
pe filozofii cu-a-lor lumi perfecte

Mircea Dinescu - Cântec de inimă albastră

Mai ştii cum te strigam pe-atunci
“icoană cu picioare lungi”

veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai

cu limba preschimbată-n bici
vînam pe coapse iepuri mici

vânam prin pulpe fîn mieriu
erai mireasmă eram viu.

Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi

carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm

pe când mânzeşte muşti din cai
mie ţărâna-mi spune hai,

mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit

Mircea Dinescu - Recurs la Geneză

Pe după şure, lângă cimitir
o pasăre s-a dezbrăcat de pene,
poate că i-o fi fost un soi de lene
sau poate-un fel de silă şi sictir

de-a duce pân'la capăt sfânta frază,
inconştienţa zborului fixat
de-un arhitect necunoscut în sat
dar bănuit în aerul de-amiază

Mircea Dinescu - Naşterea unei definiţii

  
Să vinzi piei de cloşcă la gura Labirintului
întocmai lui Borges
numit în derâdere inspector al pieţii de păsări din Buenos Aires
şi să te iei în serios
de parcă-ai fi dereticat coteţe cu vulturi
de parcă-ai fi făcut ordine în colonia de pelicani.
Trebuie întreţinută o anumită confuzie
că legătura dintre hoţul de buzunare şi canguri,
altfel bietului reporter i se apleacă de-atâta realitate
iar criticul literar acuză în sfirsit marea
că-i prea manieristă...
Astfel îndrăznesc eu să numesc viaţa:
acea caznă fertilă a obiectelor
de-a deveni altceva decit sint