Ion Pillat - ROMANȚĂ

Ți-am dat un trandafir, jucând
L-ai aruncat în mare
Și valurile mi l-au luat
În larga inserare.
S-a dus și nimeni nu mai știe
De-un trandafir ce moare.

Ți-am dat și inima-ntr-o zi,
O zi de sărbătoare.
Râzând, ai prins-o,te-ai jucat
Cu ea, cu nepăsare.
Te-ai dus și nimeni nu mai știe
De inima-mi ce moare!

Ion Pillat - Trei îngeri

Trei îngeri zboară-n asfinţit.
Doi tac şi unul a grăit:
- "E liniştea atât de mare...
Aud cum se deschide-o floare."

Trei îngeri zboară-n asfinţit.
Doi tac şi unul a şoptit:
- "E liniştea atât de sfântă...
Aud cum stelele îşi cântă."

Trei îngeri zboară-n asfinţit.
Toţi tac şi unul s-a gândit:
"Ce zgomote înfricoşate...
Aud o inimă cum bate."

Ion Pillat - Cămara de fructe

Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliţi şi rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, şi-albaştri struguri
Şi pere de-aur roşu cu flăcări de parfum.

Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui:
Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.

Ion Pillat - Arta Poetică

Mi-am urzit din sunet şi coloare,
Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi şi lună după lună,
Izvoresc din mine ca din mări
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani şi clipă după clipă,
Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simţindu-l, ce-n aripă
O să-mi schimbe braţele de lut...

Dar cum stau cu lampa după mine
Şi cum scriu: un singur ţipăt greu
Din odaia de bolnavă vine -
Şi ce mic, ce gol e visul meu.

Ion Pillat - Fântâna cu platani

Fântâna cu platani de lângă ţărmul mării
La care ne-am oprit cu umbra în amurg
În cântecul domol, ce nu-l pot da uitării,
De valuri ce se sparg, de ape care curg.

Fântâna unde vin cu vasele de-aramă
Cadânele să-şi ia un dar curat, din plin,
Vrăjită e – ţi-o spun – şi dorul meu – ia seamă –
În juru-i zboară greu: un porumbel străin.

Pe Marmara se duc cu aripe de lebezi
Corăbii în amurg… Şi piere zi şi an;
Dar aplecat uşor pe apele ei repezi
Obrazul tău îl văd în umbră de platan.

Sunt zile sau sunt ani de când pe ţărmul mării,
În limpezimi adânci fântâna l-a închis?
Platanii tot foşnesc, şi nu-l pot da uitării
Murmurul de pârâu rostogolit prin vis….

Ion Pillat - Ctitorii

Acolo unde-n Argeş se varsă Râul Doamnei
Şi murmură pe ape copilăria mea,
Ca Negru-vodă, care descălecând venea,
Mi-am ctitorit viaţa pe dealurile toamnei.

Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă,
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strâmtul ei hotar
De nuci bogaţi în umbră, umbrind o casă albă.

Acolo,-n pacea nopţii, pe drumuri de podgorii,
Am mers tăcut alături de carele cu boi,
Când neaua lunii ninge pe sălcii în zăvoi,
Când şopoteşte valea de cântecele morii.

Las altora tot globul terestru ca o minge,
Eu am rămas în paza pridvorului străbun,
Ca să culeg cu ochii livezile de prun,
Când alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge.

Şi tot visând la vremea când înfloriră teii,
Pe când îmbracă ţara al iernii alb suman,
Să desluşesc cum piere trecutul, an cu an,
Pe drumuri depărtate sunându-şi clopoţeii.

Să stau, pe când afară se stinge orice şoaptă,
Privind cenuşa caldă din vatra mea, de-acum,
Şi să aud deodată cu-nfiorare cum
Trosneşte amintirea ca o castană coaptă.

Ion Pillat - De Paşti

Peste noapte a
Înflorit mălinul
Peste noapte s-a
Luminat seninul.

Puişori de puf
A clocit găina
Berzei cuib de stuf
A-ntocmit vecina.

Zmeii pe uluci
Zbârnâind se-nalţă.
Raţele-n papuci
Galbeni se încalţă.

Rândunele mici
Ciripesc prin ţară
Pluguri ca furnici
Au ieşit pe-afară.

Flori de ghiocel
Vând ţigănci cu coşu
Dă-mi de Paşti un miel
Alb şi un ou roşu.

Colecţia: Poezii pentru copii

Ion Pillat - Imagini, toamna

Se clatină galbene păsări
uşor pe părul din vie.
Nu, toamna îşi pregăteşte
iar stolul de frunze pribegi.
E aerul limpede astăzi
ca apa-n pârâul de munte,
Şi singur un nor mai sclipeşte
pe ceruri – un păstrăv de-argint.

Ion Pillatt - Ochelarii bunicii

Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazetă ce-ncremeneşte anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei şi-i pun sfios pe nas.

Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimic,
Doar pozele din rame vechi au întinerit…
Dar din adânc de-oglindă, în faţă, mi-a zâmbit
În jilţul ei – ca-n vremea când eram mic, bunica.

La geam foşneşte plopul sau paşii ei au foşnit?
Prin uşa zăvorâtă „ei” intră în odaie.
E o fetiţă: Pia, cu bucle: Niculae…
Dar cine e băiatul acela liniştit?

Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte…
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai ştiu…
Nu vreau să-l ştiu…nu pot să-l ştiu… E prea târziu!
De omul chel şi rău, rămân legat pe moarte.

Ion Pillat - Plopul

Născut din ţarină spre cer se-avântă
Ca un izvor de ramuri şi de foi…
Şi doru-l mână, norilor, spre voi,
Dar lutul rădăcina-i înmormântă.

Vioară e – şi-n vântul serii cântă.
Ce suflet plânge în buştean greoi?
Ce gând de aur piere prin noroi,
Căzându-i frunza, aripa lui frântă?

Când va suna a Morţii grea secure,
Atunci doar, din lemnul de pădure,
Din flăcări fumul alb o să învie

Plutind senin pe-al cerurilor larg…
Sunt, Doamne, plopul cel legat de glie
Întins spre infinit ca un catarg.

Ion Pillat - Rândunelele

Pe pagina de cer senin, de-o oră
Un Dumnezeu – pesemne caligraf –
Ne-ncurcă-n scriitura lui sonoră
Şi taie zarea-n dungi de telegraf;

Apoi ne prinde-n ele câte una
Ca buchiile dintr-un alfabet.
Şi-n cerul vânăt de amurg ca pruna,
Când le citeşti – te pomeneşti poet.

Ion Pillat - Stâlpii de telegraf

Am pironit în cuie nalte drumul
Să n-o pornească razna-n porumbiști-
Catarge ancorate cu duiumul,
Ce toate fug numai când tu te miști.

Întindem rămurișuri de rețele
Și în amurg rodim cu soare-aprins...
În toamnă înfrunzim cu rândunele:
Un fel de frunze negre cu piept nins.

Ion Pillat - Târziu de toamnă

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie
Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt
Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

Ion Pillat - Viersul ţării

E graiul tău cu frunza verde
Cu freamăt tânăr de pădure:
Grai de cioban noptând pe plaiuri
Cu turmele la foc de stâni,
Grei de plăieş pornind la munte
Cu cal, desagă şi săcure,
Grai de pârâu legând luceferi
În zori, prin clăile de fân.

Ion Pillat - Prefaţă la POEME INTR-UN VERS

...Poemul într-un vers nu trebuie confundat cu epigrama greacă ori latină, cu rubaiul [rubaiatul - n.n.] persan sau haikaiul japonez. Câte trei corespund unui sentiment de concentrare lirică şi cel mai descriptiv e şi cel mai extrem oriental. Poemul într-un vers duce această concentrare la limită. El se prezintă faţă de un poem obişnuit ca o picătură de parfum faţă de un coş plin cu flori. E o esenţă capabilă de nesfârşite diluări... Dintr-un singur vers, un vers în care ca sugestie intră şi titlul, se pot dezvolta poeme întregi după puterea de realizare a fiecăruia.

Ideea acestei forme mi-a venit recitind, în vederea unei conferinţe, câteva poeme mai lungi din Victor Hugo. Vrând sa citez câteva versuri din „Le Pape” am fost izbit că unele din ele se izolau de la sine ca adevarate poeme într-un vers:
Une émeraude où semble errer toute la mer...

pentru care propun:

Smarald în care parcă se rătăceşte marea.

Paul Valéry numeşte „versuri dăruite” acele versuri ce izvoresc spontan ca hărăzite nouă de soartă. Ele se opun altora, construite de poet, şi care doar desăvârşesc ceea ce primele ne-au indicat printr-o străfulgerare adâncă a conştiinţei.

Un singur vers, născut şi nu făcut, purtat ani de zile, adesea inconştient, filtrând poate ani de patimi, rezumând în el versuri multe, nescrise, şi atâtea feţe şi locuri – să ne poată reda taina călătoare a poeziei redusă la unica ei bogăţie de a fi goală şi eternă.

O atare poezie, prin însăşi definiţia ei, riscă să rămână prea individuală, să devie intransmisibilă şi obscură, graţie unui grai poetic sigilat, a cărei cheie o posedă numai poetul. M-am străduit să fiu cât se poate de limpede ca expresie verbală şi mi-am ales, drept măsură de vers, cel de 14 silabe ca fiindu-mi întotdeauna mai la îndemână; căci un vers, şi îndeosebi când e izolat, ar trebui să aibă maximum de simplitate şi de rezonanţă sufletească.

Poemul într-un vers ar fi acela în care un singur vers e scris, cel dătător de mişcare, iar celelate rămân sugerate până la sfârşitul poemului. Ca foaia strălucitoare a lintiţei de baltă care acoperă foile neieşite încă la faţa apei.

S-ar putea întâmpla să se creadă că aceasta este o facilitate pentru autor. Şi fireşte că trebuie să recunoaştem că poezia ajunsă la o asemenea despuiere, dacă permite cititorului înalte delectări, îi cere în schimb o mai susţinută şi intimă colaborare. Pe cât poetul a scris mai puţin, pe atât cititorul e nevoit să citească mai mult. Colaborare, ce se obţine cu o recitire cât mai liniştită a fiecărui poem în parte.

Un poem lung se poate citi mai repede, căci fiecare vers ajută la pătrunderea şi la gustarea celuilalt. Un singur vers se vrea citit mai încet. Scrisorile se parcurg iute, telegramele însă ne opresc.

O astfel de poezie mai cere din partea cititorului un efort de imaginaţie şi fantezie creatoare. Aşa cum concep versul-poem: ar fi o sămânţă, căreia îi trebuie neapărat ca să germineze şi să-şi dea toate roadele, ca o humă fertilă, o a doua înţelegere sufletească.

Dar odată regulile jocului însuşite, autorul de poeme într-un vers va găsi în fiecare din ele materia unor lungi poeme, sporind cu linii şi culori pururi altele şi căpătând noi perspective de câte ori le va citi.
...Sau cel puţin o nădăjduiesc.

1935

Ion Pillat - Poeme într-un vers

Stelă funerară
O umbră joacă ramul pe piatra unei umbre.

Stelă de mim
Cu plâns şi râs de mască în mâini, nepăsător.

Groapă nouă
Păşeşte lin drumeţe, pe moartă să n-o scoli.

Colori
Zambilele, nori vineţi, şi cerul flori purta.

Veghie
La gura sobei gândul, tovarăş călător.

Mare sudică
Pe mări de micşunele ning pescăruşii fulgi.

Insula de mirodenii
Mireasma ei pe valuri venea, ca niciodată.

Apă neîncepută
Mi-ai dat să beau din cană iubire de izvor.

Vecernie
Cu stropi de ploaie toaca, şi clopotul furtună.

Heraclit
Priveam cum fuge ziua pe apele ce curg.

Tipar
Nisipul poartă încă plăpândă urma ta.

Portret
Durere cu ochi negri sub părul azi mai alb.

Floarea vremii
Pe pajişti stânjeneii, în suflet toamna iar.

Stol coborât
Cad frunzele, pământul e plin de rândunele.

Murmur etern
În golul scoicii marea; în suflet nemuriri.

Darul
Dă-mi pacea înserării pe care-o ţii în mâini.

Poetul trădat
Un vers cu plâns de ape, când îl credeai cleştar.

Vasul lovit
Urciorul crapă, suflet rănit, de plânset gol.

Belşug
Am întâlnit azi toamna venind în car cu boi.

Castana
Din ghimpii amintirii trecutul l-am cules.

Drum de noapte
Ne învelise luna în colb de amintiri.

Nocturnă
Mai ştii în noapte plopul cu luna, galben cuib?

Casa copilăriei
Sub lună casa albă: o piatră de mormânt.

Menire
Un clopot peste lanuri şi vremuri, te chema.

Asemănări
Viaţa-i fum – şi fumul căminului ţi-e drag.

Păreri
Brotacul: frunză verde; sitarul: frunziş mort.

Amurg în crâng
Albinele luminii prin frunze se jucau.

Casă la Balcic
Şi sufletul şi casa mi le-am deschis pe mări.

Fată la fântână
Coboară, legănată din frizele greceşti.

Măgăruşul
Stă cu urechi pleoştite, jupitul înţelept.

Camee
Prin piatra străvezie ca un talaz: Sirena.

Driada
De trunchi lipeşti urechea s-auzi cum plâng azi.

Mare pământeană
Desfăşurarea verde a grâului în zări.

Popor nomad
Foc stins, cort strâns, pustiul şi pulberea plecării.

Sclave
Femei cu trup de noapte şi miez de soare-aprins.

Artă poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

Hanul vechi
Cu zeghea amintirii la foc de cărăuşi.

Inima
O viaţă-ntreagă bate la poarta liniştirii.

Marmură greacă
Sub cuta caldă-a pietrei simţi trupul unui zeu.

Friză
Pe piatră stau eroii, în ea dorm zei ascunşi.

San Francesco nel deserto
Din cerul apei moarte cresc seara chiparoşi.

Primăvară pastorală
Din zare munţi albaştri trezesc pe văi tălăngi.

Cetatea din mare
Prin valuri limpezi, toamna, vezi temple licărind.

Căţelul pământului
Auzi-l cum te latră de pe un alt tărâm.

Floare târzie
A nins pe munţi. O rază a tremurat în parc.

Cer răsturnat
În apele strălimpezi zvârl undiţa, prind umbre.

Clopot de taină
La pasul tău îmi sună vecernii inima.

Cimitir tătăresc
Prin pietre ceruri albe şi marea-n zări, argint.

Cimitir turcesc
Prin pietre părăsite, cireşul: înger alb.

Întâile micşunele
Copilul primăverii deschide ochi albaştri.

Lalele
Oştirea cu turbane stă şiruri în grădină.

Ion Pillat - Iarna

Ţi-aduc omătul liniştit ce-apasă,
Cu fulg uşure, ca o piatră grea
Pe ţarină, pe suflet şi pe casă –
Ţi-l las pe geamuri preschimbat în stea.

De-acum câmpia va fi foaia nouă,
Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,
Şi-n tine, călătorule-o să plouă
Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi….

Ion Pillat - Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...
Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Ion Pillat - Poeme într-un vers

1. Poemul într-un vers
Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.

2. Păstorul mării
Copilul gol mai cântă din fluier la delfini.

3. Îmbrăţişare
Suia o viţă de-aur pe negrul chiparos.

4. Pan
Prin frunza rară ţapul priveşte, faun trist.

5. Pasărea din basm
Zburau fazani de aur în focul din cămin.

6. Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

7. Melancolie
Foşniră împuşcate lungi aripi. Dor târziu.

8. Pasărea mării
Un nor de taină zboară pe-o insulă-n amurg.

9. Trecutul
În ochii verzi porţi marea spălată de furtuni.

10. Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.

11. Ciocârlia
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.

12. Norii
Albastru clătinate, aeriane culmi.

13. Crăciun
Se-oprise steaua, fânul din staul strălucea.

14. Templu antic
Încremeniră patru coloane, cerul, marea.

15. Stăpânul mării
În plasa lor pescarii au prins un zeu străin.

16. Înserare
Pe-oglinda legănată a sufletului: norii.

17. Sângele vieţii
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.

18. Zvon
E roiul de albine sau numai amintiri?

19. Stelă de dansatoare
Cu vălul tras pe faţă, se depărtează stând.

20. Trup de fată
O salcie mlădie cum e tulpina ei.

21. Dorinţa
Iubire nu fi veşnic al inimii tăun.

22. Întâlniri
O piersică pufoasă şi fraged un obraz.

23. Iarnă
În zare zurgălăii de sănii… Suflet nins.

24. Amurg
Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi.

25. Logodnă
Pe mal un singur paltin, pe ape doar o stea.

26. Calea nopţii
Prelungul drum al lunii pe mare până-n zori.

27. Navigatorii
Pe zări amurgul singur cu dorul lor pustiu.

28. Marinarul
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.

29. Plaja
Nisip, talazuri, spume şi scoici – tu, nicăieri…

30. Tinereţe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.

31. Dezamăgire
Ai spart oglinda: chipul din ţăndări nu-l culegi.

32. Turc bătrân
Îşi numără mătănii de-o mie şi-una de nopţi.

33. Golful
A strâns albastru-n braţe, şi-l leagănă mereu.

34. Popor nomad
Cu norii şi cu vântul porneam, pământul sta.

35. Popor nomad
Foc stins, cort strâns, pustiul şi pulberea plecării.

36. Popas
Proptiţi în lănci, cu hăţul pe braţ, la focuri mari.

37. Descălecătorii
Întâiul fum de sate şi-n vale glas de câini.

38. Artă poetică
Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers.

39. Zile şi nopţi
Trecură ciute albe şi-ntunecaţi ogari.

40. Prevestire
În codrul numai muguri, un sunet de topor.

41. Copilărie
O jucărie spartă găsită într-un pod.

42. Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.

43. Părăsire
Pe orice cărăruie dau iarbă amintiri.

44. Conac de altădată
La scări părăginite de suflet, surugii.

45. Singur
Prin pulberea de aur cu toamna în zăvoaie.

46. Veveriţa toamna
O frunză roşie suie pe ramuri, alte cad.

47. Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.

48. Vânătoare
În zori prin ceaţa roză un sunet surd de moarte.

49. Friză
Strunindu-şi calul, sare prin veacuri nemişcat.

50. Friză
De când îţi legi sandala, s-au dezlegat milenii.

51. Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.

52. Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.

53. Gorgane pe Bărăgan
Cămile-ngenuncheate venite din Altai.

54. Primăvară
Livezi în floare, cucul, munţii ninşi, alt cuc, departe.

55. Ţara
Balauri, munţi vineţi, păzeau cetăţi de-argint.

56. Lacrimi
De plângi, o primăvară s-o scutura de flori.

57. Luntraşul
Spre moarte mă tot duce, lin, inima vâslind.

58. Nemuriri plăpânde
Migdalul meu în floare şi tu zâmbind sub el.

59. Întoarcere
În toamna desfrunzită m-am întâlnit, copil.

60. Cimitir tătăresc
Pasc moarte capre straniu încremenind pe râpă.

61. Bujori sălbatici
Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii.

62. Prier
Oprit în drum, migdalul ne-ntinde flori sfios.

63. Pescăruşi
Din valuri spume albe au început să zboare.

64. Despăduriri
Se duc pe râul vremii toţi anii mei, buşteni.

65. Sângele vieţii
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.

66. Seară la Voroneţ
La sfinţii-n zugrăveală, amurgu-ngenunchea.

67. Sfârşit de iarnă
Cocorii ţipă. Gheaţa din suflet mi se sparge.

 

Ion Pilatt - Tăcerea

Cobor pe câmp odată cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni şi nu-s nicăieri,
Mă prinde pitulată nemişcarea;
Dar pier, cu glasul tare de mă ceri.

Mă sfâşie cocoşii, câinii mă latră,
La iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
În jurul lămpii aţipesc pe vatră,
Şi satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.