Ion Pillatt - Ochelarii bunicii
Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazetă ce-ncremeneşte anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei şi-i pun sfios pe nas.
Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimic,
Doar pozele din rame vechi au întinerit
Dar din adânc de-oglindă, în faţă, mi-a zâmbit
În jilţul ei ca-n vremea când eram mic, bunica.
La geam foşneşte plopul sau paşii ei au foşnit?
Prin uşa zăvorâtă ei intră în odaie.
E o fetiţă: Pia, cu bucle: Niculae
Dar cine e băiatul acela liniştit?
Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai ştiu
Nu vreau să-l ştiu nu pot să-l ştiu E prea târziu!
De omul chel şi rău, rămân legat pe moarte.