George Coşbuc - Sărbătorile creştine
Părinţii bisericii au fost siliţi să treacă cu vederea şi alte lucruri de-ale păgânilor. Numai Paştele - cu sărbătorile cari se schimbă, atîrnînd de Paşte - sînt stabilite de biserica creştină, fără să fi avut amestec şi înrîurire păgînismul la stabilirea lor. Dar sărbătorile statornice, acele cu zi anumită, cad toate în zilele de sărbători ale păgînilor cari s-au Încreştinat. De ce ? Fiindcă era greu să faci pe păgînii încreştinaţi să se lase deodată şi cu de-a sila de obiceiurile lor din strămoşi, să-şi lepede sărbătorile, să-şi uite idolii lor şi zeii. Ei trebuiau deprinşi cu încetul. Astfel s-au lăsat neatinse zilele lor de sărbători, dar în loc de zeii lor, cu încetul, s-au rînduit sfinţi creştini într-aceste zile, ca să fie sărbătoriţi. Toţi zeii păgîni au fost înlocuiţi cu sfinţi creştini. Iată ce scrie Papa Grigore cel Mare, către nişte călugări, cari căutau să facă silă păgînilor încreştinaţi ca să se lepede de zeii lor: "Spuneţi lui Augustin că, după multă chibzuire, iată la ce convingere am ajuns, în ce priveşte încreştinarea englezilor. Cu nici un chip să nu dărîmaţi bisericile păgÎneşti ale lor ; ci să daţi jos numai idolii, să stropiţi clădirea cu aiazmă, să clădiţi un altar şi să puneţi icoane. Căci, dacă acele clădiri sînt trainice, noi trebuie să le prefacem din temple păgîne în adevărate case ale lui Dumnezeu, ca astfel poporul, cînd va vedea că nu i se dărîmă templele, să aibă tragere de inimă spre creştinism, să se întoarcă cu drag de la păgînism spre noi, să cunoască pe Dumnezeul nostru cel blind şi îngăduitor, şi cu atîta mai cu drag să s-adune la biserică, cu cît vor şti că se adună la locul unde au fost obicinuiţi să s-adune şi părinţii lor. Oamenilor inculţi şi spiritelor înăsprite nu le poţi tăia deodată felul lor de viaţă."
Dintre aceste sărbători, Crăciunul e cea mai de căpetenie. Cum am spus, germanii-păgîni sărbătoreau cu jertfe de vite şi cu jocuri începerea, adecă naşterea anului lor, 9 zile. Cum să facă părinţii bisericii pe germanii-încreştinaţi să se lepede dintr-odată de sărbătorile acestea? Era cu neputinţă. Deci le-au lăsat, dar le-au dat un caracter creştinesc: au înlocuit "naşterea anului" cu "naşterea lui Christos". Sărbătorile păgînilor erau solare, adecă sărbătoreau fenomene din natură şi mişcările soarelui. Aşa, tocmai în toiul verii, popoarele nordice aveau sărbătoarea lui Donner, zeul tunetelor, la şase săptămîni după solstiţiu (20 iulie). Sărbătoarea le-a fost lăsată, o are şi astăzi întreaga biserica creştină. Donnar însă a fost înlocuit cu un sfînt, cu Ilie prorocul. Ba chiar şi puterile zeului păgîn, au rămas pe seama sfîntului nostru. Donnar alerga peste nori cu carul de foc, tunînd şi fulgerînd. Iar Ilie tot aşa, în credinţele poporului. Dintre zilele de sărbători ale romanilor-păgîni, mai însemnată e Parilia, pentru noi. Ea se serba la 21-23 aprile, tocmai în toiul primăverii, la 6 săptămîni după echinocţiu şi cu 6 săptămîni înaintea solstiţiului de vară, şi însemna biruinţa luminii şi-a căldurii asupra întunerecului şi a frigului iernii. Sărbătoarea a rămas şi la creştini: la 23 aprile, sărbătorim pe eroul care biruie asupra balaurului din peşteri întunecate, pe sfîntul Gheorghe.
