George Topârceanu (n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi) a fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
George
Topârceanu s-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886, ca fiu al
cojocarului Gheorghe Topârceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare
la azilul “Doamna Elena", amândoi originari din părţile Sibiului.
Începe
şcoala primară la Bucureşti (1893 - 1895) şi o continuă pe valea
Topologului, la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o
vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la liceul Matei Basarab până în
clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava. După absolvire intră funcţionar la Casa
Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de şomaj şi de viaţă
boemiană. În paralel, se înscrie la facultatea de drept (1906), pe care o
părăseşte pentru cea de litere, fără a termina studiile.
Prima încercare literară datează din timpul şcolii primare şi este primită cu răceală de colegul mituit cu ”o peniţă şi doi nasturi” pentru a-i folosi de public.
Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul ”G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat şi la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar. În 1909 publică în Viaţa românească parodia Răspunsul micilor funcţionari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreţine o interesantă corespondenţă), îl cheamă la Iaşi (1911), ca subsecretar de redacţie la Viaţa românească.
Subsecretar,
apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, aflată sub influenţa lui
Ibrăileanu, Topârceanu cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte,
precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau
Hortensia Papadat-Bengescu.
Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.
În
1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un
fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va
înfiripa o poveste de dragoste discretă între el şi poeta Otilia
Cazimir.
La Iaşi încearcă
să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la
campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier
în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în
1918. Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări
literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care tovarăşul de puşcă şi de undiţă este numit de Sadoveanu ”prietenul meu, poetul”.
Volumele
sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia,
pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.
În
anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului
satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).
În
1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deşi bolnav de cancer
la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista ”Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.
Primăvara
lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite
ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu
Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de
huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost
publicat postum.
Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.
„Dacă
la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea
spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie
cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi
plăcere...”
(Demostene Botez)
Articol îngrijit de: Vlada Afteni
Bibliografie (surse):- Călinescu, G.: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva, 1984;
- www.ro.wikipedia.org;
- Limba și literatura română, aprecieri critice.
- www.art-zone.ro.
