Privirile noastre, aruncate firav către trecutul marelui enciclopedist Haşdeu continuă şi, poate nu ne vom plictisi.
Contactul lui Haşdeu cu elita românilor ardeleni nu a fost unul blând. Părerea lui Haşdeu, exprimată în studiul său: ”Perit-au dacii”, apărut pentru prima dată în “Foaia de istorie şi literatură” , a stârnit aprige controverse( gazeta editată pentru scurt timp – cinci numere – la Iaşi, în 1860, tipărită la Imprimeria Statului). Pentru prima dată, cineva cu autoritate în domeniu punea la îndoială latinismul românilor şi linia trasată de Şcoală Ardeleană, către o direcţie cu totul nouă: originea geto-dacă a poporului român. ”Doptoriul Petru Maior, doptoriul Laurian, şi alţi doptori ardeleni , şi reazăm hojmă zisele pe credinţă lui Dion Casiu, scotend din ele lungi bucăţi în elinesce şi în latinesce, şi fiind gata de a le scoate chiar în turcesce, deacă literature turcească liar fi cunoscută şi deacă s`ar afla un Dion Casiu , tradus în limba osmalailor.” Iritat de ignoranţa şi, de multe ori, omiterea cu intenţie a unor surse şi izvoare istorice de către “doptorii” ardeleni, Haşdeu a avut o izbucnire pătimaşă, afirmând că este mândru că nu este doctor şi că nu este ardelean! “Crăpar-ar toţi umbraticii doctores din Ardeal, după nimerita expresie a şăgalnicului Petroniu, şi tot va rămâne învederat că “sunt” nu este “a fost”, că “a cuceri” nu seamănă cu “a stinge” , blestemă Haşdeu cu patos!
În timp, deşi resentimente n-au încetat să existe, pornirile năvalnice s-au îmblânzit şi recunoaşterea reciprocă a meritelor ştiinţifice a fost pusă la baza colaborărilor ulterioare.
Vreo două cuvinte despre băgările de seama asupra activităţii lui Haşdeu, făcute în gazete apărute la Budapesta, se cuvin a fi spuse.
Aceste gazete erau privite atât de către românii patrioţi, cât şi de către ungurii naţionalişti, ca vârfuri de lance, înfipte în inima Ungariei.
În revista Albina numărul 76, de duminică 24septemvre/6 optomvre 1872, tipărită la Pesta, în tipografia lui Emericu Bartalis, având “redactoru respundietoriu” pe Vicenţiu Babeşiu, apare o elogioasă recenzie la “Istoria critică a româniloru”, în care se afirmă:
“Dlu B.P.Haşdeu, după o neobosită muncă de 20 de ani, îngropandu-se în bibliotece şi archive străine şi naţiunale, adunându pribegitele membre ale corpului mare istoricu, supunendu-le la scalpelurile artei, limpedindu cestiunile obscure, a reesitu deja a pune bas`a unei adeverate istorii natiunale. Nimeni, după nemuritorele N.Balcesu, nu a dusu critică mai de parte că d. Hasdeu care, pe lângă o minunată pătrundere o rebdare de feru ce n`o veţi găsi de câţu dora în unul Tierry, Niebuhr, Momsen, pe lângă aceea ce se dice în poesia şi istoria: inspiraţiunea geniului, dsa mai are o colosale erudiţiune ce-lu pune mai pe susu de toţi conatiunalii şei. În dice ani, de candu a eşitu pe arena publicităţii, neobositu istoricu, pe lângă scrierile sale poetice, economice, politice, filosofice, literării propriu dise, a indiestratu literatur`a istorică cu o mulţime de opere.”
Mihai Eminescu îşi începuse în acestă foaie carieră publicistică, în numerele din 7/19 şi 9/21 ianuarie 1870, când a publicat articolul “O scriere critică” , în care lua apărarea lui Aron Pumnul atacat într-o broşură a lui D. Petrino: ”Puţine cuvinte despre coruperea limbii române în Bucovina”, apărută la Cernăuţi în 1869.
Gazeta politică şi cultural-literară “Albina” , apare la Viena de 2-3 ori pe săptămână, în perioada 27 martie 1866 şi iulie 1869, apoi la Pesta (ulterior Budapesta) 16 iulie 1869-31 decembrie 1876. Articolul-program este semnat de Fraţii Mocioni: Andrei, Anton, Alexandru şi George, care sunt şi finanţatori ai foii, de numele cărora este legată “mândra şi îndârjita rezistenţă “ a românilor bănăţeni, mai ales după ce, în 1861, Banatul este încorporat în Ungaria.
“Redactoru respundiatoriu” au fost, pe rând: Georgiu Popa (Pop) , Vicenţiu Babeşiu ( şi “conducetoriu politic” Iulian Grozescu) şi Ioanu Ciocanu .
Întâiul editor a fost Vasilie Grigoroviţia, apoi “editoru şi redactoru respondiatoriu” fiind pe rând : Vicenţiu Babeşiu, Ioan Ciocanu şi Iulian Grozescu.
La Viena, foaia a fost tipărită în tipografia Mechitaristiloru, iar la Pesta (ulterior Budapesta) la tipografia lui Emericu Bartalis, apoi în tipografia lui I.C Kiss.
Formatul iniţial a fost de 51×34 cm, reducându-se în anul al XI-lea de apariţie la 37×26 cm.
Pentru exemplificare putem privi următoarele imagini:
1.Albina Anul 1 nr.26, tipărită la Viena în 1866-număr din primul an de apariţie, conţine mesajul regelui Franţ Iosif : “Cătră poporele Mele”.
2.Albina Anul 4 nr.55, tipărită la Viena în 1869-ultimul număr din revistă tipărit la Viena
3.Albina Anul 4 nr.56, tipărit la Pesta în 1869-primul număr din revistă publicat la Pesta
4.Albina Anul 7 nr.37, tipărit la Pesta în 1872-conţine necrologul lui Ion Heliade Radulescu
5.Albina Anul 7 nr.38, pagina 2, tipărit la Pesta in 1872-conţine “Oraţiunea funebră pronumciată de Haşdeu la înmormentarea lui I.Heliade Rădulescu”. Mai conţine şi un articol “Pentru cunoscinti`a zidariloru liberi.(Francmason, Freimanrer)”.Este cunoscută apartenenţa la francmasonerie a iniţiatorilor şi susţinătorilor foii.
6.Albina Anul 7 nr.46 , tipărit la Pesta în 1872 –conţine recenzia la “Istori`a critica a romaniloru” .
7.Albina Anul 11 nr.56, tipărit la Budapesta în 1876, ultimul an de apariţie.
8.Foiţa de istorie şi literatură în care a apărut primul din cele trei capitole ale lucrării “Perit`au Dacii”.Celelalte capitole au apărut în numerele următoare.
Un alt vârf de lance era revista ”Familia. Foia enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”.
Apare de trei ori pe lună la Pesta (ulterior Budapesta), din 5 iunie 1865 până în 17 aprilie 1880. “Proprietariu, redactoru şi editoru” era Iosif Vulcan, iar tipărirea era realizată în tipografia lui Alesandru Kocsi.
Din 27 aprilie 1880 până în 31 decembrie 1906, revista apare la Oradea Mare. ”Proprietar, redactor, respundator şi editor este în continuare Iosif Vulcan, iar tipărirea se face la tipografia lui Iosif Lang.
Această este prima serie de apariţie a revistei Familia.
Revista Familia are multe merite culturale, dar cel mai important este descoperirea şi promovarea talentului poetic al lui Eminescu (şi al multor altora, printre care şi al lui George Coşbuc).
Revista Familia i-a publicat şi lui Haşdeu numeroase lucrări sau fragmente din lucrări, printre care şi mai multe poezii cu mesaj educativ patriotic.
Între 1926 şi 1929 apare la Oradea seria a doua a revistei Familia, iar între 1936 şi 1940, apare, tot la Oradea, seria a treia.
Animatorul demersului a fost patriotul aromân Mihail G. Samarineanu (1893-1859), născut în Macedonia, satul Metova (un sat cu circa 3000 de aromâni la acea vreme).
După Dictatul de la Viena, face efortul de a muta redacţia revistei la Bucureşti, unde scoate seria a patra, între anii 1941 şi 1944, rămânând în continuare directorul ei.
La centenarul apariţiei revistei, în 1965, apare seria a cincea, care continuă şi astăzi tradiţia revistei pornită de Iosif Vulcan.
Despre revista Familia, dar şi despre Iosifu Vulcanu, poate vom povesti altă dată mai pe larg, că merită!
Pentru exemplificare, putem privi următoarele poze:
1.O frumoasă vignetă de frontispiciu la unul din numerele revistei Familia
2.Portretul lui Eminescu în unul din numerele revistei
3.Poezia “Bradul” a lui Haşdeu, apăruta în revista Familia tipărită la Oradea-Mare
4.Poezia “Craniul lui Mihai Viteazu” a lui Hasdeu , aparuta in revista Familia tiparita la Buda-Pesta
5.Primul număr din seria a IV-a din revista Familia, apărută la Bucureşti sub direcţia lui M.G.Samarineanu, începand cu 1 ianuarie 1941
Autor Constantin Nemeş
