Mihail Eminescu - Situaţia românilor din Transilvania
,,Memorialul " comitetului ales de Conferenţa romană din Sibiu ne descopere situaţia curioasă şi umilitoare ce li s-a creat romanilor din monarhia habsburgică prin dualism şi prin măsurile guvernamentale ale maghiarilor. Popor străvechi pe teritoriul unei ţări autonome, care şi-a mănţinut independenţa ei in curs de sute de ani atat faţă cu regii Ungariei cat şi faţă cu turcii, romanii, cari singuri formează două treimi a populaţiunii ţării — pe cand maghiarii şi germanii abia formează o a treia parte — sunt puşi cu totul in afară din viaţa publică prin fel de fel de măsuri machiavelice şi persecutaţi in toate ale lor, cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună. Incepand cu pseudoistoriografii cari contestau originea şi vechimea poporului nostru in munţii Ardealului şi sfarşind cu măsurile d-lui Trefort , maghiar de origine franceză, care introduce cu de-a sila limba maghiară in şcoalele rurale, vedem o lume intreagă, popor, diplomaţi, invăţaţi, conspirand pe intrecute in contra unui biet popor rustic din străvechime aşezat in acele locuri, viteaz la război, harnic şi liniştit in timp de pace, şi toate acestea — pentru ce ? Ştim noi bine pentru ce ? Pentru că n-are Dumnezeu de lucru, am zice.
In adevăr, nu s-ar crede şi cu toate acestea există pană azi istoriografi cărora li se pare nimica toată a escamota un popor intreg de zece milioane de suflete din Dacia, a-l pune in Pind şi a-l face să vie de acolo indărăt, prin suta a douăsprezecea, de peste Dunăre. Această teorie, susţinută intai de Rosler , se bucură şi de favoarea maghiarilor şi astfel, cu vorbe, cu deducţiuni hazardate, cu combinaţiuni asupra unor timpuri egal de fabuloase pentru toate elementele din ţară, ei ar vrea să tăgăduiască drepturile şi existenţa unui popor de trei milioane, a unui element aievea care trăieşte, vorbeşte limba lui proprie, are cultura şi istoria lui proprie, cu un cuvant al unui popor radical deosebit de cel maghiar.
Ce curioasă idee vor fi avand maghiarii despre natura oamenilor şi a lucrurilor cand incearcă a face intr-o zi ceea ce o mie de ani n-au putut face ? Ce copilărie e din partea lor de - a - şi inchipui că naţiunile pier de pe-o zi pe alta. Bascii din Spania vorbesc pană azi limba bască , sudul Franţei vorbeşte şi cultivă limba provensală, in Belgia, sub pătura subţire de cultură franceză, subzistă două naţionalităţi deosebite, după dispariţiunea Imperiului bizantin şi a celui turcesc, adecă după o mie cinci sute de ani, vedem incolţind , cu toată lunga dominaţiune străină, toate naţiunile vechi ale Peninsulei tracice: albaneji, romani, bulgari, sarbi, greci, unele scăzute la număr, altele crescute; dar toate vii. Ceea ce n-au putut face cultura bizantină sau cucerirea otomană vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare ? In Rusia, dacă s-ar cutremura absolutismul ei actual, am vedea zeci de naţionalităţi deosebite răsărind intacte de sub pătura foarte subţire de predominaţiune moscovită .
Pană la sfarşitul sutei XV-a romanii sunt in Ardeal şi Ţara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile in viaţa politică. Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din ţările noastre, incepută cu Mircea şi incheind cu Ştefan cel Mare, e o epocă de aur şi dincolo. Romani sunt atat de numeroşi in munţii Ardealului incat fragmente ale populaţiunii Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Făgăraşului, Ţara Romanească. Cine vrea să-şi facă o idee de energia CU totul elementară a acelui popor să considere că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din colţul Ţării de Sus pană-n Nistru şi la Cetatea Albă, Ţara Romanească intr-o sută de ani pană in Dobrogea şi pe intreg malul drept al Dunării. E o epocă aceasta care in Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum ii zic baladele romane şi slave, pe Ioan Huniad Corvin . Papa Piu II (Aeneas Silvius Piccolomini ) născut pe la 1405, deci contimporan cu toată seria strălucită de eroi ai poporului romanesc, zice despre Iancu
,,Ioannes Hunniades , cuius nomen caeteros obnubilat , non tam Hungaris quam Valachis , a quibus natus erat, gloriam auxit ".
Incă in suta a şaptesprezecea Miron Costin scrie regelui Poloniei că cel mai frumos şi mai corect dialect romanesc, cel mai apropiat de graiul italic se vorbeşte in Satmar, unde, cu toată emigrarea lui Dragoş, romanii rămaşi acolo sub fratele lui, Voievodul Balc , sunt atat de numeroşi ca şi cand n-ar fi ieşit nimenea din ţară. E curios a auzi azi că, tocmai in acele clasice locuri, d-nii maghiari vor să infiinţeze o episcopie maghiară de rit greco - catolic pentru romani şi ruteni. Şi cand privim la munca seculară a acestui popor, la suma de putere musculară cheltuită, ne prinde mirarea. Ţinuturile in care locuiesc romanii sunt răpite pustietăţii şi codrului. Fiece palmă de pămant de hrană e caştigată prin estirpare de codri seculari, prin curătură.
Pe cand maghiarul şi-a caştigat şesurile patriei sale păscandu-şi caii şi plimbandu-se , [i]l vedem pe roman cucerind palmă cu palmă pămantul de sub puterile naturii, [i]l vedem curăţind rădăcinile codrilor seculari şi creandu-şi patria lui muntoasă pas cu pas. Cred oare ungurii că caracterul acestei munci grele şi statornice nu s-a imprimat in toată fiinţa poporului romanesc, cred ei că această viaţă n-a lăsat adanci urme psicologice in acest popor, atat de liniştit in aparenţă, dar de o cumplită indărătnicie in fundul sufletului său? Romanul nu uită nici binele, nici răul. N-a uitat făramăturile de graţie ce li s-a aruncat de cătră echitatea Casei de Austria; de aceea e unul din popoarele cele mai dinastice ale monarhiei; dar romanul nu uită in veci nici răul ce i l-au făcut alţii. Moştenirea de aversiune şi de iubire o păstrează intactă şi de aceea orice incercare de-a-i contopi este zădarnică şi copilăroasă. E zădarnică in Rusia, unde un colos de zeci de milioane apasă asupra cateva sute de mii, unde limba se transmite numai prin viu grai din generaţie in generaţie; cu cat mai zădarnică va fi in Ungaria ? Intre mijloacele de-a inlătura pe romani de la viaţa publică, cel mai de căpetenie e legea electorală escepţională, mănţinută ad-hoc pentru Transilvania. Legea aceasta e făcută in favorul esclusiv al populaţiunilor orăşeneşti — şi romanii sunt in cea mai mare parte ţărani — apoi in folosul nobililor — toţi maghiarii sunt nobili şi votează direct, fără cens, fără nimic — şi a secuilor, cari iar votează direct. Astfel s-au creat o lege anume pentru Ardeal, care pune alegerile in mana neromanilor , incat numărul de reprezentanţi pe cari l-ar putea obţine poporul in asemenea condiţiuni e cu totul ridicol. Totodată guvernul se sileşte prin legi agrare a aduce pe roman la sapă de lemn. Deşi ţăranii au fost improprietăriţi, deşi despăgubirea pentru pămanturile ce s-au conferit e strălucită, totuşi, prin aşa numita comasare , i se iau locurile lui roditoare şi i se dau in schimb locuri rele, apoi i se iau curăturile şi i se dă in schimb pădure. S-au restrans dreptul de păşune, incat numărul vitelor de muncă a scăzut in proporţii enorme. Sate deposedate , familii aruncate pe uliţi, mii de locuitori ameninţaţi a fi alungaţi din vetrele strămoşeşti — iată justiţia, iată administraţia maghiară. Pe de altă parte carciumele constituie un privilegiu, evreii le arendează şi acolo — şi debitează băuturile lor nesănătoase; populaţiunea romană descreşte şi degenerează. Şi, deasupra acestei mizerii produse in mod artificial de cătră inţelepciunea de stat maghiară, mai vine mizeria morală, siluirea zilnică a limbei.
Un corespondent al ,,Gazetei generale" işi propusese să descrie corupţia administraţiei maghiare. Dar omul mărturisi in fine că condeiul ii cade din mană, că o carte, nu un articol de jurnal abia ar fi in stare a o descrie. Şi de ce nu scrie această carte ?
Pentru că simţim scarbă — zice el — de acest organism care putrezeşte inlăuntru şi care cu toate astea trăieşte, ba chiar se 'ngraşă . Se infioară cineva să arunce mai adanc privirea in rulajul acestei maşine şi nu e om care să crează că va putea funcţiona in mod durabil, că e capabilă a trăi. Funcţionarii decretează dări fictive, care se incasează pe jumătate daca cel lovit de ele ştie a se precupeţi — imprejurare ce dovedeşte că totul e o escrocherie; aci sunt case de economie cari refuză a inapoia capitalurile depuse; aci i se cer ţăranului taxe pentru orice inregistrare cadastrală şi, oriunde ar vrea să se informeze, i se 'ntinde mana goală. Judecătorului [i]i duci un ramător ori o butie cu vin şi eşti sigur să-ţi caştigi procesul — daca partea adversă n-o aduce doi ramători. Prădăciuni şi omoruri chiar se fac muşama pentru mită; e o justiţie care ameninţă a se 'năduşi in grăsimea ei.
Iată regimul atrăgător de la care se pretinde să exercite asupra a trei milioane de romani farmecul de - a - şi renega limba şi istoria lor şi de-a deveni maghiari. Postulatul de căpetenie al memorialului e aşadar: autonomia Ardealului, căci autonom a fost in toţi timpii şi pană acum şaisprezece ani, pană la fuziunea făcută in contra voinţei esprese a romanilor; in contra tractatelor din trecut, in contra dreptului şi bunului simţ, poate chiar in contra voinţei Coroanei, căci s-a făcut nu sub influenţa unei necesităţi dinlăuntru, ci sub presiunea imprejurărilor create de războiul austro - italo - german , cand emigranţi maghiari, ştiuţi pe atunci de contele Usedom , deci şi de principele de Bismarck, pregăteau insurecţiunea şi dezmembrarea monarhiei habsburgice. Aci, sub presiunea unor imprejurări independente de voinţa sa şi contrarie intereselor dinastiei indeosebi, a Imperiului in genere, mana monarhului a putut fi siluită să iscălească un act nedrept pentru unul din popoarele cele mai credincioase ale monarhiei şi favorabil pentru schimbăcioşii maghiari. Chiar in acest moment de cumpănă şi de silă, monarhul şi-a adus aminte de romani; garantarea autonomiei lor bisericeşti şi şcolare au format cetatea indărătul căreia naţiunea a mai putut lupta in contra cotropirii. Dar tocmai de această autonomie miniştrii moderni ai Ungariei cearcă zilnic a se atinge şi vor cerca poate pană in momentul in care indelung-- răbdătorul popor romanesc va ingropa in ruine şi sange tentativele lor.
4 noiembrie 1882
