Constantin Noica - Jurnal filozofic
Noi nu avem un termen românesc pentru "devenire". Avem câteva pentru fiinţă, dar nu avem pentru devenire. Am fi putut avea termenul de "petrecere" (se petrece ceva, care e mai mult decât se întâmplă, are loc: are desfăşurare). Dar l-au expropriat cheflii. Singură noastră devenire este în chef, în distracţie -, în înstrăinare.
De unde ideea că filozofia te învaţă adevărul? Te învaţă să gândeşti - nu adevărul. Îţi da direcţia adevărului...
De altfel, definiţia adevărului - adaequatio rei et intellectus - e din Evul Mediu, de la un anumit Isaac, de unde o ia şi o încetăţeneşte Toma din Aquino.
Antichitatea nu s-a prăpădit cu firea după adevăr. Idealul era pe atunci contemplaţia, înţelepciunea, sau alteori (Aristotel) regăsirea fiinţei....
Dar adevărul necunoscut şi cu majusculă e o născocire modernă.
Fireşte că există un adevăr - exactitate, dar de el se împiedică într-o zi Maiorescu al nostru, citând versul acesta popular:
"Aşterne-te drumului
ca şi iarba câmpului
la suflarea vântului"
Căci, spunea el, versul îţi da cu adevărat emoţia unei "legănări în infinit", dar conţine o eroare de rimă, - Ca şi cum rimă ar servi la altceva decât să-ţi dea asemenea legănări în infinit! Iar dacă rima nu e exactă şi totuşi legănare în infinit este, iată exactitatea, iată adevărul dat de ruşine.
(Dar să nădăjduim că nu ne aud profesorii.)
După o jumătate de oră de convorbire, orice femeie din societate scoate din geantă pudriera că să se refacă. Recunosc esenţă feminităţii într-un gest ca acesta. Dar şi tot ce e absurd în esenţă feminităţii. Căci femeia înţelege să se refacă aşa cum a fost. Ea nu-şi da seama că a trecut un anumit timp, în care s-a întâmplat ceva; că a intrat şi ea într-un proces de devenire; că pe faţa ei trebuie să se citească urmele acestei deveniri. Ea nu admite să treacă peste chipul ei umbra unei idei care se va fi rostit, sau să se înscrie undeva cuta unui adevăr. Nu, ea vrea să revină la chipul din faţa oglinzii, la masca adoptată o dată pentru totdeauna. Ce-i pasă că falsifică astfel o întreagă devenire? Ea vrea să rămână aceeaşi.
Într-o lume în care totul devine, ea crede că poate rămâne aceeaşi.
