Alexei Mateevici - Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești

Pentru prima dată articolul a fost publicat în revista "Кишиневские епархиальные ведомости" în anul 1910 - nr.45 p.1593-1597, nr.49 p.1753-1761, nr.52 p.1924-1934. Articolul a mai fost re-publicat, dar niciodată nu a fost tradus din original limba rusă în limba moldovenească. Noi, vom incerca să facem asta.
.
În Romînia megieșă unde pînă nu demult liturghiile se petreceau după  aceleași cărți bisericești moldovenești, folosite și la noi în Basarabia, acum locul acestor cărți este luat de altele noi, tipărite cu caractere latinești în noua limbă creată de filologi novatori. Limba este schimonosită la limită. Ajustată la modelul literar al limbii romîne, fiind introduse latinisme, galicisme și alte barbarisme de origine vest-europeană. Ea nu este înțeleasă pentru populația de rînd şi crează o impresie neplăcută pentru omul de cultură prin imposibilitatea utilizării în scop religios.

În acest mod mărindu-se valoarea avantajului oferit moldovenilor basarabeni. Ei (moldovenii) au păstrat limba strămoșilor săi ce era și limba lor bisericească. În această limbă, cu litere slavone, sînt scrise cronicile vechi moldovenești, diplome și ucazurile domnitorilor. Cîndva și în Romînia această limbă a fost folosită de popor şi a fost de uz bisericesc. Însă acum a trecut în domeniu amintirilor istorice, iar în Basarabia a rămas aproape neatinsă.

Istoria genezei și dezvoltării limbii moldovenești explică în ce mod această limbă vorbită și dincolo de Prut a fost ștearsă sub influențele exterioare, păstrundu-se autenticitatea sa numai în Basarabia.

În perioada înglobării Basarabiei de către Rusia (anul 1812), după Prut, la o etapă deja avansată de dezvolatare se afla școala filologilor-latiniști, care la rîndul lor, au început să “elimine” elementele slavone din limbă prin introducerea celor latiniste.

La urma urmei denaturînd limba poporului și lipsind-o de chipul ei național. Este evident faptul că asemenea modificări artifiaciale nu au fost asimilate de popor. În limbă fiind întroduse cuvinte stricate, care infiltrate în vorbirea locală au primit un sens greșit. În acest fel apare limba populară romînă, în care urmările nefaste ale încrucișării diferitor influențe s-au reflectat considerabil prin devierea de la puritatea limbii moldovenești bisericești, păstrată de moldovenii basarabeni. Slava Domnului, ei (moldovenii) au evitat latinizarea și francizarea.

Așadar, încetul cu încetul romînii au pierdut limba strămoșilor săi și bisericii ca rezultat al efectelor din afară și fragmentării interioare, pe cînd moldovenii basarabeni au protejat-o cu abnegație, asemenea unui simbol divin.
Includerea Basarabiei în componența Rusiei s-a dovedit a fi actul salvator atît pentru limba moldovenească, cît și pentru uzul bisericesc. La începutul secolului XIX după Prut a început „renașterea națională”, înaintîndu-se ideea provenienței romînilor de la romani și moștenirii vitejiei celor din urmă. Datorită promovării acestor concepții și apariției unui fenomen anormal, limba și valorile naționale au fost distruse. Tendința latiniștilor de transformare a limbii romîne în una neo-latină, a determinat înlăturarea elementelor slavone și grecești cu rădăcini seculare, urmînd introducerea celor latine, iar în caz de imposibilitate cu cele  italiene și, în special,  cu franceze. Crearea unei limbi, care nu se aseamănă cu cea maternă, urma să fie răspîndită inițial prin literatură, apoi în instituțiile de stat, și, în sfîrșit, profanarea inconștientă s-a sfîrșit cu  oficierea slujbelor în lăcașurile creștine, iar cărțile bisericești moldovenești au fost uitate. Linia descendentă urmată de limba bisericească, în mod firesc, a cauzat degradarea și moartea specificului național.

Cauza celor enumerate constituie romînii înșiși, care prin pasiunea sa față de ideea naționalistă, au nimerit în sfera curentului latinist, semnîndu-se în modul respectiv sentința limbii de condamnare la moarte.
De la o asemenea tragedie a fost salvată viața cotidiană națională și slujba bisericească din Basarabia de către Rusia, la care a trecut în 1812. Sub tutela bisericii ruse, ea a început să trăiască cu viața sa eparhială. Ca urmare a acestui fapt, a înaintat pe o direcție de îmbunătățiri treptate și progres spre care merg și alte eparhii rusești, obținînd posibilitatea, spre deosebire de Romînia, să-și păstreze în slujbele bisericești cărțile și limba strămoșilor săi.
Iată din ce cauză acele forme în care s-a turnat limba moldovenească bisericească, corespund și în zilele noastre, aproape în totalitate, graiului moldovenilor basarabeni.



sursa : http://graiesc.md/istoria-moldovei/momente-din-influenta-asupra-originii-si-dezvoltarii-istorice-a-limbii-moldovenesti.html

Alexei Mateevici - Biografie

Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.

Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului. În 1897 este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”. Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, care studia şi el la seminar în aceeaşi perioadă. La numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici.

 

În 1907, în primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cînt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi “Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.

 

Mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.

 

Publică în “Kişineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic “Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum si articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldoveneşti”.

 

Vede lumina tiparului (Kişineovskie eparhialinîe vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. Apare în revista “Luminatorul” studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.

 

În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase. Ţine o cuvîntare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.

 

În vara anului 1917 scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cîntec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora" etc. La 17 iulie plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormîntat la cimitirul central de pe strada Armenească.

 

În anul 1934 la mormîntul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.

 

Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți, şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cîntărețul înfocat al frumuseților "limbii noastre". Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat să-l pătrundă. De aici căutările lui chinuitoare, rătăcirile dureroase, care-și au explicația în izbitoarele contradicții ale epocii și în acele împrejurări specifice, în care el s-a format ca scriitor.

 

Articol îngrijit de: Vlada Afteni

Alexei Mateevici - Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le 'nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.


Imnul de stat al Republicii Moldova