Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

George Geacăr - Bicicleta lu tata


nu-mi venea să cred că tata îmi cumpărase ceva atât de mișto.
eram în poartă și el înainta repede printre oameni
mult prea repede pân-am observat că
stătea în șa pe o bicicletă roșie mică nu nouă cred
o bicicletă treisferturi.

făcea niște manevre ciudate în dreptul curții noastre
ca un avion înainte de aterizare.
așa a și reușit să oprească: s-a prăbușit
peste piciorul ăla al lui cu nervul atins de glonț.

ar fi trebuit să te apropii de gard
și să te ții de gard când cobori i-a zis un vecin
și abia atunci am înțeles că bicicleta
nu era pentru mine.

tata nu s-a mai urcat niciodată pe bicicleta aia
darmite să se mai aventureze pe drum în șa. bicicleta roșie a ajuns în pătul
printre țevi și prin tablă. au trecut ani
până mi-am adus aminte de ea
și asta fiindcă unui amic îi trebuiau cauciucuri. i le-am vândut
și lui tata când a observat că lipsesc i-am spus că n-am avut bani de țigări ce să fac

iar bicicleta tot stătea acolo degeaba


George Geacăr - Expert


sunt expert
în administrarea
puținului.
la fel de bine
mă voi descurca și
cu nimicul

sper


George Geacăr - Din eroare

au cerut să tăiem dudul.
suntem responsabili de viața
dar vor să fim și de moartea lui. a avut
crengile pline de omizi câțiva ani în urmă
dar a trecut prin astea
și face și acum aer răcoros în fața blocului. pare
că știe cui îi datorează câte ceva. noaptea
frunzele lui se mișcă pe ecranul jaluzelelor
aproape de noi.
ne liniștește. noi n-am crescut aici
am venit de la țară
dudul pare că știe și asta. uneori e plin de ciripituri.
o să-l ajutăm să îmbătrânească aici
chiar așa cum e el
cum a apărut el
dintr-o eroare

George Geacăr - Mai vedem

de-afară se-aud mamele tinere cum își cheamă
copiii la umbră.
țin fereastra înclinată pentru o gură de aer
și intră țipetele lor și mă integrează. e o generație 
sub patru-cinci ani care deocamdată nu e gerontofobă.
deci îmi face plăcere
s-o ascult
s-o primesc odată cu aerul reavăn în camera mea.
parcă suntem pe buza vulcanului. încă nu e amiaza.
soarele încă n-a explodat.
mai e mult până se înnoptează. mai avem. mai stăm pe-aici
mai auzim
mai vedem


George Geacăr - Mă uit la știri

nu sunt un om împuținat mai am totuși
șaizeci din noușcinci cât aveam.
sunt o insectă mare
cu exoschelet.
coșul pieptului
membrele subțiate osoase
mandibula.
apuc hrana și o duc către gură
bâțâind chelicerele. ochii larg deschiși
și sticloși
impenetrabili
se potrivesc cu noul ordin
căruia-i aparțin. nu mai am sentimente.
simt totuși ceva
o lipsă 
îmi lipsesc elitrele cred. măcar mi s-ar fi împlinit
un vis din viața anterioară
de om.
aș fi putut când am chef
să zbor 
de la fereastra mea de termopan.
să fac ture ample și să vin înapoi
să mă uit la știri la tv


Anghel Dumbrăveanu - Niciodată uitarea




Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.
Mâine, poate pustiuri, oceane.

Niciodată uitarea.

Sub icoana ta îmi încep ziua.
Aripa mea creşte din umărul tău.
M-au închinat mării, aprig şi pur,

Să fiu şi să nu fiu învins.

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.
Mâine, poate cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ţi ies înainte pe celălalt ţărm,

Unde niciodată uitarea ...



Din volumul “Diligenţa de seară”, 1978