Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Ion Vinea - Dor de mare


Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg singuratica mare sub cer
și un veler înalt și o stea de-ndreptar este tot ce mai cer.
Și timonul smucind și al vântului cânt și al candidei pânze cutremur
și al negurii val pe al mării obraz când se crapă de ziuă și tremur.

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg ale largului aprige glasuri.
E un limpede, e un sălbatic apel, pe talazul cel fără popasuri;
și tot ce mai cer e o zi de vânt cu nori albi fugăriți prin genună,
cu stropi spulberați, cu spume spumând și păsări ce țipă-n furtună.

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg, fără loc, fără margini, destinul,
prin al vântului ca de cuțit tăiș, urmând pasărea, urmând delfinul.
Și tot ce mai cer e un cântec de drum zis de-un vesel pribeag lângă mine
și-un somn fără vis când e visul sfârșit și-l îngână apele line.

Radu Gyr - Baladă pentru Eminescu

 
Te-au slãvit în cãrţi şi în poeme
Şi te-au înãlţat iconoctas,
Ca sã fulgeri tânãr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au vãzut voevodând voroave,
Ciobãnind genune şi zãpezi,
Potcovar de fum bãtând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmã-Piatrã
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatrã,
Mãrile cãlite sub baros.
Împãrat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Fãt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi rãzvrãtiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zãrii
Paşii tãi pe unde te-au fost dus
Şi-nsetat pe drumurile Ţãrii
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încã,
A crucificãrii pe furtuni
Şi sãrut lumina lor adâncã
Şi-i ating cu mâini de rugãciuni.
Trist Iisus cu umbra de tãmâie
Dãruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bãtut, pe veacul tãu, în cuie,
Scânteind, înalt, din rãstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinãtoare,
Ars ca Nesus în cãmaşã de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împãrat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat !
Te-ncrustãm, zadarnic, în agatã
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodatã,
Umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ţi pipãi steme şi nici lauri…
Numai rãnile mã plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, -
În genunchi, le-nchid în inimã şi plâng.

Romulus Vulpescu - In fiecare zi - interpret Tudor Gheorghe

Radu Gyr - Imn morţilor



Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntruna an de an,
noi v-auzim curgând sub glie
ca un şuvoi subpământean.
Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul până-n temelii,
că țara arde de morminte
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
v-o regăsim mereu în noi.
De vi s-au smuls şi flori, şi cruce,
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n veac v-aduce
îngenunchieri de heruvim.

Morți sfinți în temniți şi prigoane,
morți sfinți în lupte şi furtuni,
noi ne-am făcut din voi icoane
şi vă purtăm pe frunți cununi.
Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu, neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.

Dimitrie Cantemir - Singurătatea Inorogului


Singuratatea Inorogului, un bocet din Istoria ieroglifica a lui Cantemir si una din cele mai frumoase pagini din literatura româna.

Plecatu-s-au cornul Inorogului; împiedecatu-s-au paşii celui iute; închisu-s-au cărările cele neîmbiate; aflatu-s-au locurile cele necălcate; în silţele întinse au cădzut, puterii vrăjmaşului s-au vândut; surcelele i-au uscat, focul i-au aţitat, temeliile de la pămân
t în nuări i-au aruncat, nepriietin de cap, Corbul, gonaşi neosteniţi dulăii, iscoadă neadormită Hameleonul, şi toţi în toată viaţa îl pândesc.

De traiul, de viaţa şi de fiinţa lui ce nedejde au mai rămas? Nici una. Toate puterile i s-au curmat; toţi prietenii l-au lăsat, în lanţuje nedezlegate l-au legat; toată greutatea nepriietinului în opreala Inorogului au stătut. Iară de acmu, în ceriu să zboare, n-a scăpa; o mie de capete de ar avea, iarbă n-a mai mânca. Unul, Lupul, ce şi acela depărtat, n-are cum îi folosi, nu-l poate agiutori. De nu altă, încaile să-l tânguiască, încailea să-l jeluiască, încai să-l olecăiască! Filul, măcar că într-această parte s-ar afla, însă greuimea a sări nu-l lasă, grosime în sine îl apasă, în strâmtori primejdioase, în valuri aşe holmuroase să să arunce nu-ndrăzneşte şi micşorimea sufletului dinluntru-l opreşte. De cu sară, Filul ştire au luat, de preţul tăiat, s-au înştiinţat, ce ar fi putut să şi va i s-ar fi cădzut, ce în locul mângâierii, răspunsul curmării să dă: „1.000 de ani la opreală de ar fi, un dram de panzehr n-aş putea găsi”. Ce mângâiere i-au rămas? Nici una Ce sprijeneală i-au rămas? Nici una! Ce priietin i să arată? Nici unul!


 

Radu Stanca - Fata şi zmeul


Avea în braţe vipere,
Şi-n trupul zvelt un şarpe,
Îl îndrăgeau frumoasele
Cântând molcom din harpe.

Dar domnul ţării porunci
Ca celui ce-l dă gata
Fata mezină îi va fi,
Cu tron cu tot, răsplata.

Cruciş cad spadele acum,
Şi-n ochi mijeşte plânsul.
Un trup se prăvăleşte-n scrum,
Altul stă-nfipt pe dânsul.

Dar fata-nmărmurită-n prag
Îşi rupe sânul, greul.
« Vai, nu voinicul mi-a fost drag,
Ci zmeul ! »