Dimitrie Cantemir - Singurătatea Inorogului

Singuratatea Inorogului, un bocet din Istoria ieroglifica a lui Cantemir si una din cele mai frumoase pagini din literatura româna.

Plecatu-s-au cornul Inorogului; împiedecatu-s-au paşii celui iute; închisu-s-au cărările cele neîmbiate; aflatu-s-au locurile cele necălcate; în silţele întinse au cădzut, puterii vrăjmaşului s-au vândut; surcelele i-au uscat, focul i-au aţitat, temeliile de la pământ în nuări i-au aruncat, nepriietin de cap, Corbul, gonaşi neosteniţi dulăii, iscoadă neadormită Hameleonul, şi toţi în toată viaţa îl pândesc.

De traiul, de viaţa şi de fiinţa lui ce nedejde au mai rămas? Nici una. Toate puterile i s-au curmat; toţi prietenii l-au lăsat, în lanţuje nedezlegate l-au legat; toată greutatea nepriietinului în opreala Inorogului au stătut. Iară de acmu, în ceriu să zboare, n-a scăpa; o mie de capete de ar avea, iarbă n-a mai mânca. Unul, Lupul, ce şi acela depărtat, n-are cum îi folosi, nu-l poate agiutori. De nu altă, încaile să-l tânguiască, încailea să-l jeluiască, încai să-l olecăiască! Filul, măcar că într-această parte s-ar afla, însă greuimea a sări nu-l lasă, grosime în sine îl apasă, în strâmtori primejdioase, în valuri aşe holmuroase să să arunce nu-ndrăzneşte şi micşorimea sufletului dinluntru-l opreşte. De cu sară, Filul ştire au luat, de preţul tăiat, s-au înştiinţat, ce ar fi putut să şi va i s-ar fi cădzut, ce în locul mângâierii, răspunsul curmării să dă: „1.000 de ani la opreală de ar fi, un dram de panzehr n-aş putea găsi”. Ce mângâiere i-au rămas? Nici una Ce sprijeneală i-au rămas? Nici una! Ce priietin i să arată? Nici unul!