Radu Gyr - Baladă pentru Eminescu

 
Te-au slãvit în cãrţi şi în poeme
Şi te-au înãlţat iconoctas,
Ca sã fulgeri tânãr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au vãzut voevodând voroave,
Ciobãnind genune şi zãpezi,
Potcovar de fum bãtând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmã-Piatrã
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatrã,
Mãrile cãlite sub baros.
Împãrat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Fãt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi rãzvrãtiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zãrii
Paşii tãi pe unde te-au fost dus
Şi-nsetat pe drumurile Ţãrii
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încã,
A crucificãrii pe furtuni
Şi sãrut lumina lor adâncã
Şi-i ating cu mâini de rugãciuni.
Trist Iisus cu umbra de tãmâie
Dãruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bãtut, pe veacul tãu, în cuie,
Scânteind, înalt, din rãstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinãtoare,
Ars ca Nesus în cãmaşã de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împãrat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat !
Te-ncrustãm, zadarnic, în agatã
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodatã,
Umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ţi pipãi steme şi nici lauri…
Numai rãnile mã plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, -
În genunchi, le-nchid în inimã şi plâng.