Eugen Jebeleanu - IZVOARE

Laudă dragostei, primăverii,
unduirii trupurilor neîncătuşate ale apelor,
meteorilor de muguri,
iubirii, mult mai puternice decât teroarea
nourilor căluşi
asasini ai luminii;
castanilor care ne vor dărui lampadare necerându-ne nimic…
Elenei care se smulge din braţele silnice
hotărîtă să înfrunte mai degrabă fierul, decât să rabde
osânda blonzilor cârlionţi ai lui Menelaos;
slavă credincioaselor iscălituri ale tenacelor pârâuri,
libertăţii lor – glorie’n păduri şi pe şesuri!
ochilor viorelei care nu clipesc în faţa furtunii,
voinţei omului ieşit din iarnă slăbit, – glorie
acelora ce – apăsaţi de lespezi –
cred în forţa descătuşătoarelor vânturi,
în tine, primăvara mea, şi în
eternitatea celor care aşteaptă
învăluiţi în giulgiuri mari de piatră.

Eugen Jebeleanu - DE-ACUM ÎNAINTE

De-acum înainte, obişnuieşte-te să trăieşti din amintiri,
din umbre de planete pierdute,
din norii care fug, din amintiri subţiri.


Obişnuieşte-te să trăieşti cu sila şi urâtul
aşa-ţi va fi sfârşitul
cum ţi-a fost începutul.

Poate nici nu mai ai mult, de altfel,
obişnuieşte-te cu luna de oţel.
Tot ce a fost frumos s’a petrecut
cu cel care acuma este altul,
obişnuieşte-te cu prăpastia şi cu saltul.

Eugen Jebeleanu - PRIVIGHETORILE

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.


Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor…

Eugen Jebeleanu - RUGĂCIUNE

Tatăl nostru carele eşti în ceruri
coboară, dacă eşti, pe pământ
şi opreşte viforul morţii
şi fă din căşti pălării
şi mângâie feţele morţilor
păstrându-i în viaţă pe vii
şi stai printre noi de ni-eşti tată,
din sângele scurs făcând vin
şi fă din oricare armată
alaiuri civile.

Amin.

Eugen Jebeleanu - Liniştită

am visat că am murit – îmi spuse

şi se urcă, mică şi plînsă, la mine în pat

şi primejdia i se oglindea neagră în ochii negri

şi eu îi mîngîiam părul de lumină

şi o linişteam spunîndu-i : a fost doar un vis, adormi.

şi adormi

şi n-am mai îndrăznit s-o deştept niciodată.

Eugen Jebeleanu - Îmi spuse

   

îmi spuse : « Nu poţi să ştii cînd vine ....

de ce nu faci puţină ordine ?

Nu poţi să ştii cînd te găseşte

poate e-n tine, poţi şti ...

Nu poţi să ştii cum arată ...

Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi

prin aer şi trece chiar prin tine

şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet

la sfîrşit, cînd

cei ce rămîn în urma ta l-aud ... »

Eugen Jebeleanu - Sora mea

   

vaca are ochi atît de blînzi

şi mă înţelege mai bine

decît voi, fraţi ai mei, pe mine

Pentru că voi nu m-aţi mai vrea

şi m-aţi goni departe

mult mai aproape de moarte

decît vaca, prietena mea

care spre mine priveşte

cu ochii înţelegători

de mărgărite şi nouri uşori

cu gîndul la abatorul ce ni se pregăteşte

şi ei şi mie deopotrivă

de nevăzuta forţă nemilostivă.

şi fruntea sa e de zăpadă blîndă

şi nu poartă ochelari

şi tîmpla ei de lună şi mă păzeşte

şi nu stă la pîndă.

Eugen Jebeleanu - Şi am

    

Şi am ceea ce nu am vrut

şi nu aş fi visat

tot ceea ce n-aş fi dorit

nici unui om

fiţi veseli şi nu încercaţi

să înţelegeţi

de vreţi n-aveţi decît

să spuneţi că-s hermetic

că m-am închis în harfa unor gratii

ivite chiar din mine şi pe care

le zgudui fără să se-audă.

nemaiavînd nimic ce spune

spun că e bine.

Eugen Jebeleanu - Grebla

   

Să fiu o greblă...

o greblă dintr-un fier mai trainic

care în zori şi către seară

purtată de o mână gânditoare

să pieptene încet pământul

şi să descopere

din cine e făcut...

Eugen Jebeleanu - Cartoful în nori

   

Să ai mereu tot mai puţin

e lucrul cel mai bun.

Tot mai puţine zile şi

tot mai puţin tutun.

Să nu fii întristat deloc

şi să te simţi uşor

să ai o păpădie doar

şi tu să fii un nor

şi să priveşti mai sus decît

un domnitor semeţ

şi-n jos cu milă să priveşti

zîmbind : « Sărmane vieţi ! »

Să nu gîndeşti, să nu mai spui

nici « au », nici « vai », nici « of »

şi dintre norii mari s-alegi

un nor mic de cartof.

Eugen Jebeleanu - Lecţie

   

Trebuie să învăţ cum se moare

căci de trăit, omul trăieşte oricum

să învăţ de la păsările care dispar în cîntec

de la cerul albastru care alunecă în trandafir

şi de la rîul ce trece nepăsător dispărînd

peste banii peştilor

Eugen Jebeleanu - Dialectica

Am învăţat de la apă

cum să nu curg

am învăţat de la plug

cum să nu ar

şi de la viaţă

cum să dispar

Eugen Jebeleanu - Înainte

  

Cum să vă părăsesc ? Şi totuşi va s-o fac

dar fără voia mea, vai, fără voie

cum se urcau împinse de mai rău

acele animale, cîte două

în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind

unde mă duc şi către care drum

şi nici o stea să-mi vină-n ajutor

nici de argint şi nici de plumb

şi înainte fum şi-n urmă fum

sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva

cuvinte în zăpadă

cîteva zbîrcituri de sunete

pe care fără grabă, liniştit,

o să le şteargă vîntul.

Eugen Jebeleanu - Aripile şi pământul

O păsăre e o sămînţă cu aripi

însă ea nu este iubită de pămînt

ea încolţeşte numai desfoindu-şi

foile-n văzduhurile arate de vînt.

Eugen Jebeleanu - Cel mai...

  

Mai fericit decat mine

nu poate să fie nimeni.

Căci am îndurat atîtea

şi încă mai respir acest aer verde

Spaţiul în care trăiesc

este din ce în ce mai larg

aproape toţi prietenii

au devenit mierle

cărora nu le mai aud decît uneori

fîlfîitul.

Nu-mi pasă de nimic

în această lume plină

de lucruri atît de însemnate

şi atît de lipsite de vină.

Mai fericit decît mine

nu poate să fie nimeni.

Eugen Jebeleanu - Dispărută

 

Doar ca să nu vă întristez

şi să vă fie ziua bună

n-am pomenit (vai, azi greşesc)

de ochii ei ca de alună

ce-atît de tandru ne priveau

care erau şi ochi şi gură

ce sărutau cum numai ea

ştia, pe oricare făptură ...

pe care azi nu ştiu şi nu

mai pot să-i chem, căci n-or să vie

şi nu mai pot să-mi spună : tu

din cerul lor de iasomie ...

Eugen Jebeleanu - În vârful inimii

  

Lacrimile copacilor nu pot să cadă

decît dacă le culeg în pumnii mei.

Cine are urechi, cu ele o să vadă

prin ochii pisicii fără clopoţei.

Umblu în vîrful inimii, să nu fiu auzit

dar bătăile sale mă dau de gol

încît lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol

şi pădurea e acum un rîu liniştit.

Eugen Jebeleanu - Să nu...

  

Să nu te bucuri, nu, prea mult

de Viaţă, de acest tumult

care te face să-ţi închipui

că nu-i tot una cu nisipu-i

să nu-ţi închipui ... Căci aşa e:

ea face dintr-o vîlvătaie

cenuşă ; din cenuşă – vînt

şi din ce-i vînt face-o odaie

fără pereţi, fără cuvînt.

Eugen Jebeleanu - Rămâi deci

  

Să nu ceri niciodată nimănui

Nimic. Să nu ceri celor ce-s sătui

să nu ceri celor ce nu au un prînz

căci unii au mîncat

şi ceilalţi sunt flămînzi.

Rămîi, deci, tu, privind la mese

ca şi cum ai privi un cer întreg

pe care două stele pot fi înţelese

şi altele nimic nu înţeleg.

Eugen Jebeleanu - Întocmai

   

Ea se gîndeşte numai la ea

şi el se gîndeşte numai la el

şi eu mă gîndesc numai la mine

şi totul se-nvîrte în jurul

unui inel

ce ne cuprinde pe fiecare-n parte

şi asta e Viaţa

şi asta e Cel

ce spune că Umanitatea

nu e o fiară

ci este un miel.