Alexandru Muşina - Poezia în pijama roz

***
poezia în pijama roz
creşte napi în spatele casei
ca nişte urechi lunguieţe verzi
cu zahărul incert rafinabil totuşi
avem bunici cu stare civilă sigură
şi părinţi cu trecutul nepătat
din păcate noaptea poezia
iese în pijama să planteze
napi în grădina din
spatele casei

***
poezia în pijama roz
călătoreşte la orele dimineţii
în troleibuzele supra
aglomerate
ciudat bărbaţii nu o înghesuie deşi
sânii ei mici lovesc mereu cu nasul
materialul moale şi subţire
doar doar o să răzbească în mirosul
de usturoi şi transpiraţie de-afară

***
poezia în pijama roz cumpără doar
conserve cu eticheta
udată de ploi doar
aşa simte că
natură încă există sau mâini
neîndemânatice ea încă
mai crede că marfa e o
bucată de timp sau un
început de speranţă

***
poezia în pijama roz iubeşte
gemul de mure şi
caracterul deschis al
celor din jur
ea nu îşi
cunoaşte încă destinul dar
ştie că ursuleţii nu
sunt decât nişte biete
desene imprimate aşa
să distreze copiii

***
poezia în pijama roz admira
cantinele publice şi scenele
de gen dar nu
prinde nicicând începutul
şi nici nu cunoaşte pe nimeni
ea doar
priveşte mirată la farfuriile
sparte şi calcă
cu grijă să nu îşi
rănească picioarele desculţe şi
foarte subţiri

***
poezia în roz cine ar
depinde de ea sau numai de
pijama ar fi desigur cu
mult mai frumos ea este chiar
în aceste fibre de
seară chiar în lemnul fără
vopsea de care se sprijină
spinarea subţire şi
nici nu începe aici ci doar
aici se îmbracă

***
poezia în pijama roz nu
ajunge niciodată la semnalul
de alarmă din tren ea nu
poate crea evenimente feroviare ea
poate doar flutura batista de la
fereastră deşi
nimeni nu a rămas în gară

Alexandru Muşina - Context

Şi apoi mă întâlnesc cu păianjenul blond,
Cu arlechinul domesticit, cu domnişoara de silicon,
Cu ursuleţul
Yoghi, cu marele gagicar.
Toţi mă întreabă despre poezii, toţi mă întreabă
Cum e noua mea viaţă.
Nu sunt trişti, dar nici veseli.
Trăiesc
într-un aer de celofan, aşteaptă clipa
-n mare linişte, gata împachetaţi.
Ei mă întreabă despre poezie, acea trebuinţă
Ţâfnoasă şi plină de ruşine a adolescenţei,
Despre poezie, precupeaţa grasă şi care
Ne-a luat pe nimic inimile de puştani şi le-a pus pe aţă,
Despre poezie, cuvânt plicticos,
Pe care dicţionarele-l mai pomenesc
Din conformism şi vocaţie inerţială.
Despre noua mea viaţă în ţinuturile boreale,
Dincolo de sciţii cei îmbrăcaţi în blănuri,
Şi, bineînţeles, despre
Budila-Express.

Alexandru Muşina - Armăsarul şi păpuşa

Sus, pe dulap, un armăsar de porţelan
S-a înălţat, sălbatic, pe-albăstrele-i picioare
De dinapoi. Şi, într-o nesfîrşită încordare,
Nechează, în tăcere, zadarnic, spre tavan.

Alături, cu ochi negri, gură roşia, visătoare:
Păpuşă. Care-aşteaptă, senină, uitîndu-se pe geam,
Să vină în vacanţă, că-n fiecare an,
Fetiţele. S-o ia în patul lor, să-i spună la culcare

Secrete mici. S-o pieptene, să o rujeze, s-o îmbrace
În haine noi, făcute din petice. Nu ştie? Sau nu-i pasă
Că ele au crescut, s-au măritat, au şi copii??

Sufletul ei curat, de plastic şi mătasă,
Nu poate să priceapă, la fel ca noi, - şi pace! -
Că timpul trece şi nimic din ce a fost nu va mai fi.

Alexandru Muşina - După-amiaza lui Hyperion

Prietenii care mă știu
Și cei care mă știu mai puțin
Intră pe fereastră și se așază comozi
În cele patru vânturi ale inimii mele.
Își aprind țigările lor puturoase,
Se întind încălțați în pat și joacă
Indiferenți și pasionați diverse
Jocuri de noroc și cărți;
Cotrobăie prin toate ungherele și beau
Sânge albastru și venin amărui,
Se trezesc cu apă de busuioc,
Apoi se cară, bombănind nemulțumiți
„Unde dracu e nesimțitu ăsta,
De ce nu stă și el pe acasă?”
Eu cobor din tavan, de unde priveam
Sub chip de păianjen cu cruce, nevăzut și otrăvitor,
Mă apuc și deretic, pe urmă, timid,
Îmi torn și eu o ceașcă de busuioc,
Care se sparge cu sunet cristalin, și eu strig
„Aceasta e arta, băieți!”

Alexandru Muşina - Casa de pe colină

Niciodată să nu-ţi faci casă pe o colină.

Mai bine dormi. Din pereţi vor ieşi îngeri înalţi, în robe albe,

Cu aureole din flori de plastic. Se vor dezbrăca:

Sâni mari, de femeie, sex roşu, inflamat, de femeie.

Se vor apropia de patul tău, cu sexul ras la sânge,

Tot mai umflat. Care îţi va şopti:

„E timpul, Domn al Oştirii!” „Care oştire?” „Nebiruita

Oştire-a Credinţei”. Înconjurat

De gurile lor lacome şi umede vei striga:

„Dar eu vreau pace şi linişte, vreau să dorm”. Iar gurile

Lor ştirbe, cu buze roşii şi groase vor râde: „Hâş, hâş!”

Să nu-ţi faci casă pe o colină. Să nu adormi.

Nu. Rămâi cu ochii deschişi, privind în tavan. De sus

Va începe să curgă o pulbere albă care te va-mbrăca-n ghips,

Lăsând doar ochii şi gura afară. Apoi va coborî

O femeie de aur, cu patru mâini, patru picioare şi sexul cu dinţi de oţel.

Se va opri la un metru deasupra ta. Iar sexul ei

Cu voce răguşită îţi va spune: „E timpul, Domn al Durerii!”

„Dar eu nu vreau durere! Vreau bucurie, linişte, pace…”

Din ochii ei de rubin vor ţâşni

Două lacrimi cenuşii, de mercur, care-ţi vor arde retina

Iar râsul ei ţi se va strecura ca o durere-n urechi: „Hâş, hâş!”

Să nu-ţi faci casă pe o colină. Să nu adormi.

Nu privi în sus. Mai bine ascunde-te

Sub birou şi aşteaptă, înfrigurat, acolo. El va veni,

Câinele negru, cu botul roşu de sânge. Va zice: „Scoală-te,

Domn al Sabiei şi al Securii!” „Care sabie, care secure?” „Neînfrântele

Unelte-ale Secerişului de Primăvară.” „Dar eu

Sunt un copil blând, al lumii de asfalt şi carton.” „Scoală-te!

Dincolo de carton e întotdeauna carne şi sânge, sub asfalt

Sunt oase de animale şi oameni, oraşe şi sate în flăcări.”

Apoi cu limba lui aspră te va linge pe faţă: „Hâş, hâş!”

Să nu-ţi faci casă pe o colină. Să nu adormi.

Nu privi în tavan, nu te ascunde sub birou.

Ridică-te, îmbracă-te şi ieşi în grădină. S-a-ntunecat,

Nori negri au acoperit cerul până departe, iar vântul

Trece prin frunze turbat şi cântă: „Hâş, hâş!”

Alexandru Muşina - Tratat despre frică (fragment)

I-au furat numele şi numele a înviat.
I-au ascuns câinele şi câinele a început să existe, I-au povestit despre
Totoma şi
Ofir şi oraşele
S-au ridicat încet din mare.
Dar nimeni nu a ştiut, dar nimeni
Nu s-a oprit.
Dar nimeni
Nu a deschis fereastra şi nu a spus:
"Iată,
A înflorit un regat din spuma gândului tău."
Aşa s-a întâmplat.
Aşa am pierdut
Cele patruzeci de zile şi nopţi
Din pustie.
Căci zadarnic
E totul fără zâmbetul tău.

Alexandru Muşina - Zidul (fragment)

Se poate trăi fără dragoste.
Fără mâini, fără picioare, fără vedere
se poate trăi.
Cuib cald, din pământ, paie, bălegar:
Trupul meu.
Atârnat.
De streaşină.
De creier.
Atârnat de bolta înstelată.
Se poate
Cu simţurile arse de acizi, cu amintirile carbonizate.
Zidit. în zid.
Se poate.
Se poate să-ţi faci din propria viaţă
Un zid.
Din care mutra ta să rânjească
Răutăcioasă, nepăsătoare.
Din goana calului să spinteci
Copiii ca pe nişte bostani.
Să arzi cu flacăra părul femeii, femeia.
Oul cu ochi, moale şi visător.
Să devii mai tare ca zidul.
Să mori
Ca un câine, fără un sunet, închircit.
Triumfător.
Stârvul tău va hrăni păsările şi viermii.
Dar amintirea
Ca un zid va sta în vieţile oamenilor.
Un zid
De sticlă.
De frig.