Alexandru Muşina - Poezia în pijama roz

***
poezia în pijama roz
creşte napi în spatele casei
ca nişte urechi lunguieţe verzi
cu zahărul incert rafinabil totuşi
avem bunici cu stare civilă sigură
şi părinţi cu trecutul nepătat
din păcate noaptea poezia
iese în pijama să planteze
napi în grădina din
spatele casei

***
poezia în pijama roz
călătoreşte la orele dimineţii
în troleibuzele supra
aglomerate
ciudat bărbaţii nu o înghesuie deşi
sânii ei mici lovesc mereu cu nasul
materialul moale şi subţire
doar doar o să răzbească în mirosul
de usturoi şi transpiraţie de-afară

***
poezia în pijama roz cumpără doar
conserve cu eticheta
udată de ploi doar
aşa simte că
natură încă există sau mâini
neîndemânatice ea încă
mai crede că marfa e o
bucată de timp sau un
început de speranţă

***
poezia în pijama roz iubeşte
gemul de mure şi
caracterul deschis al
celor din jur
ea nu îşi
cunoaşte încă destinul dar
ştie că ursuleţii nu
sunt decât nişte biete
desene imprimate aşa
să distreze copiii

***
poezia în pijama roz admira
cantinele publice şi scenele
de gen dar nu
prinde nicicând începutul
şi nici nu cunoaşte pe nimeni
ea doar
priveşte mirată la farfuriile
sparte şi calcă
cu grijă să nu îşi
rănească picioarele desculţe şi
foarte subţiri

***
poezia în roz cine ar
depinde de ea sau numai de
pijama ar fi desigur cu
mult mai frumos ea este chiar
în aceste fibre de
seară chiar în lemnul fără
vopsea de care se sprijină
spinarea subţire şi
nici nu începe aici ci doar
aici se îmbracă

***
poezia în pijama roz nu
ajunge niciodată la semnalul
de alarmă din tren ea nu
poate crea evenimente feroviare ea
poate doar flutura batista de la
fereastră deşi
nimeni nu a rămas în gară