Victor Eftimiu - Cu morile de vânt...

Cu morile de vânt, cu Dulcineea
Luptând, iubit, cumpliut, dar fără ură.
Apoteoză anii mei trecură,
Îmi știe universul epopeea.

Cu zâmbetul pe frunte și pe gură,
Am adorat, am preamărit femeia...
O, tu, ce mi-ai rămas o viață, feea
Înseninează trista mea figură!

Am ocrotit orfanul și lăhuza,
Și dacă o nălucă-mi fuse muza
Și Rozinanta mea de-a fost mârțoagă,

Răspundeți voi, ce-n glume și batjocuri,
Din idealul meu făcurăți jocuri,
Vă pomenește, oare, vreo hârțoagă?

19 mai 1963


sonetul 1034, din Versuri (1964)