Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Ileana Mălăncioiu - Acord final


Voi muri şi nu voi şti nimic despre moartea mea,
Aşa cum despre naşterea mea nu ştiu absolut nimic,
Am deschis ochii, am plâns şi am râs şi am plâns,
Îi voi închide şi nu voi avea ce să zic.

Şi totuşi moartea mea e un lucru real,
Mai real decât naşterea, poate,
Simt sufletul ridicându-se-ncet ca pe-o culme
Peste golul în care va-ncepe să-noate.

Calcă pe trepte de aer tot mai rare,
E din ce în ce mai departe de trup,
Aud încheieturile scărilor cum trosnesc,
Dar nu mă mai tem că se rup.

Cât se mai poate cădea din acestă vale
În care nimeni nu mai poate trăi astfel
Decât anume pentru trupul său
Şi nici măcar pentru el.

Mircea Ivănescu - Poveste scurtă

 
Acum foarte mulți ani, am fost într-o seară în orașul acesta
unde lumina soarelui este mai albă, și marea
la capătul vreunei străzi se deschidea, cum credeam eu
pe atunci că aveau să mă privească, cine știe când,
mai târziu, în viață, ochii albaștri ai vreunei iubite.
Eram foarte mic. (Fusese o ocazie
să mergem în acest oraș, pentru două-trei zile,
și mama se bucurase mult că mă putea lua și pe mine –
să văd marea.) Cum am ajuns, m-am îmbolnăvit –
(eu, în copilărie, aveam des crize de febră).
Seara mama a stat cu mine în camera hotelului –
mi-au adus de la restaurantul de jos un ceai
într-un pahar cu suport de argint.
A trebuit să plecăm – eu și mama – a doua zi.
La amiază, eram acasă.
Nici n-am prea fost bolnav. În aceeași zi,
îmi amintesc, am stat lungit pe covor, în sufrageria mare,
și am citit cartea „Arcașul Verde”. Îl invidiasem pe fratele meu
– care rămăsese acasă – pentru că o citea în ajun.
Acum, după aproape o viață, sunt iarăși în orașul acesta –
stau în restaurantul de jos – unde atunci n-am intrat –,
și beau alcool tare. A trecut, într-adevăr, o viață.
Mama se bucurase mult de ocazia aceea să meargă la mare,
fusese cu ani înainte, când fratele meu și sora care a murit
înainte de nașterea mea erau mici.
Mama a mai fost după aceea la mare o dată –
după ce s-a sinucis fratele meu – cam la cinci ani după ce eu
i-am risipit acea bucurie, cu boala mea bruscă.
A mai vrut să meargă o dată, încă mulți ani mai târziu,
în vara dinaintea iernii când a murit. Medicii nu i-au dat voie.
Acuma, eu sunt aici. Stau la masă și scriu.
E noapte acum. Astăzi a fost senin, lumină albă de soare,
și marea, albastră, la capătul străzii din colțul restaurantului.


din volumul Versuri (1968)

Ileana Mălăncioiu - Extaz


un aer dulce cu miros de plante
un fel de amețeală ciudată
rătăcită printre ierburi vrăjite
credeam c-am să pier dintr-odată
o clipă am simțit că mă ridic
încet de pe pămînt și mi-era teamă
plîngînd mă rugam să mă ferești
de acel glas ciudat care mă cheamă
știam că n-am să mai ajung nicicînd
pe pămîntul de pe care urcam foarte lin
luată de cineva de sus și dusă de vie
în lumea celor care nu mai vin.