Mircea Ivănescu - Poveste scurtă

 
Acum foarte mulți ani, am fost într-o seară în orașul acesta
unde lumina soarelui este mai albă, și marea
la capătul vreunei străzi se deschidea, cum credeam eu
pe atunci că aveau să mă privească, cine știe când,
mai târziu, în viață, ochii albaștri ai vreunei iubite.
Eram foarte mic. (Fusese o ocazie
să mergem în acest oraș, pentru două-trei zile,
și mama se bucurase mult că mă putea lua și pe mine –
să văd marea.) Cum am ajuns, m-am îmbolnăvit –
(eu, în copilărie, aveam des crize de febră).
Seara mama a stat cu mine în camera hotelului –
mi-au adus de la restaurantul de jos un ceai
într-un pahar cu suport de argint.
A trebuit să plecăm – eu și mama – a doua zi.
La amiază, eram acasă.
Nici n-am prea fost bolnav. În aceeași zi,
îmi amintesc, am stat lungit pe covor, în sufrageria mare,
și am citit cartea „Arcașul Verde”. Îl invidiasem pe fratele meu
– care rămăsese acasă – pentru că o citea în ajun.
Acum, după aproape o viață, sunt iarăși în orașul acesta –
stau în restaurantul de jos – unde atunci n-am intrat –,
și beau alcool tare. A trecut, într-adevăr, o viață.
Mama se bucurase mult de ocazia aceea să meargă la mare,
fusese cu ani înainte, când fratele meu și sora care a murit
înainte de nașterea mea erau mici.
Mama a mai fost după aceea la mare o dată –
după ce s-a sinucis fratele meu – cam la cinci ani după ce eu
i-am risipit acea bucurie, cu boala mea bruscă.
A mai vrut să meargă o dată, încă mulți ani mai târziu,
în vara dinaintea iernii când a murit. Medicii nu i-au dat voie.
Acuma, eu sunt aici. Stau la masă și scriu.
E noapte acum. Astăzi a fost senin, lumină albă de soare,
și marea, albastră, la capătul străzii din colțul restaurantului.


din volumul Versuri (1968)