Alexandru Philippide - Glasuri

De unde vin? De unde se coboară,

În mine, nălucirea lor adâncă?

Vor fi rămas din vremi de-odinioară?

Se smulg din vremi neîmplinite încă?

Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate,

Vreun băștinaș din alte lumi străbate,

Cercetător, atât amar de drum

Și la fereastra minții mele bate,

Cu-o mână străvezie, ca de fum...

O, glasuri care m-ați ales popas,

Când n-oi mai fi nici eu decât un glas,

Mă veți lua pe calea de apoi,

Prin vămile vazduhului, cu voi,

Sau mă veți părăsi în drum, stingher,

Uitat, pierdut în vreun străin ungher

Al cosmosului fără jos și sus,

La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus?

George Bacovia - Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,

Târziu, în cafeneaua goală,

Barbar cânta, dar plin de jale, -

Şi-n jur era aşa răscoală...

Şi-n zgomot monstru de ţimbale,

Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...

Şi noi eram o ceată tristă -

Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,

Gândeam la lumi ce nu există...

Şi-n lungi, satanice ecouri

Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,

Şi-n jur era aşa răscoală...

Şi nici nu ne-am mai dus acasă,

Şi-am plâns cu frunţile pe masă,

Iar peste noi, în sala goală, -

Barbar, cânta femeia-aceea...

Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie

pe plaja pustie și palidă,

voiam să mă-ncarc de cenușa

cocorilor mei nestatornici

și vântul greoi să-mi adoarmă

în plete cu apa năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte

țigara mai albă ca luna,

și-n jurul meu - nimeni, doar marea

cu forța-i ascunsă și gravă;

voiam să rămân în septembrie,

prezentă la trecerea timpului,

cu-o mână în arbori, cu alta-n

nisipul cărunt - și să lunec

o dată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,

pesemne, plecări mai dramatice.

Mi-e dat să mă smulg din priveliști

cu sufletul nepregătit,

cum dat mi-e să plec din iubire

când încă mai am de iubit...

Lucian Blaga - O toamnă va veni

 O toamnă va veni cândva târziu,

când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând

și strâns vei atârna de mine cum atârna o cunună

de flori uscate

de stâlpul alb de marmora al unei cripte.

O toamna va veni și-o să-ți despoaie

de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul

și-ți va răpi petalele și zorile

lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.

O toamnă va veni și mașteră,

din toate florile ce le-ai avut vreodată

numai pe-acelea n-o să ți le ia,

ce-o să le-așterni peste mormânturile tuturor,

acelora, care se duc în veci

cu primăvara ta.