Trâmbiț, dobe, larmă, chihot,
Fluier, strâgăt, râs și ropot...
Șie să fie? Șie să fie?
Iacă-n târg, "minajărie"!
O "comegie" d-a cu fiară
Și-mprejur lumie șî țară.
În căletcă, o măimucă
Baș ca omu mânca nucă;
Alta, blăstămată, șoadă,
Șă țînea numa' în coadă
Ș-alcele, mînca-le-ar focu!
Nu-ș găsau o clipă locu.
Lupi, urși, mâță, oi, cornuce,
Fel dă fel dă joavini sluce;
Chițorani, ariși și vulturi,
Dă prîn lume, dîn țînuturi
D-elea gâbe, d-elea rele,
Feri-mă, Doamne, dă iele!
Mulce-am văz't, pă bani, viedz bine.
Cum nu vege ori șî șine.
D'apăi l-am văzut anume
P-"ăl măi tare om dîn lume",
Care să juca cu leii
Si-i băcea dă-i lua tăți zmeii!
Cui l-o doborî-n țărână
Ișia că-i plăceșce-n mână
O hârcie d-a d-o sută
Fără dă niși o dispută.
Dar cum mi ce puni cu neamțu,
Care-n ghinț îț rupe lantu?
Să loviau fișiorii-n coace:
"Șiine-i? Unge-i? Care poace?"
Cînd d-odată, - iacă-amaru!
Sandu Blegia, - tăbăcaru,
Să sufulcă șî tușeșce,
Lângă "comegianț" să-opreșce.
Să râgea neamțu dă Sandu,!
Dară Sandu, fișiorandu,
Mi-l cuprinsă dă subsoară
Șî nu să lăsă cu "doară"!
Strânjie-l! Sușie-l! Zî-i pă nume!
Ãlui mai tare dîn lume!
Gâfăia neamțu a sâlă,
Dar lu Blegia nu-i fu milă,
Hopa-țupa, țupa-hopa!
Ș-o găsît nemțoniu popa!
"Țâne-l! lasă-l! Ia-l dă mână!
Zdup cu neamțu în țărână!
"Bravo ! - Sandu să trăiască !"
Dar când fu să îi plăcească,
Ișie neamțu: "Abăr, frace...
Nu să pringe că-i pă space!"
Vrea: că-i pungă și că-i ceacă.
Suta zuitată s-o-facă!
"Nu ce joși cu mine, dragă!
"Asta, viedz, în cap ț-o bagă!
"N-ascult vorbe io șî glume,
"Când mi-s io mai tare-n lume!
"Ș-adă suta !" ișie Blegia, '
"Că dă nu - 'ț fac praf comegia!!!"
VICTOR VLAD DELAMARINA (31 august 1870, Satu Mic, Banat – 3/15 mai 1896, Herendești, Banat, tuberculoză; e înmormântat la Lugoj), cap de serie al savuroasei poezii în grai bănățean, cu atâția reprezentanți remarcabili, și un exemplu de ținută lirică pentru Gheorghe Azap, era poliglot, cunoștea patru limbi și tot patru îi erau pasiunile: marina, pictura (acuarelist dotat), poezia și dramaturgia (în liceu). Versurile publicate de ”Convorbiri literare” în 1898, adunate în volumul din 1902, ”Poezii bănăţeneşti. Întocmiri” (1902, Lugoj), au atras simpatia, îndreptățită, a lui T.Maiorescu.
