Ion Pillat - Prefaţă la POEME INTR-UN VERS

...Poemul într-un vers nu trebuie confundat cu epigrama greacă ori latină, cu rubaiul [rubaiatul - n.n.] persan sau haikaiul japonez. Câte trei corespund unui sentiment de concentrare lirică şi cel mai descriptiv e şi cel mai extrem oriental. Poemul într-un vers duce această concentrare la limită. El se prezintă faţă de un poem obişnuit ca o picătură de parfum faţă de un coş plin cu flori. E o esenţă capabilă de nesfârşite diluări... Dintr-un singur vers, un vers în care ca sugestie intră şi titlul, se pot dezvolta poeme întregi după puterea de realizare a fiecăruia.

Ideea acestei forme mi-a venit recitind, în vederea unei conferinţe, câteva poeme mai lungi din Victor Hugo. Vrând sa citez câteva versuri din „Le Pape” am fost izbit că unele din ele se izolau de la sine ca adevarate poeme într-un vers:
Une émeraude où semble errer toute la mer...

pentru care propun:

Smarald în care parcă se rătăceşte marea.

Paul Valéry numeşte „versuri dăruite” acele versuri ce izvoresc spontan ca hărăzite nouă de soartă. Ele se opun altora, construite de poet, şi care doar desăvârşesc ceea ce primele ne-au indicat printr-o străfulgerare adâncă a conştiinţei.

Un singur vers, născut şi nu făcut, purtat ani de zile, adesea inconştient, filtrând poate ani de patimi, rezumând în el versuri multe, nescrise, şi atâtea feţe şi locuri – să ne poată reda taina călătoare a poeziei redusă la unica ei bogăţie de a fi goală şi eternă.

O atare poezie, prin însăşi definiţia ei, riscă să rămână prea individuală, să devie intransmisibilă şi obscură, graţie unui grai poetic sigilat, a cărei cheie o posedă numai poetul. M-am străduit să fiu cât se poate de limpede ca expresie verbală şi mi-am ales, drept măsură de vers, cel de 14 silabe ca fiindu-mi întotdeauna mai la îndemână; căci un vers, şi îndeosebi când e izolat, ar trebui să aibă maximum de simplitate şi de rezonanţă sufletească.

Poemul într-un vers ar fi acela în care un singur vers e scris, cel dătător de mişcare, iar celelate rămân sugerate până la sfârşitul poemului. Ca foaia strălucitoare a lintiţei de baltă care acoperă foile neieşite încă la faţa apei.

S-ar putea întâmpla să se creadă că aceasta este o facilitate pentru autor. Şi fireşte că trebuie să recunoaştem că poezia ajunsă la o asemenea despuiere, dacă permite cititorului înalte delectări, îi cere în schimb o mai susţinută şi intimă colaborare. Pe cât poetul a scris mai puţin, pe atât cititorul e nevoit să citească mai mult. Colaborare, ce se obţine cu o recitire cât mai liniştită a fiecărui poem în parte.

Un poem lung se poate citi mai repede, căci fiecare vers ajută la pătrunderea şi la gustarea celuilalt. Un singur vers se vrea citit mai încet. Scrisorile se parcurg iute, telegramele însă ne opresc.

O astfel de poezie mai cere din partea cititorului un efort de imaginaţie şi fantezie creatoare. Aşa cum concep versul-poem: ar fi o sămânţă, căreia îi trebuie neapărat ca să germineze şi să-şi dea toate roadele, ca o humă fertilă, o a doua înţelegere sufletească.

Dar odată regulile jocului însuşite, autorul de poeme într-un vers va găsi în fiecare din ele materia unor lungi poeme, sporind cu linii şi culori pururi altele şi căpătând noi perspective de câte ori le va citi.
...Sau cel puţin o nădăjduiesc.

1935