Andrei Mureşanu - Un rămas bun de la Braşov

Sus pe deal, ori jos la vale,
În deşert privesc oftând,
Cătră bine nu văd cale,
Simţ că soartea are-n gând
Să m-arunce-n munţi cu gheaţă,
Ah, amara mea viaţă!

Soare, lună, cereşti stele,
Pre voi vă chem mărturii,
Spuneţi greşalele mele,
Şters să fiu dintre cei vii
D-am făcut vro strâmbătate
La duşman, amic sau frate!

Voi, plăntuţe tinerele,
Mieluşei nevinovaţţi,
Ce-aţi fost sub grijele mele,
Spuneţi, v-am dat să gustaţi
Vrun venin din mugur verde,
Iarbă-de-fier, ce vă pierde?

Rămâi, ţară, sănătoasă,
În al tău leagăn firesc,
Nu-n deşert, că eşti muntoasă,
Încât ţie nu-ţi sosesc
Caldele soarelui raze
Ce prin munţi pustii s-aşează.

Rămâneţi, başti învechite,
Ce ades vă cercetam,
P-a voastre ruini turtite,
Doamne, mult mai cugetam
Că asemenea ursită
Va fi mie rânduită!

Tâmpă, frumoasă Sioane!
P-al tău vârf când mă suiam,
Ca în nescari vii icoane,
Tot ţinutul revedeam!
Oar, lăsa-m-a cruda soarte
Să te mai calc pân-la moarte?

Oltule, vale frumoasă!
Mult voi fi ţie dator,
De mi-i trece cătră casă,
Ma, trecând , să nu m-omori!
Că duşmanii vor fi-n stare
Să nu-mi dea loc de-ngropare!

1840