Nichita Stănescu - Din Volumul Respirări

"Si totusi ce este munca? De ce a ara e munca? De ce a gandi e munca? De ce a spera sperare e munca? De ce a visa visare e munca? De ce a cladi cladire e munca?
Poate ca a venit vremea sa fim cu totii talentati.(...)Adolescenti, voi visatori care va pregatiti de munca spre a va justifica faptul ca sunteti, va reamintesc vorba gandita cu ganduri de romanticul sculptor Rodin care zicea cu indreptatire ca a avea talent inseamna sa-ti faca placere ceea ce muncesti.Toate acestea sunt un cantec gandit si muncit, pe care il dedic muncii care naste ganduri.Numai munca naste idei."
(din "A ara arare, a gandi gandire")

"Adevarata individualitate incepe prin uitarea cifrei unu, dupa ce te-ai uluit de ea"
(din "Demnitatea omului ca ins")

"Niciodata tatal meu n-a suportat cu liniste ideea ca sunt poet.(...) Om vital si predestinat muncii, el a inteles ca lautarul trebuie platit, iar cand esti rupt de munca si infometat de muzica ii lipesti suta cu scuipat pe frunte.(...)Tatal meu se temuse ca din osul lui s-ar fi putut face o vioara, iar nu din privirea lui o ninsoare. El stie mai bine decat mine ce s-a intamplat."
(din "Ideea de natiune la romani")

"Nu degeaba am ramas repetent in clasa intai primara neputand pe atuncea, la acea varsta mucoasa, sa-mi imaginez ca numitul cuvant se poate si scrie, - iar ca arborii si animalele cu care atata ma conversasem,vorbirea lor nu are transcriere in semn"
(din "Sudoarea de piatra")

"...considerandu-ma format si intepenit intr-un caracter, am vazut cu ochii si cu steaua oaselor cel mai tulburator peisaj al lumii..."
(din "Sandaua lui Marc-Aureliu")

"Exagerarea este prima lege a artei. Un pom de trei ori mai mare decat pomii din jur, sau de trei ori mai mic, devine un monument al naturii, adica un obiect de arta. Cel care il iubeste se modifica pe sine. Se modifica acceptandu-l (...); din iubire de pomi, face un pom de trei ori mai mare, modificandu-si astfel iubirea fata de pomii firesti. A mari un pom, de fapt inseamna a crea ideea de pom. In arta, ideea de ceva nu este o generalizare ci o exagerare. De aceea arta este tensionata si valoarea in arta se masoara mai ales dupa tensiunea comunicarii ei."(...) Din punctul de vedere al sentimentelor, arta se apropie si chiar poate fi comparata in esenta ei,pentru o mai usoara intelegere, cu starea de indragostit, exprimata(...)"Sa nu uitam ca singura exagerare suportabila in adunarea lui unu cu unu nu este aceea ca fac doi, ci aceea ca se pot aduna unu cu unu"
(din "Sandaua lui Marc Aureliu")

"Adevarul este scris. El exista si este scris. El isi asteapta numai cititorii"
(din "Asta este! (O suta cinzeci si sase de batai peminut)")

"Sfant in om este sentimentul. El este in om si in afara lui in acelasi timp. Sentimentul este hrana cu care el satura foamea secundelor pe care le are de trait. Este un fel de nutret interior pentru un cal inca si mai interior. Un fel de gura locuind in centrul unei paini. Un ierbivor interior ierbii."
(din "Ce este omul pentru martieni?")

"Oameni sarmani si distrusi prin nastere trebuie ca au fost acei inaintasi ai mei de mi-au micsorat instinctul posesiunii, labartand in mine bucuria de a fi pur si simplu, schimband pe "a avea" in "a fi", si dandu-i nuanta acestuia, de lucru, de avere. (...) Probabil ca ma trag dintr-un neam de oameni raniti si chinuiti, care au lucrat la cladirea muntilor, cum sclavii tarzii ai egiptenilor la piramide: - de imi apare, pana cand si in somn, moartea ca un pacat, iar nu nasterea."
(din "Inavutirea lucrurilor")

"Destul de tarziu si abia dupa ce am invatat a vorbi mi-am dat seama ca exist si, cu intensa uluire, ca m-am nascut.(...)...ce umbra de sine statatoare si fara de copac batut de luna, ce iepure impuscat inainte de a se naste, ce pasare stand numai din faptul ca aerul ei a fost inspirat de Zeus sufocandu-se dupa ce a rontait in dantura lui celesta cotorul Andromedei (...) nici chiar mama mea cea care m-a nascut pe mine in chinuri, urland de durere si umilita fiind de privirea brutala si indiscreta a moasei (...) - nici chiar ei, mama care m-a nascut pe mine, nu i-a dat prin gand si prin inima si prin creierul ei de femeie, sa ma intrebe daca as vrea sa ma nasc, de-as fi in stare sa fiu, de-mi este drag de aceasta. Iata-ma, sunt, ca si muzica, "un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare". Cat orizont, cat material absurd, ce frunza, ce iarba, ce stea, - ce delfin, ce rac, ce nor care ploua, - ce vierme de mar, ce mar doamne si, in genere, CATA VANZOLEALA PENTRU O NEINTREBATA NASTERE! Dar vai, ma consolez de impuritatea nasterii prin faptul unui gand si anume acela ca moartea este singuratica si are o natura virgina. Nunta a absentelor. A fara A, A fugit din toate cuvintele, A virgin."
(din "Lapte de mama si laptele Caii Lactee")

"Etica, morala, adica starea de constiinta a pacatului, a erorii, provin din departarea cosmica, la om, dintre gura si hrana. Aceasta departare cosmica la om dintre gura si hrana izoleaza omul de cosmos, il insingureaza si-l individualizeaza, ii creeaza bunul simt si acceptarea de catre el a lui insusi, ca atare.(...)

Piatra nu este nici morala, nici imorala. Piatra nu poate sa aiba pacate. Ea nu poate fi nici cinstita, nici necinstita. Gura pietrei este hrana pietrei. In cazul pietrei nu exista nici o demarcatie intre gurasi hrana. Ea mananca fiindu-si siesi de mancare.

In cazul copacului, gura copacului (radacina) este lipita de hrana lui (pamantul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
In cazul ierbivorelor, gura este despartita de hrana numai prin anotimp, iar in cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanta dintre gura si hrana este scurtata prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de maretie, de forta, de cruzime, dar nu de imoralitate, de pacat.

Distanta intre gura si hrana la om este cosmica. Omul are multiple guri concrete si abstracte. Ochii lui,urechile lui, narile lui, creierul lui chiar sunt guri infometate de felurite feluri de hrana, concreta sau abstracta. Distanta enorma la om intre gura si hrana constituie febletea sa, delicatetea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.

Iata cu cata violenta este resimtita aceasta distanta intr-un mit (...):


Gandirea este o forma a foamei. In acest sens timpul este distanta maxima intre gura si hrana, intre jos si sus."
(din "Distanta intre gura si hrana")

"....Eu am venit pe lumea limbii romanesti ca sa-l vestesc. El va fi neasemuit de frumos si toata fiinta lui, chiar si trupul lui vor fi o neasemuita vorbire. Se vor usca lacrimile femeilor parasite, iar indragostitii vor vedea pasari cu gatul uimitor de lung intretaind soarele la amurg. El insusi nu va fi foarte fericit, dar toata fiinta lui va revarsa un fel de fericire a vorbirii, incat toate tinerele fete, auzindu-l, ii vor purta cuvintele la ureche ca pe un cercel de diamant. Chiar nici tinerii barbati nu vor avea timp sa-l invidieze, fiind deodata si de tot preocupati sa-l iubeasca. El nu va trai foarte mult, incat ultimul lui chip vazut va fi un chip de barbat tanar. El nu va scrie multe carti, dar cuvintele lui vor fi nesfarsite. El nu se va inalta la ceruri fiind confundabil cu ele. Va bea vin, va plange in hohote, va rade din inima. El n-o sa-si aduca aminte de mine, pentru ca asa este cuviincios. El isi va aduce aminte numai de o fiinta foarte frumoasa si care tarziu si alta data va urma sa se nasca. Hemografia este abstracta si practica totodata. Te scrii pe tine pe dinlauntrul sufletului tau mai intai,ca sa poti la urma sa scrii pe dinafara sufletele altora.
Ingerul se uita posomorat la mine: Eu as fi vrut sa fac din tine un om, iar nu un inger.De ce ma dezamagesti? Trece in fuga un copil si se opreste brusc. Se uita lung la noi si ne spune: "
(din "Hemografia - lui Tom")

"Iepurele nu este adevarat. El e real.(...) Dragii mei, adevarul e cerul. Dragii mei, realul e campul. Ceea ce este, adica realul, nu poate si nici nu trebuie sa fie vinovat. Pacatul, care poate fi numai fata de adevar, nu-l putem confunda cu Vina, care poate fi numai a realului. (...) E un adevar ca ne nastem. E un pacat, repedea noastra moarte. Pacatul nu poate fi transferat si nici echivalat in Vina. A pacatui, te poate lasa curat si nevinovat ca o pisica in rut!
Adevarul, desi este al nasterii, mai prieten este insa cu moartea si cu sangele varsat!
Realul, desi e al mortii, e mai prieten totusi cu nasterea. De aici descinde nevederea si posibila amestecare a Vinei cu Pacatul! (...)
Dragii mei, feriti-va sa aveti dreptate prea repede, prea devreme, - ca sa mai aveti la ce visa!
Dragii mei, feriti-va sa muriti de tineri, - ca sa puteti totusi sa va jeluiti viata, cum se cuvine!
Eu sunt real, dar nu sunt adevarat, Petrule!..."
(din "Adevarul si Realul")

"A fi moral inseamna a fi fericit. Morala nu este un lacat si cu atat mai putin o cheie de lacat. Sensul acestui fel de a fi este inaltator, si nu are un caracter represiv. Ce altceva mai moral, decat o fata tanara indragostita! Sa vezi cu ochii tai albastri, doi ochi caprui, - sa te uiti cu vederea in vederea lor, si, si ei sa se uite cu vederea lor in vederea ta, toti patru deodata, - toti doi deodata, - ce fericire, ce tanjire catre unul singur, si, doamne, ce viata pe care fiecare si-ar dori-o!
Supararea nu indreptateste virginitatea.
Cand rade dintoasa in mod firesc, pana si creierul mi se umple de mere domnesti iar tamplele de coroane regesti.(...)
"A fi", este moral.
Despre "a avea", n-am trait suficient inca pentru a inalta acest de pe urma verb la rangul meditatiei melelibere."
(din "Dar ce e adevarul, intreba Pilat")

"In cazul durerii fizice ne apare mai distincta interdependenta dintre eroare si durere. Un os rupt,adica un os in afara legilor de os, adica in eroare,provoaca restului organismului din care se compune durere pana la urlet. (...)
Durerea abstracta, mai putin sesizabila, se manifesta prin angoasa, prin neliniste calma.
Epica poate fi caracterizata prin neliniste calma, iar in corespondenta literara, eposul si culminatia sa, mitul, prin actul intamplarii, considerand intamplarea o indepartare de lege, adica o eroare, se intruchipeaza vital prin durere. (...)
Ne reprezentam durerea ca pe orice alt numar in afara lui unu."
(din "Durerea ca forma a erorii")

"...Iata-ma la o masa de prieteni. Ma ridic de fum sa deschid fereastra pentru o aerisire. In drum spre canat, cu o raza ce-mi strabate creierul, apare judecata.(...)
-Care este formula apei, din care te tragi, am fost intrebat.
Cu gura cascata eram sa raspund, cand, cineva, un PRIETEN de-al meu, din alte regnuri mi-a suflat in ureche: nu da formula H2O. Mi-a suflat in ureche: spune-le, - majoritar H2O. M-am iluminat. M-am intors si am zis: majoritar H2O, pentru ca ideea abstracta si pura si definitiva naste crime. Apa daca ar fi numai H2O ar omori pestii si ar retrage din existenta fiinta umana. Eu, m-am adresat judecatorilor, - sunt numai in mod majoritar om. In mod majoritar sunt cinstit. Facand in casa adevarului un loc si necinstei. Eu, in mod majoritar ma rog, in mod majoritar rostesc colinde, in mod majoritar ma bucur de fecioara, facand loc in casa adevarului si injuraturii si urletului si curvei.(...)
Mi-au zis: si magnetul este tot fier. Atata doara, ca, spre diferenta de fier, magnetul este majoritar fier."
(din "Majoritar H2O")

"Uneori, o generalizare pripita a simtirii de unul singur nu numai ca poate sa fie gresita, dar, ce e mai rau si cu mult mai mult decat atata, - poate sa descarce de emotie comunicarea.(...)
Dar de fapt ce este aceea o intamplare? As incerca sa spun in cuvinte ceea ce de fapt nu tine de cuvinte: fragmente de legi ale legilor, sfaramate sub ochiul legii celei ce exista.(...)
Partea de frumos a vietii noastre logodite cu legea e poezia.(...)
Ca lege, suntem. Ca intamplare, sunt.(...)
Dar ce este exaltarea altceva decat o lipire de disperare si o imbratisare a ceea ce nu poate imbratisa pe cel care nu poate fi imbratisat?"
(din "Mitul ca exaltare a intamplarii")

"Despre sublim cuviinta mea nu se poate rosti in cuvinte din pricina rarelor fiinte de-ale mele cu care l-am intampinat sau care s-au lasat cutreierate de dansul. Nici nu stiu din prea rara intalnire daca m-a cercetat vreodata sublimul si nici daca ceea ce mi se paruse a fi sublim - chiar sublim era."
(din "Absurdul ca sublim ratat")

"Act de suprimare a absurdului, - acesta este temeiul si pricina diversificarii celei mai de seama activitati ganditoare a umanitatii: filosofia. (...)
A fi fara sens, inseamna a nu fi. Descoperire brutala si violenta odata cu scrisul.
Scrierea cuvantului este echivalenta cu imbracarea trupului in haine. Un cuvant scris este un cuvant cu vita de vie, deasupra sexului lui. Cuvintele fac parte din trupul nostru? Au sex? Mana are sex? Cuvintele sunt partea noastra eterna. Nescrise, mor. Orice litera, orice fel de semn, semnificand un fenomen, este o haina de epoca imbracand goliciunea eternitatii noastre. Absurdul exprimat inceteaza sa mai fie absurd. Orice forma de exprimare implica o ordine.
Prima ordine revelata si mai apoi scrisa a fost descoperirea mortii. Murind Enkidu, - Ghilgames fuge inspaimantat si urland nu de durerea pierderii prietenului unic, ci din spaima de a descoperi moartea. Abia cand nu mai poate alerga din alergare, abia cand nu mai poate urla din urlet, abia cand secatuieste din spaima mortii, abia atunci cade cu fruntea la pamant, sfarsit, si bate pamantul cu pumnii urland: "A murit Enkidu, prietenul meu care vanase cu mine lei". Descoperirea mortii, scrierea descoperirii mortii semnifica intaia degradare a absurdului. Descoperind moartea ignoram absurdul. Riposta fundamentala e racnetul de spaima.(...)"
(din "Temporara suprimare a absurdului")

"A spune despre moarte ceva este mai degraba o idee decat o spunere. Moartea este o idee ratata.(...)
Adolescent fiind si neputand sa adorm prea repede seara din bineintelese pricini, cu un suflet de zapada si un trup care de tot ma mira prin fierbintime, ma visam schior. (...)
In ondula deasupra careia ma inclinam cu schiurile, precis mai erau scrise florile de zapada strivite, dar si distanta dintre mine si jalon. Eram mai aproape sau mai departe de moarte.(...)

Stau la masa mea de brad, prin fereastra aud sufletul de pe urma al cainelui calcat tocmai acum de o masina. El este jos pe strada, intr-o balta de sange de caine, schelalaind pe un asfalt de masini de oameni. Cincisrezece metri despart viata mea de moartea lui. Un kilometru si jumatate ma desparte de spitalul Coltea unde nascand tanara femeie moare. Opt kilometri ma despart de oile arse de vii dintr-o neglijenta a focului. Si numai sapte metri de sobolanul care a mancat otrava ce i-am oferit-o. La Pol, la trei mii si ceva de kilometri, cu mana tras din copca inca viu de viu mancat e pestele de eschimos.(...)
Alerg innebunit cu flori in mana. Si nu stiu prin ce culoar alerg. Stiu numai unde alerg. La un metru de mine, la cinci kilometri de mine, la luna si-napoi la un centimetru de mine, ea sta nevazuta, iar eu merg drept, la fel de drept ca si schiorul. Ea nu este o idee. De cate ori am vrut sa fie o idee am ratat-o. Ea este. Ea mi-a dat o intalnire."
(din "Timpul ca distanta")

"Copilul poate sa apara ca fiind pur numai printr-o traumatizata contemplare retrospectiva. Starea cosmica a copilului, a idealului, a lastarului nu este pura dupa cum nu este nici impura. O observatie atenta si obiectiva asupra copiilor ne releva falsul, rasfatul, mima si imitatia reunite in joc. Dar aceasta nu are nimic de a face cu puritatea. Starea ludica a poeziei este puritatea. Nasterea este consecinta, o finalitate naturala sau a naturii. Ea nu are nimic virginal in ea.(...)
Ca orice act de creatie, nasterea este o posesiune. Posesiunea este patata de sange.(...)
Puritatea se dobandeste numai prin munca, prin munca exercitata in mod direct asupra propriului spirit, cat si prin munca de a ridica o piramida spiritului. Singura moartea are caracter virginal si pur. Daca nasterea este o consecinta, un capat al unei serii, moartea ne apare ca o izolare, ca un himen hieratic, un virginal pur.(...)
Puritatea se castiga numai prin munca."
(din "Puritatea ca munca")

"Cinstea nu este o vocatie, cinstea este o optiune.(...)
Cinstea exclude nuantele; ea are un caracter dogmatic necauzal si revelat. Ea este prilejul dragostelor.(...) Hotararea de a fi cinstit se tine!"
(din "Meditatie asupra cinstei")

"Prietenul meu de o viata, poetul Grigore Hagiu, cu infinita lui timiditate, mi-a spus doua, trei vorbe despre cutremurul care ne-a indoliat tara. Nu pot sa-i reproduc intocmai cuvintele, dar sensul confesiunii lui pot sa-l spun intocmai. Mi-a zis: "Iesisem descult pe pamant si m-am tinut de copac. Copacul se tinea de mine si eu de el. Amandorura ni se facuse frica"
Sa fi vrut vreodata sa exprim vorbirea ce-am avut-o din frageda copilarie pana la tremurata adolescenta, -vorbirea mea cu batranul gutui din fata ferestrei, cu verdea de iarba din curte, n-as fi fost in stare sa zic mai corect decat ce-a zis Grigore de copac.
Trista comunicare, dar totusi ce comunicare, dumnezeule!
Vine o vreme cand te trezesti vorbind si spunandu-te pe tine unui bolovan, unei pietre. Te trezesti dand de mancare unei vrabii, dar nu din milosardie, ci pur si simplu."
(din "Acel ceva dintre aripa si aer")

"Excesul instinctului, absenta totala a curiozitatii provoaca inadaptare, limitare in timp, moarte.(...) Spaima unei libelule poate sa fie fata de pasare. Spaima unei libelule fata de un avion ar fi un exces al instinctului de conservare. Furnicile pot fi inspaimantate numai de animalul caruia i-ar putea fi hrana. Spaima unei furnici fata de elefant este de neinteles.
Ideea de destin, la vechii greci, poate fi inteleasa si ca exces al instinctului de conservare disproportionat in spaima sa fata de lumea careia nu-i acorda nici un dram de curiozitate. Aceasta totala absenta a curiozitatii se rezolva intotdeauna in tragedie.
Echilibrul dintre curiozitate si instinct se constituie foarte rar, dar atunci cand apare, el se numeste intuitie. Intuitia provoaca obiecte. Arta este rodul direct al intuitiei existentiale si in acest sens ea reprezinta progresul just si echilibrat al umanitatii."
(din "Curiozitatea si instinctul")

"Uitati-va si voi dragilor cat de sus este si cat de atarnat este un cuib.In el oul poate sa stea.
Mai somn si mai speranta decat oul nu avem alta vedere.
A face o roata sub o casa nu e un dar dat miscarii, ci un cosmar mai putin smuls somnului.(...) Uitati-va si voi la stelele fixe. La Steaua Oerului,bunaoara, numita si Luceafarul. Vederea mea doarme intr-insa. N-are ea raze, am eu privire. De nesomn ma pot odihni si in bratele propriei mele femei. De oboseala numai pe o roata pot dormi.
Cautati si voi sa faceti ceva rotund care sa miste zidul - cautati si voi sa faceti ceva oval peste care pasarea stand si clocind sa iasa la spargerea valului de var nu o pasare, ci un pat.(...)
Dragii nostri, fara roata nimic nu este cerc.
Dragii nostri, fara somn nimic nu are cosmar."
(din "De arhitectura")

"Piramida ni se revela ca un soclu solemn pentru statuia punctului.(...)O imensa temeinicie de piatra se trebuia intruchipata in piramida pentru a sustine punctul culminant din varful sau.(...)
Ne dam seama ca tot ceea ce este concret e unic si deci calitativ. Ne dam seama ca tot ceea ce este abstract e repetabil deci cantitativ.
Piramida in totalitatea sa, dar mai ales prin varful sau, semnifica insusi cuvantul, adica fortuirea abstractului in concret, unica si singura cantitate identica, in constientul nostru, calitatii.
Intunecand intunericul, iata portile luminii!"
(din "Soclu pentru punct")

"Gandirea miraculosului Copernic a diferentiat net adevarul de bunul simt. (...) A putea sa ajungi la ideea ca nu soarele rasare si apune, ci pamantul rasare si apune, inseamna negarea vederii concrete in numele vederii abstracte, mai apropiata de adevar. Gandirea abstracta are ca scop aflarea adevarului concret. (...)
Bunul simt se afla in contradictie cu starea cosmica.
Bunul simt nu este interesat de adevar, ci de asezarea in adevar. Adevarul nu are bun simt. El se are numai pe sine si este indiferent."
(din "Avatariile bunului simt")

"Rolul artei nu este in primul rand acela de a exprima idei, ci acela de a exprima tensiunea ideilor"
(din "Realul social si realul estetic")

"Statul se bizuie pe loialitate. Istoria statului se bizuie pe valoare. Statul puternic, din loialitate numai, isi aduce aminte de valoare. Aparitia poetului in stat este de buna-seama un rasfat.
Abia dupa ce se termina lupta, abia dupa ce se numara mortii, abia dupa ce se spala putoarea sangelui, abia dupa ce se spala steaua de raze, abia atunci, si nici atunci, ceea ce este frumos ne trebuie, in pofida aceluia ce a fost victorios.
Trebuie sa doarma piatra ca sa curga apa, si, dupa seceta aspra, trebuie sa inceteze ploaia binecuvantata ca sa ne bucuram gales."
(din "Valoarea ca somn al loialitatii")

"...fenomenul literar trebuie inteles profund diferentiat, tendinta literaturii fiind nu aceea de a descoperi legi, ci aceea de a opta si a acorda tensiune emotionala legilor, de a reprezenta legile prin sentimente.(...)
De aici decurge si forta educativa a literaturii, intelegandu-se prin forta educativa nu transformarea si modificarea spontana a cititorului, ci starnirea prin sentimente, in constiinta cititorului respectiv, a unei optiuni mai deslusite catre noblete si sublim.(...)
Cu cat mijloacele tehnice de comunicare se vor perfectiona (tiparul, discul, magnetofonul, radioul,cinematografia, televiziune), sansele de circulatie ale literaturii sunt sporite.
Literatura, in esenta ei, nu tine neaparat de cuvantul scris.(...) De la Homer pana la Tolstoi, ca arta literara, expresia n-a evoluat cu mult."
(din "Rolul literaturii")

"Nimic mai fals decat interpretarea ideii de frumos ca o idee a gratuitatii. Nu exista frumos gratuit, - in primul rand si de aceea ca frumosul si ideea de sine a frumosului sunt un act de comunicare"
(din "Nevoia de arta")

"De cate ori am putut auzi cu urechile sau am putut vedea cu ochii darul material pe care logosul ni-l face, infatisandu-se fie sub forma homerica, ori in forma biblica a versetelor, intotdeauna am izbucnit intr-un fel de rictus sardonicus, intr-un fel de ras scurt, ragusit. Imi cer iertare pentru o astfel de intimitate, dar, impreuna cu prietenul meu, poetul Grigore Hagiu, de cate ori avem norocul sa ne intamplam asupra unui text sacru, bucuria lui existentiala ne provoaca un fel de ras, un fel de hohot, in prima lui aparenta indecent.(...)
Iar cat despre simturi, rotile noastre, de masinarii infernale ce suntem, curgand nelinistitor de zgomotos si tinzand catre real, catre concret, catre logos; ele, simturile, sunt latura feminina a existentei..."
(din "Ciudatul ras al ratiunii estetice")

"...contemplatia este o forma postuma ideilor. Actul scrisului este un act de rememorare, iar nu o actiune, atunci cand el se exercita in mod grav si fundamental. Ideile care vin in timpul scrisului sunt idei minore detestabile. A-ti exprima in mod coherent o idee sau un sistem de idei, inseamna a face intrucatva experienta infernului...
a. a avea senzatia ca intelegi ceva si a trai acest lucru pe care-l intelegi.
b. a uita in mod spontan ceea ce ai inteles in secunda in care timpul intelesului s-a consumat prin el insusi.
c. a incerca sa-ti aduci aminte ceea ce ai inteles -iata calvarul.
d. a reconstitui notional ceea ce nu tine de notiune.(...)

Inclinam sa credem ca literatura isi are la origine:

a. incercarea de a acoperi zonele neinregistrate senzorial ale naturii.
b. dorinta de a supravietui prin cuvinte, dedusa din neputinta de a supravietui in mod direct, prin sciziparitate.(...)
Sentimentele nu au coherenta si nici structura. In schimb, pe parcursul lor, ele sunt continui. Ele sunt antinotionale, iar in schimb in planul ideii ele reprezinta ideile vagi.

Daca in planul ideilor a este egal cu b, b egal cu c, deci a=c, in planul ideilor vagi a=b, a=c dar c nu este egal cu b."
(din "Logica ideilor vagi")

"...eu nu-mi tin minte poeziile pe care le-am scris,ci numai cateva pricini care ma starnesc intruna sa scriu poezii.(...)
- Cuvintele, imi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemanatoare cu fiintele, ele sunt chiar fiinte. (...) Au un fel de a trai al lor, cand libere zboara in aer ca pasarile, cand traiesc in simbioza cu creierul, cu coardele vocale, cu valul palatin, cu limba, cu dintii, cu buzele. Ca si animalele, cuvintele se inmultesc, au familia lor, se organizeaza in grupuri, pornesc la vanatoare, haituiesc sau sunt haituite. Sau aidoma plantelor, infloresc din timp in timp, cresc numai in anumite zone geografice, fac fructe, se scutura, insamanteaza cel mai fertil pamant arabil al lumii, creierul uman.
Cuvintele sunt animale si plante abstracte. Ele nu locuiesc de-a dreptul pe globul pamantesc, ca animalele si plantele, (...), ci locuiesc pe globul creierului si anume in atmosfera globului creierului,in acea atmosfera abstracta, in care chiar si stelele cerului patrund nu prin ele insele, ci prin numelelor. Prin numele frumoase pe care le poarta de obicei razele si lumina. (...)
Cuvintele isi au radacina in creierul uman (...) dar dupa aceea pornesc spre sfera abstracta a auzului, in care si locuiesc un timp. Adorm in litera scrisa ca sa se trezeasca alergand pe limbile vorbitoare. Ele sunt asemenea vanatului, mereu gonite din urma de-mpuscatura privirii, de explozia timpanelor. Decapitate de ghilotina dintilor, strivite de gura inchisa a ganditorilor care le refuza iluzia sonora, lasandu-le mereu in pura lor abstractiune.(...)

Ele, cuvintele, sunt organizate in doua mari neamuri,in doua mari rase, in doua continente ale sferei pe care o locuiesc. Sunt organizate in gandirea in imagini si in gandirea in notiuni. Mai inradacinate, mai plante, mai diverse in asociatiile lor, cuvintele gandirii in imagini nasc subiectivitatea luxurianta, padurea tropicala, abundenta. Celelalte au legile lor interne, ale logicii, sunt mai aspre, mai independente, se oranduiesc numai asa cum vor ele, dupa legile lor intime, si noi trebuie sa le acceptam. Pentru ca ele au in primul rand ca ideal adevarul.

Gandirea in imagini, luandu-si cu precadere ca ideal frumosul, este gandirea caniculara a copilariei si a adolescentei.
Gandirea in notiuni domneste peste maturitate, peste varsta intelepciunii, peste stiinta.(...) Imaginatia cuvintelor a creat numai artele. Imaginatia de culoare a creat pictura, cea de sunet armonios muzica, cea de forma tactila sculptura. Numai poezia se confunda uneori cu insasi coloana vertebrala a gandirii in imagini. Ea mi se pare cea mai apropiata de esenta abstracta a cuvintelor. De aceea poate ca si sunt atat de indragostit de poezie."
(din "Despre limbajul artistic")

"In ceea ce priveste ritualul poeziei, esential este cuvantul vazut, scris de mana sau tiparit; scoaterea cuvantului din zona sonora si fixarea lui in cea vizuala. (...) Ca vehicul poetic cuvantul scris tinde sa-si piarda proprietatile sintactice, integrandu-se unei morfologii pure, in care o propozitie, sau chiar o fraza intreaga are valoarea functionala a unui singur cuvant, sau chiar a unui singur fonem. Astfel, in structura unei poezii, grupurile de cuvinte transporta un ce aparte, un supra-cuvant sau mai bine zis un necuvant. Ca o ipoteza de lucru vom folosi termenul de necuvant, necuvinte pentru a indica elementele primordiale ale poeziei asa cum se nasc ele, nenotionale si ambigue.(...) Fluxul comunicarii se ingusteaza ca o palnie spre cuvantul scris si se largeste ca o palnie din cuvantul scris. (De la emitator spre receptor)(...)
Caracterul profund particular al operei literare realizeaza contemplarea omului din afara lui, comunicarea sinelui cu sine prin cuvinte.(...)

Ne izbeste asemanarea dintre substantive si nuclee. Dintre verbe si electroni. Dintre adjective, adverbe, pronume si quante. Ne uluieste faptul ca aidoma atomilor diferiti, care au un numar anumit de valente, fiecare luat in parte, au un numar anumit de posibilitati sintactice de a se combina cu verbele. Am putea spune, fara sa aproximam prea mult, ca limbajul, cuvintele sunt umbra marita a materiei in constiinta."
(din "Fiziologia poeziei sau Despre durere")

"Poezia este o tensiune semantica spre un cuvant care nu exista, pe care nu l-a gasit. Poetul creeaza semantica unui cuvant care nu exista. Semantica precede cuvantul. Poezia nu rezida din propriile sale cuvinte. Poezia foloseste cuvintele din disperare."
(din "Cuvintele si necuvintele in poezie")

"Laud abecedarul pentru ca, taindu-ti geamatul primordial si smulgandu-ti limba nedegustatoare, nu te lasa, ah, slut de ele.(...) Detest aritmetica invatata de mine pentru ca ea isi propune un adevar. Adevarul adevarat imi pare a fi de natura calitativa, adica unic, adica pasionant. 1+1=2 nu este un adevar ci este o posesiune, o gelozie. Jegul cantitativ al lui 3 si al lui 4 reprezinta in mintea mea ideea inca si mai salbatica, mai barbara a competitiei. (...)
1 nu are fericirea trista a literei. Are calitatea dublata de posesiunea calitatii, adica de cantitate.'
(din "Lauda abecedarului si detestarea aritmeticii")

"In exercitarea poeziei e ceva care se poate invata si ceva ce nu se poate invata. Aripa o ai sau nu o ai. Poti sa zbori sau sa nu zbori cu ea. Depinde de aer, de inaltime, de alizeu sau de crivat. Rare pasarile zburand pe ploaie si inca si mai rare cele care zboara noaptea. Aripa este forma naturala a rotii. Aripa nu poate fi invatata, insa roata poate fi invatata. Ingereasca o stii sau n-o stii, lumeasca se invata"
(din "Aripa si roata")

"...discretia marmurei...”
(din "O placa de marmura")

"...viori de carne cu corzi de nervi...”
(din "Sufletul lui")

despre Calinescu: "...tata al unei sabii de neridicat."
(din "Calinescu in Palatul culturii")

"...Din ce in ce mai rar poetul, preocupat de propriile sale obsesii, se indupleca sa observe banalitatea atat de plina de revelatii a lumii in care traieste..."
( din "Gheorghe Tomozei")

"...In poezie nimeni nu se concureaza cu nimenea. Totul este sa fii poet, si daca esti, tu singur o stii, tu singur esti maret sau jigodie, si, asta, numai fata de tine insuti. Ce sa fac daca dimineata cand ma trezesc din somn, in acelasi trup ma trezesc?..."
(din "Trubadurul de Cezar Ivanescu")

"... Deplang pe cel care plange cand ploua, ca pe un risipitor cu avutul sarii(...) Dispretuiesc pe cel care plange noaptea. Plansul profund e pe soare, in amiaza, la douasprezece. Atunci."
(din "Glose")

"A venit vremea ca sa dictez aceste ganduri indelung traite. Starea dictarii este urmatoarea: privesc linistit la o bucata dreptunghiulara de lemn slefuit. Evident pe ea se calca. Privesc o bucata de lemn, pentru ca lemnul ma indeparteaza de ridicol prin refuzul sau de a muri, chiar atunci cand prin geometrie se desparte de absurd.(...)
..imi spalam mainile la o pompa, cand deodata am vazut ca ele sunt absurde. Tineau de mine si nu erau eu.(...)
(Una din pricinile pentru care marile idei sunt amorale este si aceea ca nu se indica starea de spirit a celui care le-a gandit).
(...)Moartea nu cutremura pe nimeni. Sentimentul mortii este echivalent cu spaima. (...) Revelatia lipsei de sine produce spaima. Spaima este cel mai viguros sentiment....Spaima in formele ei primitive se acopera cu o coaja de ou. Spaima reala se transforma in cuvinte. (...)
Schimba-te in cuvant ca sa nu te roada viermii"
(din "Marea supravietuire - poem")

"Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare(...)
Ideea de singuratate si sentimentul de singuratate provin din unicitatea individului, din totala neasemanare a omului cu el insusi si, generalizand, din totala neasemanare a omului cu omul(...)
...arma indragostitului nu este arma, dupa cum arma soldatului nu este dragoste
(...)Spre diferenta de tristete, care este a speciei noastre, dar nu numai a speciei noastre, ci si a speciei arborilor si a celorlalte stele, melancolia ne apare ca un egoism...(...)

Si, de fapt, te intreb, dragul nostru Toma, dupa mintea dumitale, ce credeti dumneavoastra prietene ca ar putea sa fie fenomenul uciderii omului de catre om? Am meditat mult si n-am inteles nimic.(...)

Sentimentul este forma cea mai curata a adevarului(...)

Imbratisarea, Toma, este un sentiment. Uita-te si tu prostule la orizont!(...)

Rasul si plansul, Toma, sunt o trebuinta a preaplinului celui satul de sine insusi si inspaimantat de absenta gurii in jurul careia se nascuse.(...)

Sa nu te mai nasti daca nu esti in stare sa induri viata!(...)

Poet este acela care naste.(...)

Faptul ca locuim pe acest pamant e la fel de tragic ca faptul inimii de a locui intre gratiile coastelor(...)

Cuvantul nu slujeste revelatia si de loc pe daimon. El este o incercare lasa de a-l face pe pat sa inteleaga ce este somnul.(...)

E o mizerie a sufletului uman faptul ca el a gandit ideea de cinste. (...)

Cinstea este o racorire, ca si umbra. M-auzi, asudatule?"
(din "Inserare de seara")

"Vad cu ochiul meu ochiul, ca un punct pus dupa un vers al lui Shakespeare, cel aflat in varful unui corn de melc ivit de dupa ploaie.(...)
Melcul ne invata ca ochiul este un varf.(...)
...fostele morti numite pamant(...)
...mana curata e primul semn al spalarii cuvantului(...)
...iar de ma iubiti, vai mie, caci eu plec(...)

Inca din adolescenta, spre norocul meu trist, mi s-a revelat faptul ca nu exista poeti, ci numai poezie.(...)
Actul cunoasterii are ceva in el mizerabil si profund partial(...)Inul, bunaoara, rupt si smuls si spalat in apa, - fir de camasa in tesatura camasii, - il vom cunoaste prin imbracare. A avea o camasa de in este o conversare cu madularul inului, dar nu este si o pricepere a starii de a fi numita in. Vederea inului prin distrugerea numai a celui ce-l vede se poate vedea.(...)
Ma intreb daca nu cumva litera, semnul, simbolul, masca, camasa nu sunt decat amintiri reprimate. Ma intreb daca nu cumva scrisul nu are un caracter funerar. Ma intreb ce s-ar intampla daca mi-as smulge camasa de in de pe mine si as deveni camasa de nervi si de carne, inului.
Inul este insa intelept. Inul se suporta pe sine gol. Inul creste din samanta, inverzeste si se duce spre nici o culoare prin dulce ingalbenire."
(din "Scrierea inului")

"Ideea de vid, de gol, de nimic, mi-a aparut adesea de o tandra naivitate cand ea s-a reprezentat printr-o absenta(...)
Mai intai trebuie sa se iste un gol ca mai apoi sa apara umplerea. Gravitatia este o continua umplere. Forma si starea obiectelor reprezinta actiunea umplerii(...)
Trupul meu este o enclava in zidul curgator. Sufletul meu este o invazie in vid. Ma apasa ceea ce exista pentru ca se prabuseste in mine(...)

Daca nu tii pe umar un sac sau o arma, te poti trezi peste noapte ca iti rasare din el o aripa."
(din "Marele trohanter sau despre ritual")

"Sita cea mai fina este sticla pentru lumina. Mai fina sita inca e trupul omului pentru trecerea timpului(...)

Si totusi, El care ne-a exprimat plansul unei idei abstracte si care ne-a scris mersul pe ape, a putut sa uite invatatura de a uita vreodata: iata ce i s-a intamplat intr-o duminica spre luni: "...Era cu totul altul Eminescu in duminica aceea, cand a venit la mine cu Stanescu... De o veselie exuberanta, aproape copilareasca si foarte vorbaret".
(din "Cu ce fel de glont putea fi impuscat Eminescu?!")

"Subtilitatea consta in durabilitatea chihlimbarului extinsa si asupra insectei perisabile"
(din "Geometria la Caragiale")

"Intelepciunea este sicriul nostru. Dragostea, puterea de a iubi impodobita de erori ca fluturele de polen, numai ea ne face sa traim. A iubi, ca si trecerea timpului, ne indeparteaza de lege.Timpul este departarea dintre lege si eroare (...)

Cuvintele, daca sunt ale poeziei, seamana cu trupul omului.
Bunaoara: a fi - adica mai nimica si o lungime. Uitati-va va zic, leit trupul omului. Bunaoara: a avea - un fel de dantela, un fel de pierdere, un fel de margine a nimicului. Seamana cu trupul omului? Da, intocmai seamana cu trupul omului. Iar aceasta identificare nu este facuta prin vedere,ci prin dragoste, prin sentiment."
(din "Legea, ca loc de unde se pleaca")