Wolf von Aichelburg - Măslinul

Pom surâzând, mai ocrotit ca oricare,
când sub mâna ursitei apãsatã se frâng
despicate din creştet, crengi care plâng,
doar se resfirã, mai curat cuprinzãtoare.

Peste spãrtura din încheieturi rãnite
se-nchide o mantie a tonurilor pure,
de panglici mãtãsoase, frunzişuri clarobscure
ce se încolãcesc în grile aurite.

Mâini întristate, întoarse înspre glie
cu degete frânte în avântul curmat
spre înalt, adieri parfumate strãbat
niciodatã scãzând, coroana albãstrie.

Cu totul din soare, dar nu ucigaşe
raze ce orbesc: un ecou revenind
de-aromate vibraţii, lumini zãmislind
pe sandale de frunze în hore gingaşe.


traducere Dan Dănilă