Mircea Micu - Dar nu-i nimeni

Şade mama şi veghează
Pe un scaun, lângă foc.
Şi oftând , rememorează
Viată ei fără noroc.

Cum se mai scrumiră anii,
Zilele cum s-au mai dus,
Însoţind în golul zării
Zborul berzelor de sus.

Stele strălucesc departe
Tremurând pe bolta vastă.
Prins de grea singurătate
Bate vişinu-n fereastră.

Se ridică iute mama
Şi deschide uşa larg
Dar nu-i nimeni.În fântână
Pică stele şi se sparg.