Wolf von Aichelburg - Hibernaria

Deja e pe aici undeva, încã mutã,
strãinã, statornicã, straşnica iarnã.
Troznind prin crânguri pândeşte
sau poate pe sub brazde se piteşte
ori deghizatã în norii festivi.
Contur de jar, în tot ce ne cunoaşte
şi ne vorbeşte, patrie, obârşie de spaime.
Dar pentru câtã vreme oare?
Copacul nu tresare,
apa e de argint, rãcoroasã şi clarã,
vântul aduce arome din nori
iar soarele prin ceaţã-nfloreşte.
şi totusi, toate drumurile o sã le închidã,
o sã baricadeze uşi, troianul
şi ţãri va pustii, pe rând.
Nu îi cunoaşte nimeni vlaga toatã,
nici unde o sã îşi aseze curtea'nneguratã
pentru serbarea fricii, hohotind.
Ea ştie şi aşteaptã, înarmatã.
Se încred animale sfioase, ori ştiu,
în cel mai de tainã colţ de simţire
cã totu-i doar un vis, o pãsuire,
când se-ascund tresãrind,
unde nu-s amintiri
dar nici alinãri nu pãtrund?
Vizuinã sub glie, afund...


traducere Dan Dănilă