Petre Stoica - Astrofiloscoporos
Deschideţi cartea la pagina opt zeci şi nouă
se scrie despre cultivarea muşcatelor şi prepararea
vînatului mai jos veţi găsi definiţia foarte precisă
a literaturii adevărate la pagina o sută şi cinci
primiţi sentenţe indicaţii pentru gimnastica zilei
sau cum să vă invitaţi mireasa timidă în pat dedesubtul
paginei sunt papucii şi-un asterisc care traduce
cuvântul astrofiloscoporos şi înainte de culcare
citiţi şi pagina finală se explică acolo
încotro să plecaţi după moarte