Ai socotit că soarele mai arde
Abia vreo cincisprezece miliarde
De ani… Numai atât? De azi pe mâne?
Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?
Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!
Doar ştii că timpul n-are moarte.
Un calcul scurt, de două sau trei linii
Şi-ai întrecut viteza banală a luminii.
Ca-n mii şi mii de repezi răsfrângeri de oglinzi
Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele.
Ai spune că şi mâna în sus când o întinzi
Ţi se lungeşte braţul pân-la stele.
Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,
De-ameninţarea ei nu-ţi pasă,
Şi-n timp ce spargi absurde porţi
Nici o sfială nu te mai apasă.
Şi când din lungi peregrinări
Te-ntorci pe căi de raze şi de unde
În lumea dinăuntru, a inimii profunde,
Tot mai găseşti acolo întrebări.
